Omul începuse să vorbească singur...
Şi totul se mişca în umbre trecătoare -
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.
Nimic. Pustiul tot mai larg părea...
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, -
Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur..."
Bacovia
ce imagine..ce imagine...!!!!!!!
RăspundețiȘtergeresuperba !!!!
Marilena de ce nu incerci sa pui versuri scrise de tine ?!...eu sunt convinsa ca poti...
multzumesc Sorinuco!
RăspundețiȘtergerecred ca as putea, dar ce rost are?
mai bine cuvintele altora, viata altora, totul al altora
deosebita!imi place!
RăspundețiȘtergeremultzumesc Bogdan! :)
RăspundețiȘtergere