Scoția - Încântată! Marilena

Plimbarea mea de seară îmi aduce în ultima vreme senzații ce-mi lăbărțesc rânjetul pe față. Deși nu suport frigul de cele mai multe ori, astăzi ciupiturile lui pe mutra mea clocită, m-au înviorat. Mi s-a limpezit privirea și mințile împrăștiate s-au adunat la pipa păcii.
De cum am pus piciorul afară, am simți vântul jucându-se cu perișorii mei blonduți și bolunziți de-atâta fermentare? sau să-i zic frământare? de una singură bre, de una singură! Că Higiena mă preocupă tare zilele acestea, din anii aceștia, din ultima jumătate de secol.
Năsucul meu pe sus adulmeca cu nesaț aerul la fel ca în urmă cu două seri. Atunci o ploaie măruntă cernută ca făină plutea peste București. Tăticu ăl mai mare-mi pulveriza pe față viața. Caldă, mă mângâia, închizându-mi ochii de mulțumire.
Iubesc apa. Cea fină, fileuri de mătase, pânze de păianjeni. Iubesc valurile leneșe de mal de mare. Și cețurile din orice anotimp, care se prăvălesc peste ființa-mi insignifiantă ca valurile gigantice ale unei furtuni.
Seara asta uscată și aproape de îngheț, cu un vânt destul de puternic, mi-a adus pe umerii ei primăvara! Cu mască da! Încă se ascunde, nu știu sigur de cine, dar pe mine nu mă poate păcăli.
Mirosea clar a primăvară, prietena mea de suflet dintotdeauna. Simțeam monstruos și vedeam enorm, ca un copoi care din milioanele de fire gigantice ale altor milioane de anotimpuri venite din galaxii nemaiauzite până acum, trebuia să le găsească pe cele pe care vin tiptil primăverile tuturor timpurilor.

Dar se pare că va începe să ningă iarăși! Cu steluțe pufoase, care s-ar putea chiar să poposească un timp pe tărâmurile Bucureștilor de dincolo de imaginațiune.