Ma plictiseeeeeeeesc.

useless

Decretez: nu-s buna de nimic...nu stiu sa fac fotografii,nu sunt buna de prietena,sunt inutila....cate-odata stau si ma intreb daca nu fac umbra pamantului degeaba.M-am saturat sa ma zbat degeaba si sa nu rezolv niciodata nimic,nu mai am energie nici macar sa ma cert.Tot timpul sunt concilianta,ironica sau tratez orice cu umor,numai ca sa evit razboaie.Vreti sa auziti un paradox....am obosit sa incerc sa nu mai lupt....am obosit sa dau numai peste oameni nepotriviti,care cica flerul meu imi zice la inceput ca sunt oameni buni.
Am obosit sa-mi caut prieteni,si sa nu gasesc pe nimeni cu suflet cald care sa-mi faca un locsor acolo.Toata viata mea a trebuit sa port o lupta continua ca sa obtin,in cel mai bun caz,lucruri care la altii vin pe tava,fara sa le caute macar.
Mult timp am fost singura,si duceam lipsa companiei oamenilor...acum sunt inconjurata de oameni,si ma simt mult mai singura.Oare de ce oamenii complica atat de mult lucrurile,de ce nu pot fi fericiti,linistiti,de ce nu pot fi cu totii la fel,de ce nu pot fi ca la inceput,de ce nu pot pricepe ca lucrurile marunte ca un simplu "la multi ani" spus cand trebuie alcatuiesc viata.
Oamenii sunt egoisti,inclusiv eu,nu se gandesc decat la ei insisi cand fac anume lucruri,nu se gandesc ca actiunea lor are repercursiuni asupra celor din jur.
Am crezut ca prin fotografie voi reusi ceva pt sufletul meu,dar se pare ca nu ....nu fac poze bune,nu sunt comentate,nu sunt apreciate pozitiv.Mi-e frica sa nu ma apuce o dezamagire asa de puternica,sa nu mai am chef de fotografie...daca nu a inceput deja.
Cel mai tare urasc minciuna,spusa de oricine,spusa in fata....sa fii luat de prost,sa ti se spuna" vai cat de ocupat sunt,nu pot merge cu tine nicaieri"..si apoi sa plece cu alti prieteni la munte.Te simti atat de marginalizat,atat de stupid,atat de luat de fraier ,pentru ca ai permis acest lucru...si culmea apoi sa ti se spuna ca faci numai reprosuri.
Oare de ce unii cred ca altii sunt mai prosti,mai lipsiti de importanta?ma refer la cei de acelasi fel....nu stiu,si sunt tare obosita,dezamagirea e atat de mare.
De un singur lucru sunt sigura...oamenii de genul asta nu vreau sa-i am in preajma,si nu pt ca "vulpea...struguri....acrii..n-ajunge",ci pt ca nu poti pune baza pe ei niciodata.
E ingrozitor sa ai sentimentul asta atat de acut,al SINGURATATII,si nu ma refer la iubire,ci la PRIETENIE

VISUL

A se citi(vorba unui prieten)pe melodia(care n-o am)..."Perle-n mare"---Solaria
He,he,he,a venit timpul sa scriu,ca sa aveti de ce rade,de ce sa va minunati si sa criticati,dar cel mai tare sa fiti socati.
Oare chiar subconstientul nostru este atat de inconstient?...daca-i posibil asa ceva,cand zic ca am reusit in sfarsit sa scot de la inima ceva,vine si ma bantuie mult mai rau decat mi-as fi imaginat vreodata.
Desi sunt lucruri foarte intime si sunt constienta ca nu trebuie povestite aici,voi fi inconstienta si le voi scrie....asta asa de necaz,ca parca viata asta numai in ciuda imi face tot timpul.
Sa povestim...ma culc si eu ca tot omul cu numele de Marilena la ora 7,30 in the morning dupa obisnuita noapte de nesomn....si incepe visul....
...eram intr-un grup de fete si baieti de toate varstele care stateau pe niste coridoare ca la scoala sau facultate....ma opreste o femeie langa care era un baiat cu camera de filmat,reporteri,care spune ca vrea sa promoveze imaginea fotografului din ziua de azi...apoi isi da seama din senin ca eu n-am tot ce-mi trebuie,ca aparatura vorbind... ii recomand cu caldura
pe altcineva si pleaca.
....ma duc in sala de curs,era toata lumea acolo,printre care si ei....unul tanar-sa-i zicem y,si altul la 40 si ceva-sa-i zicem x.
Eu,femeie cu pretentii,a se intelege minte,eram pentru x,el parea la fel,pana cand vechea poveste,facandu-ne unul altuia in ciuda,el merge mai departe,si dispare cu o buna prietena de a mea pt mai mult timp...se intelegea clar ca au facut sex.Eu sufar si plec,si ma trezesc pe un varf de munte inverzit,frumos,cald.Aveam atata suferinta in mine ca simteam nevoia sa zbor.Am mai zburat de multe ori in somn...nu cred ca exista ceva mai relaxant.
M-am lasat pe spate si am inceput sa plutesc dar nu ca o frunza,haotic,aveam o directie catre un anume loc... unde ajung cu cateva baloane pe post de frana,....cine strangea baloanele in urma mea? el-y cel tanar,care a inceput sa-mi vorbeasca si....m-am topit.
Eram in mijlocul lumii,chiar in incinta cu gazon a facultatii.M-a luat frumos de dupa mijloc,pe la spate si a inceput sa faca sex cu mine .Am ajuns si pe la toaleta,m-a izbit de toti peretii...intre timp vorbind si cu alti baieti,razand.Nu mai stiu ce spuneau,nu stiu de ce stateam,cert este ca am iesit afara,nu mai era nimeni in jur,dar se vedeau la distanta.
El era in aceeasi pozitie,cu mana incolacita toata pe dupa mijlocul meu,strangandu-ma tare,lipita de el,parca eram o singura fiinta.Capul si-l ingropase adanc in scobitura gatului meu,buzelele-i fiind lipite de pielea mea.
Intr-un tarziu se relaxeaza si spune "Cred ca putin cate putin,voi deveni pt tine,ceea ce vrei tu de mult sa fiu"....am apucat sa spun ca asta nu e bine deloc,si m-a izbit gravitatea cuvintelor spuse de el....atat de tare ca m -am trezit speriata,asudata si tremurand din toate incheieturile.Inca-i mai simteam stransoarea mainilor pe mine,respiratia,mirosul.Nu a fost doar sex,nu a fost nici dragoste,a fost ceva ce nu pot defini,care nu facea parte din lumea asta...nu pot exprima in cuvinte.
A fost ceva ce nu exista in lumea asta,exista numai in lumea ciudata a viselor....si a fost intr-adevar doar un vis frumos care mi-a lasat o impresie puternica de amar..... si dulce in acelasi timp