vineri, decembrie 03, 2010

Nău miuzic

Cum o gripă puternică mă ține răstignită la pat și crește inima-n mine sub un munte de șervețele pline de muci, la fel ca și perna, care zici că-i freza „micuțului Will„ nu mai pun la socoteală că-s surdă complet și de la ușa apartamentului se-aude cum rage un măgar, disperat să-și arunce plămânii pe sârma de întins rufe, ce-aș putea să fac să mai treacă timpul? Nu? Să caut poze pentru o anume cestiune.
Și se pune Marlen pe scos cedeurile de la naftalină. Așa că acum zace un purcoi de poze noi-vechi și vechi-vechi de-au mai fost văzute, răstignit și el printre păreții calculatorului, fiecare pozuță așteptându-și liniștită rândul.
Și cică ar fi printre cele mai bune. Cred că o să pui una pi zi. Di Marile Nușica.
La mulți ani de-ntâi dișembre, că suntem în trei.
Să pun una noroioasă sau una vânturoasă?

Mai bine cu noroi. Ca să menținem linia de pultire a taboloului.

PiEs - după trecerea prin revista photo magazinului meu, mi-am dat seama că n-am absolut nicio poză bună, care să merite. După 6 ani. HA Ha ha ha haaaaaaaaa HA

arh-089

6 comentarii:

  1. "mi-am dat seama că n-am absolut nicio poză bună, care să merite"
    Asta e o prostie. Aveti foarte multe imaigni superbe, sensibile, de mare clasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce nu zice omul după ce a declanşat...

    RăspundețiȘtergere
  3. Aicea-i pe Marte?
    Sau pe Luna?
    Sau....????

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim9:35 a.m.

    ce imagine, Dumnezeule !...
    un hau cu umbre ce par a nu stapanii nimic..
    Marilena, ma enervezi :)) c-ai devenit o "plangacioasa"..doar asa..din alint..
    un w-end frumos, ca tine (fara franjuri la nasuc, sper c-a trecut raceala)

    RăspundețiȘtergere
  5. Cozmeule, negru iiiie pretenul meu :)

    Don fotografu :)) m-am înscris pe f-o trei saituri de foto, nu m-au acceptat, poze am trimis, n-au fost apreciate, atunci ce concluzie pot să trag?
    Mulțumesc mult pentru cuvintele de bine! :)

    Păi ce ză zic altuceva măi? :)

    Don Popa, o fi pe lumea cealaltă :))

    Inuțo, nu-s plângăcioasă măi :)
    Mulțam! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Păi ia bagă nişte miuzic să vezi ce-ţi trece răceala...

    de exemplu:

    http://www.youtube.com/watch?v=CYryevHIZGw

    sau

    http://www.youtube.com/watch?v=AKRCo3347fw

    recomandare: dă boxele la maxim, închide ochii şi deschide larg urechile. Lasă-te purtată de miuzic!

    RăspundețiȘtergere