Şi uite-aşa şi-au aşternut vremurile apusul peste credinţa noastră. Asta în cazu' în care în dreapta imaginii se iţeşte falic o biserică, nu un mall. Da' şi dacă ar fi mall, tot aia ar fi, tot acolo, tot aşa.
Dăncuțo, eu m-am referit la faptul că era o biserică și nu un mall! Nici nu văzusem falicul respectiv! Dar nu e niciun fel de scuză, pt că dacă te uiți într-un anume fel, poți să faci asemănarea, de care tot atât de sigură sunt că acel D-zeu nu s-ar supăra. Punct. Biserica a ridicat-o D-zeu? De când? Și așa a vrut-o el, cu turle, etc? A lua în deșert numele de D-zeu? Unde? Ce e cuvântul ăsta deșert? Și cine face dicționarul pt cuvintele deșertice spuse la adresa unei ființe imaginare? Pentru că până la proba contrară de realitate, eu cel puțin nu văd nimic! Fiecare este liber să se exprime în funcție de convingerile proprii! Cel puțin aici, nimeni nu jignește pe nimeni! Altfel n-ar apărea comentariul respectiv. Nu trebuie să exagereze nimeni. Fiecare e cu "biserica" lui. Și cu proprii lui ochi.
Nu vreau să pornească o pelemică pe baza convingerilor religioase ale fiecăruia la mine pe blog. Așa că îmi cer scuze celor cărora nu le-am publicat comentariile, dar e de ajuns. Nu mă interesează subiectul ..... și atât! Să fiți fericiți .... și iubiți! :)
Nu, nimic nu-mi amintesc!Ce-am zis ? Iar am vorbit in somn la megafon?
RăspundețiȘtergerebuna poza.
RăspundețiȘtergereDa Dancuțo, vorbiși, da nu spui ce! :)
RăspundețiȘtergereMulțam doamna mea de trecere! :)
Horhhe, sărumâna! :)
Şi uite-aşa şi-au aşternut vremurile apusul peste credinţa noastră. Asta în cazu' în care în dreapta imaginii se iţeşte falic o biserică, nu un mall. Da' şi dacă ar fi mall, tot aia ar fi, tot acolo, tot aşa.
RăspundețiȘtergereMai simplu spus, PUS CRUCE! Îngropat!
RăspundețiȘtergereNu la mine! :)
Dar zisăși bine!
Era o biserică .... și un mall lângă :))
Mulțam de trecere, Domnul BR! :D
A zis bine ?Vai de noi!biserica se ridica falic ...asa e corect
RăspundețiȘtergereBiserica a ridicat-o Dumnezeu si de nu o tinem in suflet nu ne mai ridicam niciodata!Fiecare dupa cum voieste dupa cum alege: Lumina sau lipsa ei!
Dumnezeu a facut Cerul si Pamantul , voi ce-ati facut ca sa luati in desert numele Lui ?
Dăncuțo, eu m-am referit la faptul că era o biserică și nu un mall!
RăspundețiȘtergereNici nu văzusem falicul respectiv! Dar nu e niciun fel de scuză, pt că dacă te uiți într-un anume fel, poți să faci asemănarea, de care tot atât de sigură sunt că acel D-zeu nu s-ar supăra. Punct. Biserica a ridicat-o D-zeu? De când? Și așa a vrut-o el, cu turle, etc?
A lua în deșert numele de D-zeu? Unde? Ce e cuvântul ăsta deșert? Și cine face dicționarul pt cuvintele deșertice spuse la adresa unei ființe imaginare?
Pentru că până la proba contrară de realitate, eu cel puțin nu văd nimic!
Fiecare este liber să se exprime în funcție de convingerile proprii!
Cel puțin aici, nimeni nu jignește pe nimeni! Altfel n-ar apărea comentariul respectiv.
Nu trebuie să exagereze nimeni. Fiecare e cu "biserica" lui. Și cu proprii lui ochi.
Nu vreau să pornească o pelemică pe baza convingerilor religioase ale fiecăruia la mine pe blog. Așa că îmi cer scuze celor cărora nu le-am publicat comentariile, dar e de ajuns. Nu mă interesează subiectul ..... și atât!
RăspundețiȘtergereSă fiți fericiți .... și iubiți! :)