Dirijorul din umbra

Este noapte. Luminile sunt stinse, dar luna straluceste puternic. Perdelele de matase albastrii in lumina palida a lunii, de la ferestrele inalte, sunt miscate de-un vanticel usor si racoros de vara.
Se simte aerul imbatator si inmiresmat de regina noptii, indeajuns de imbatator ca inauntru se se-ncinda. Frunzele copacilor fosnesc melodii cu intelesuri numai pentru ceilalti, ei din incinsuri.
Se contopesc, un amestec in noapte de soapte fierbinti, mangaieri de matase, copaci si flori, iarba si fiori, carne si sudori, luni palide si tzarait de greieri.

Balada unui greier mic Peste dealuri zgribulite, Peste ţarini zdrenţuite, A venit aşa, deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă şi zăludă, Botezând natura udă C-un mănunchi de ciumafai, Când se scutură de ciudă, Împrejurul ei departe Risipeşte-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi de tină, Guturai... Şi cum vine de la munte, Blestemând Şi lăcrimând, Toţi ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni, Iar măceşii de pe câmpuri O întâmpină în cale Cu grăbite plecăciuni... Doar pe coastă, la urcuş, Din căsuţa lui de humă A ieşit un greieruş, Negru, mic, muiat în tuş Şi pe-aripi pudrat cu brumă: - Cri-cri-cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii Înainte de Crăciun, Că puteam şi eu s-adun O grăunţă cât de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică, Fi'ndcă nu-mi dă niciodată, Şi-apoi umple lumea toată Că m-am dus şi i-am cerut... Dar de-acuş, Zise el cu glas sfârşit Ridicând un picioruş, Dar de-acuş s-a isprăvit... Cri-cri-cri, Toamnă gri, Tare-s mic şi necăjit!

Toparceanu Jorjel