Photobucket

miercuri, mai 26, 2010

Surzi și orbi



Iese de la metrou. E obosită și are ocupate ambele mâini cu sacoșe. Rămăsese mai în urmă de gloată să cumpere niște portocale. Portocale mari, frumoase, dulci și zemoase, la numai :D 7 lei kilul.
Știa că sunt, pentru că mai luase, iar acum coborâse special în hrubă, pentru nectarul cela special.
Fusese o zi bună și era mulțumită, dar ochii-i jucau feste.
Se hotărâse, deși avea greutate, să urce pe scări, cum face de obicei în ultima vreme. Ochii obosiți o înțepau, iar lumina becurilor de la ieșirea din metrou o amețeau un pic și o orbeau în același timp.
Patru siluete zgomotoase coborau alergând pe scări. Cu pungile decolorate în mână, umplute cu oricare dintre gaz de brichetă, prenadez, acetonă sau bronz, se împingeau unii pe alții, două fete și doi băieți.
Substanța fericirii pusese stăpânire pe ei, cine știe de cât amar de vreme. Fericirea și nepăsarea, mână-n mână cu răutatea! Mâncaseră banane și-acum aveau în cealaltă mână liberă, cojile.
A presimțit o fracțiune de secundă că ceva n-o să meargă bine. S-a înghesuit cât a putut în perete, dar cum era ca un liliac la lumina zilei, n-a văzut nimic. Decât a simțit. A simțit o ură neînchipuită direct în plină figură. Una dintre fetele aurolace, care era mai sus pe trepte, ținând coaja de banană dintr-un capăt, cu toată forța, ca și când ar fi biciut un cal, i-a șfichiuit fața.
Timpul a împietrit. Simțea cum îi arde pielea și i se scurg resturile de banane zdrobite în bărbie. S-a dezmeticit repede și s-a întors uitându-se în jos după cei patru care fugeau, printre zoaie. O ploaie de cuvinte de bine i-a țâșnit printre dinți, în timp ce gândul se întreba tâmp de ce? De ce atâta răutate? De ce ei? Nu era prima dată! Mai luase o palmă peste ochi, tot așa dată cu forța unui baros, cu ceva ani în urmă. Și tot gratuit, de la o necunoscută plecată cu pluta!
A ieșit la aer și a scos un șervețel. S-a șters, de mai multe ori cu scârbă, apoi a ridicat ochii spre cer și a spus încetișor uitându-se câș ”Dacă vrei să mă pedepsești, găsește și tu ceva mai puțin dureros, și umilitor. Că tot mi le dai des, sunt învățată, dar chiar era nevoie de așa ceva? - Lături mi se servesc la nas, sistematic, de foarte mulți ani - Auzi?!!!!!! Sau ai auzit numai ce am spus mai înainte în oraș, că nu cred în tine?”

079-1

sâmbătă, mai 22, 2010

Sex in dă sit-i



Că tot vorbeam de vise la mistăr Pol în bătătură, no că îl visai azi-noapte :D Scurt pă doi că nu țin minte prea multe, mă sculai cu ochii de broască-n fereastră :D
Deci domnul Pol stătea călare!!!!! Nu pe calul dumitale, nici pe-al dumitale.
Statea călare în schinarea mea =)))))) Ca să nu mai spună lumea că nu suntem influențați ...... de una, de alta :D, dar cel mai mult de stele-le mele
Eram undeva într-o casă, unde în afară de cel care mă adusese, nu mă suferea nimeni. Iar pe undeva pe afară, în orașul fără nume, mă așteptau autocarul și Andrei pe care încercam să-l sun, dar nu nimeream telefonul, nici numărul, nu mai știu de ce.
Așa că m-am întins pe pat pe burtă. Și-a intrat mistăr Pol. C-o scurtă, sau lungă că era între, din piele întoarsă și culoarea vântului turbat, cu franjuri, identică cu cele pentru cauboi :D
S-a urcat direct peste mine așa îmbrăcat franjuros și mi s-a părut mie ciudat, dar era așa de bineeeee. Mai mare decât mine, mă acoperea cu totul. Cei din jur se uitau siderați, dar tăceau mâlc, la fel ca mine :D
Eram totuși puțin jenată și contrariată, dar căldura corpului lui mistăr Pol m-a făcut să uit de toate și să picotesc :D
Am mai reținut capul misterului, care s-a prăvălit de pe capul meu în curbura gîtului meu și-am adormit buștean cu toții.
Să fi fost Flash forward????? Neeeeeee, sigur fusese Sex Ănd dă citi :D

Raw00474

joi, mai 20, 2010

mici bucurii MARI(de la numele meu)

Băăăăăă, dați drumul neapărat la clip ..... să vă mai treacă amăreala :)


Vroiam să scriu, că dacă vrea cineva să mai facă o excursie pe malul bulgăresc al negrei noastre, mă înscriu și eu. Dar un tur de forță prin toate orășelele. Ar fi fost fain acum în mai, când nu e foarte cald.
Și primii un mail de la Andrei. Mergem pe transfăgărășan!!!!! Tralalalalalaaaaaa!!!!!!
Iar dOO autocare!
D-abia aștept! :D

uaaaa-068

Poveste din cripta scării



Azi a murit un om. Un om bun. Parcă sunt rubrică de necrologuri de la o vreme, dar nah, merită doo vorbe.
Un om care mi-a plăcut întotdeauna și care semăna cu tata.
Un om care zâmbea tot timpul și-ți deschidea ușa de la bloc să te ajute dacă aveai bagaje. Un om de care n-am auzit o viață-ntreagă, să se fi certat cu nevasta lui sau cu oricine altcineva.
Cu care vorbisem zilele trecute.
S-a stins exact precum a trecut prin viață, ușor ca un fulg de turturea. La ora 3 pm era bine, la 5 pm nu mai exista, decât un corp fără oglindă aburită în dreptul buzelor, întins cine știe unde, căci deși ușa era deschisă, n-am avut curajul să intru să-l văd pentru ultima dată.
De fapt nu e numai de curaj, dar parcă nu mai este el acolo, este altceva, nici măcar altcineva!
Am spus întins cine știe unde, pentru că statea la parter, iar la doua noaptea, când am ieșit cu al meu cățel nebun la pipi, era să fac și eu infarct.
Sub scară se lăfăia în toată splendoarea lui sicriul. La DOO noaptea!!!!!!
Sunt muuult prea sensibilă, îmi dau seama. Nu mă lamentez, doar mă enervez, pentru că loviturile, șocurile, sperieturile la mine au valoare de cataclisme!!!!! Și instantaneu!
Am văzut sicriul și inainte să proceseze creierul informația, mă înecam! Inima mi-o luase razna, clipeam des, nu aveam aer, nu nimeream să mă uit în altă parte și să fug cât mai repede din scară ...... la DOOOOOOOuă noaptea! Și mai trebuia să mă și-ntorc!
Ce nu-s eu întreagă, dar oamenii aceia tre să fie mai nebuni, să lase un sicriu în scara blocului, la parter, unde-l vede orice tembel ce vine sau iese, indiferent de oră.
Ce tragi-comedie! O realitate banală prin frecvența ei milenară.
Un punct final către care ne îndreptăm inerent cu toții.
Ceva atât de comun, dar și atât de înspăimântător. Cel puțin pentru mine!

Să-i fie țărâna ușoară!

gudiiz-080


miercuri, mai 19, 2010

Că altfel de ce?



Deci, a fost miting. N-am participat. La teve mi-a părut cam goală piața Sărăciei, săracă și în participanți, în sensul că ar fi trebuit pentru Maaaarele miting cel puțin dublu.
S-au vehiculat numerele între 30 de mii și 60 de mii. Și ca să nu existe întrebări, nu mă voi duce niciodată, dar absolut niciodată, la înotat printre, cum să spun ca să nu fiu iar bădărancă, aaaaaaaa, pisici ......
Vorba unuia, a fost miting și s-au întors exact cum s-au dus. Eu zic că mai săraci, că le-a trecut entuziasmul, le-a fugit speranța cu ața, vorba cuiva.
Dar de ce vorbesc? Poate ca să mă aud, de fapt ca să mă văd scrisă?! :D
Pentru că uitându-mă cele cinci minute la marea aceea de oameni, l-am auzit pe unul răspunzând (nu mă întrebați cum îl cheamă, era din conducere, ieșit la linșat o țîră) la întrebarea reporteriței - „ce spuneți de mitingul oamenilor sătui(nu de mâncare)? credeți că se va rezolva ceva?„ - cu următoarele cuvinte spuse cu îngăduința omului mare la adresa puradeilor sau cu condescendență - „lăsați-i să facă și ei miting, na, ce să facă și ei? „ - adică vezi doamne să nu se plictisească, să simtă că măcar fac ceva, să se îmbete cu apă rece ..... exact ca un copil care-l vrea pe moș crăciun în mijlocul verii, iar tăticul îi zice condescendent că mâine.
„DAR SĂ ȘTIȚI CĂ NOI TOT VOM TĂIA SALARIILE ȘI PENSIILE„

Am simțit cum clocotește sângele în tâmple!!!!! Nu suport politica, nu depind de ce se întâmplă acum în țară, dar să fie luați de proști atâtea zeci de mii de oameni și încă altele de stăteau p-acasă, mi-a venit voma-n creier instantaneu.
Mă uitam la teve, deja nu mai auzeam nimic, cu sonor existent, vedeam cum o mare de oameni dădeau din mâini și-și mișcau buzele. În timp ce alții stăteau confortabil în jilțurile de la palat, fără frica zilei de mâine.
Mi-a părut atât de ridicol și o milă imensă m-a năpădit. O mare de păpuși cu sfori invizibile, mânuite din culise pentru?!
Pentru ca cei de la putere să-și facă jocurile!!!!!!!
Nu va merge așa! Ori omorâți ca în 89 și adusă conducere dinafară, ori dat la gioale regulat și invizibil, ca picătura de apă chinezească.
Sună nu a mine, dar poate așa am devenit din cauza bunătății celor din jur, a semenilor mei.
Unde-i D-zeu?
Ha, dacă te uiți în urmă, întotdeauna gloata a avut de suferit și de slugărit la stăpân și cu șuturile-n cur aferente, tăieri de capete, tras pe roată, sau împrăștiați în cele patru zări de bidivii albaștri și măiaștri.
Offffff, câtă nedreptate strigătoare la cer! Expresie!!!!! Poate ca să urli la lună în clar de noapte nebună, că altfel de ce?

_IGP4946

marți, mai 18, 2010

Romania hezleftdăbilding




M-am uitat duminică pe protv la România te iubesc.
Nu e prima dată când mi s-a făcut rușine că sunt româncă, dar parcă de data asta chiar îmi venea să intru în pământ ..... și să ies pe partea cealaltă, în China :D
Chinezii, oameni care-n urmă cu douăj de ani, trăiau în gropi pline cu maghernițe mizerabile, astăzi, comuniști fiind, au o democrație greu de ajuns din urmă de oricine.
Vorbea o româncă stabilită acolo, chiar de 20 de ani. Vorbea cu dispreț de ce se întâmplă aici, dar și cu părere de rău.
Și a spus un lucru, de care eram conștientă, l-am strigat de multe ori în scrierile mele, dar niciodată n-a sunat atât de clar în mintea și inima mea, niciodată nu mi-am dat seama cât de multă dreptate aveam. Credeam că exagerez, cum mai auzisem vorbe, dar se vedea la fel și dinafară. Adică răspunsul corect.
„Oamenii sunt de vină, românii, că nu fac nimic. Nu muncesc, nu se zbat, decât în propria mocirlă. Iar puterea în loc să ieftinească traiul omului, măcar mâncarea și medicamentele, îl scumpesc. În loc să schimbe ce n-a mers bine, ei, românii, aleg aceeași conducere„
Deci în concluzie suntem proști, nepăsători și leneși. A vorbit extraordinar de frumos, mi-a pătruns până în adâncul sufletului doamna profesoară de balet. Spunea un adevăr, unul mare. Avea perfectă dreptate.
Și când a mai zis că nu s-ar mai întoarce niciodată aici, m-am simțit în haznaua lumii, pentru că realizam cu fiori reci pe șira spinării, unde mă aflam.
De la așa zișii prieteni apropiați, până la cel mai de sus om al României, suntem niște lături, căcați putrezi cum am mai citit prin alte părți.
Spun suntem, pentru că atunci când trăiești alături de așa ceva, e inerent să nu miroși la fel, să nu începi să te confunzi cu peisajul.
Să fac eu ceva?!!!! Nu pot decât să trag o linie, să mă delimitez, să mai pornească odoare de proaspăt dinspre mine. Nu pot decât să mă păstrez ca și până acum, sa nu mă folosesc de alți oameni numai pentru interesul propriu și-apoi să-i arunc la gunoi.
Și poate ne strângem mai mulți. Oameni simpli. Nu săraci cu mintea. Nu trebuie ieșit înainte neapărat dacă vrei să realizezi ceva.
Se poate și din umbră. Vorba altcuiva, să scriem, să pictăm pe pereți, poate să facem postere uriașe cu fotografii de-ale noastre, care să trezească spirite din come profunde.
Să trezească omenia din noi!!!!!
Să ne intereseze despre orișicine, nu numai de cei de pe urma cărora am avea un os de dinozaur de ros.
Se bagă cineva la așa ceva? Eu da! Se poate conta pe mine.

So „What the fuck is wrong with you people?„

_IGP4725

luni, mai 17, 2010

O mare



O mare ...... de tristețe, mirare, De Ce? de ce numai? dezamăgire cruntă, ură, și cruntă nepăsare, doare ...... o mare ...... cu amare a și mentă și ieri fără e
Singurătate ...... o mare

022

duminică, mai 16, 2010

LU-lu-le-LU




702

A fost odată o pupăză.
Și apoi au mai fost o mulțime de alte pupeze, di tăti vrâstele, că se găsesc, la liber, de la mic la mare, pe orișice cărare.
Și unde trăiesc pupezele?! În pădure, în pădurea largă. Sau în larga pădure de unde se strâng fragi și mure.
Și ce mănâncă pupezele? În general rahat, iar în particular rahat special, asortat cu semințe și verdeață, că doar trăiesc în pădure.
Și cum trăiesc în lumea pupezelor, nu realizează că sunt pupeze ....... decât prea târziu, când a pus lulu laba pă iele :D
Și atunci, mai rămâne numai ecoul care sună cam așa: pu-pu-puuuu, pu-pu-puuuu, ia-o pe următoarea și te du, măi ducetea-i pe pustii, măi luuuuulu-le-LU!

625

miercuri, mai 12, 2010

Societate cu dichis

727-1

Omenirea. Fac parte din ea dar îmi repugnă. De ce? Mai are rost răspunsul? Da, când nu coincide.
Am zile, muuuulte, când parcă am o cască de fier pe cap. Mă strânge și nu mă pot concentra, iar lumea se reduce la ce văd înainte în fața ochilor mei și aia în ceață.
Așa văd eu omenirea, și în zilele bune și în cele cu fieru-n cap. O gloată de animale, care se da când educată domnule, cu gusturi, când bătăioasă, când fițoasă cu clase, nu numai una de vârf. O viermuiala, în care fiecare dă din coate să arate că e cel mai bengos pe segmentul lui minuscul de rahat, de parcă ar interesa pe oricine altcineva zbaterea sa!
O turmă cu aceleași tabieturi, luate în mare. Nimic special, cu adevărat. Nimic deosebit. De mult timp nimic. Totul anost, câteodată chiar ridicol în încercare.
Mai rămâne muzica, mai rămân valurile, munții și aerul curat ce pătrunde, încercând să purifice nimicul.
Dar degeaba!
O societate de căcat, în care am avut nenorocul să mă nasc. O societate în care ne dăm la gioale și în cap, regulat și cu sete. O societate fără pic de morală, dar cu pretenții că le are.

something different

Dulcele

”poţi să simţi piele transpirată de încordare, pe care mâinile îţi alunecă
poţi să auzi răsuflări tăiate
poţi să vezi ochi flămânzi, care devorează ce privesc
poţi să guşti, dulceaţa buzelor, pe care se prelinge un fir de transpiraţie, aşa încât dulcele
se amestecă împreună cu săratul
şi are gust a om
nimic nu e mai uman ca doi oameni ce se contopesc
şi după toate acestea poţi să vibrezi
împreună cu tot aerul din jur
şi vibraţia să te cuprindă într-un vârtej, un vârtej al simţurilor, în care te pierzi
orice gând raţional încetează
doar simţi
simţi, guşti, auzi, atingi şi te înfiori
şi adulmeci
tragi în plămâni miros de carne umană, de carne ce mişcă, se încordează
emană către tine chemări
miros ce te absoarbe într-un delir
miros ce îţi penetrează porii
pori din care iese apă
apă limpede, de culoarea dorinţei din tine
apă ce se prelinge de pe tâmple până pe barbie şi se adună într-o picatură preţioasă
care încremeneşte timpul până când pică.... pe buzele mele înfierbântate
unde se evaporă într-o clipită, umplând camera de un parfum dulceag
parfumul dorinţei tale
şi buzele uscate şi crăpate de focul lăuntric, se desfac sub dogoarea răsuflării tale
şi crapă, şi dor
şi tu îţi deschizi gura
şi laşi apa să se prelingă pe ele
apă tămăduitoare
apa ta
apă ce le vindecă, se încheaga pe ele, le cuprinde şi nu le mai dă drumul”

391

marți, mai 11, 2010

Ploaie de te-nmoaie și te-ndoaie



327

De mult aveam în gând, că cel mai bun timp de plecat la mare este ori mai, ori septembrie. Acum mi s-a adeverit gândul bun: nu e nimic mai plăcut decât să te plimbi pe un mal de mare, tihnit, cu valuri molcome și soare care te mângâie ușor, exact ca un amant plin de dor ostoit. Este atat de puternic sentimentul de moale, de pui pufos moțăind la soare, de prea-plin sufletesc, încât parcă doare ...... atâta fericire! :) Atâta calm, atâta armonie!
O viață de melc în co-chilie, în timp ce furnicuțe muncitoare-ți produc prânzul de pește proaspăt prăjit, crocant sau suculent, cu mămăliguță, usturoi verde pisat in mojar de pământ, și lămâie.
Dacă aș avea libertatea să-mi aleg unde să trăiesc, fără ezitare aș alege un mal de mare asemănător celui bulgăresc.
A și plouat torențial, ce altceva mai mi-aș fi dorit? Decât la răceala și febra pe care le aveam, încă o murare până la măduva oaselor din cap până-n picioare, asortate toate cu geam deschis și cele 14 grade din autocar, la locurile din față, că na, trebuia dezaburit parbrizul! Pilula rules!

Altfel, ploaia la Kaliacria, face toți banii ..... și peisajele .....
Ăsta-i unul cu un fund. Fund :) de autocar 1 fotografi, plin ochi, văzut prin parbriz dezaburit autocar 2 fotografi, plin ochi, înecat de torențeii de apă de ploaie :D

344

luni, mai 10, 2010

Bulgaria - actul doi




M-am întors azi-noapte pe la 12 în București. De la bulgari :))))) Fusăi in 7 zile de doo ori. Nesătulă sunt :)
Frumos, foarte frumos la bulgari! Cât de aiurea-mi sună, când știu ca de fapt este teritoriu românesc convertit!
Ca să nu mai spun că este superb să vezi munții prăvălindu-se în mare! Care nu mai sunt ai noștri, că deh ...... Ce săraci suntem! ..... Din toate punctele de vedere.
Mie cel puțin, nu mi s-a părut mare diferență între țări, nici măcar între populații. Cu mici excepții. Marea majoritate nu cunoștea engleza, nici măcar personalul hotelurilor. Dacă nu pricepeau nici românește, nu-ți mai rămâneau decât semnele. Ale tale disperate, ale lor de lehamite.
Sărăcie, șters, ponosit. Tot ce ține de omenire. De natură, e altă mâncare de pește. Foarte multă zonă verde.
Și o altă diferență totuși remarcabilă, extraordinara curățenie! Nici-o hârtie pe jos, nici-o sticlă de plastic.

Am spus tot ce ține de omenire? Ei nu chiar tot. Recomand cu multă căldură și din toată inima, ciorba de pește! Deși nu mă omor după ciorbe, cine ajunge acolo, neapărat s-o încerce. Am comandat inițial stridii. Am mâncat căteva, când cineva m-a făcut să gust din ciorba lui.
Apoi am dat ditamai tava de stridii altcuiva și-am comandat ciorba. Numai la ea mă gândesc și-acum. Simt că m-am îndrăgostit! :)

259

PS: Am zis cine ajunge acolo?!!!! :)))) Acolo unde dragilor? La Balchik fraților, acolo îi ciorbița. Și-o mai fi și-n altă parte ; io atâta știu :D
Poza-i din Kaliakria :D

joi, mai 06, 2010

Trageri




Un fotograf fudul în acțiune! :)

541

marți, mai 04, 2010

Altă limbă



Mă gândeam aşa mergând pe stradă cu animalul lângă mine(nu, nu un bărbat! :D), cum ieşim noi ca floricelele !!!!!!! :)) să ne plimbăm căţeii.
Aşa privind în ansamblu, de undeva de sus, s-ar vedea o mulţime de oameni cu animale, câte doi, câte trei ..... Noi plimbându-i pe ei sau ei pe noi?
Și dintr-o dată mi s-a părut așa ridicol! Ne-am pus singuri niște bariere de-a lungul timpului, care ne-au direcționat la peisajul de astăzi: să ieșim din cutiuțe, însoțiți de animalele de companie, care undeva în mileniile ce au trecut, s-au nimerit să fie câinii.
Tot așa de bine, puteam sa fim noi! Sau să nu existe cutiile de chibrituri. Să fie o cu totul altă lume.
În care oamenii sa fie de cuvânt! Sau câinii ...... sau urșii ..... orice-o fi, numai să nu facă una, apoi să i se scoale ca nu și pac-pac, țac-țac, cu buretele. Până și pe tablă ramân urme, darămite în sufletul unui om!
Cu condiția să fie suflet!
Că om nu e neapărat o condiție, luat ad-literam.

Un alt tărâm. Unul de poveste. De relaxare completă, fără niciun fel de durere. Nici măcar de dinți!

De pe drum. Drumul spre Veliko Tarnovo
012

Lav iz in vi ear - uea, uea?

mb2-104

I have loved to the point of madness; that which is called madness, that which to me, is the only sensible way to love