Ma plictiseeeeeeeesc.

useless

Decretez: nu-s buna de nimic...nu stiu sa fac fotografii,nu sunt buna de prietena,sunt inutila....cate-odata stau si ma intreb daca nu fac umbra pamantului degeaba.M-am saturat sa ma zbat degeaba si sa nu rezolv niciodata nimic,nu mai am energie nici macar sa ma cert.Tot timpul sunt concilianta,ironica sau tratez orice cu umor,numai ca sa evit razboaie.Vreti sa auziti un paradox....am obosit sa incerc sa nu mai lupt....am obosit sa dau numai peste oameni nepotriviti,care cica flerul meu imi zice la inceput ca sunt oameni buni.
Am obosit sa-mi caut prieteni,si sa nu gasesc pe nimeni cu suflet cald care sa-mi faca un locsor acolo.Toata viata mea a trebuit sa port o lupta continua ca sa obtin,in cel mai bun caz,lucruri care la altii vin pe tava,fara sa le caute macar.
Mult timp am fost singura,si duceam lipsa companiei oamenilor...acum sunt inconjurata de oameni,si ma simt mult mai singura.Oare de ce oamenii complica atat de mult lucrurile,de ce nu pot fi fericiti,linistiti,de ce nu pot fi cu totii la fel,de ce nu pot fi ca la inceput,de ce nu pot pricepe ca lucrurile marunte ca un simplu "la multi ani" spus cand trebuie alcatuiesc viata.
Oamenii sunt egoisti,inclusiv eu,nu se gandesc decat la ei insisi cand fac anume lucruri,nu se gandesc ca actiunea lor are repercursiuni asupra celor din jur.
Am crezut ca prin fotografie voi reusi ceva pt sufletul meu,dar se pare ca nu ....nu fac poze bune,nu sunt comentate,nu sunt apreciate pozitiv.Mi-e frica sa nu ma apuce o dezamagire asa de puternica,sa nu mai am chef de fotografie...daca nu a inceput deja.
Cel mai tare urasc minciuna,spusa de oricine,spusa in fata....sa fii luat de prost,sa ti se spuna" vai cat de ocupat sunt,nu pot merge cu tine nicaieri"..si apoi sa plece cu alti prieteni la munte.Te simti atat de marginalizat,atat de stupid,atat de luat de fraier ,pentru ca ai permis acest lucru...si culmea apoi sa ti se spuna ca faci numai reprosuri.
Oare de ce unii cred ca altii sunt mai prosti,mai lipsiti de importanta?ma refer la cei de acelasi fel....nu stiu,si sunt tare obosita,dezamagirea e atat de mare.
De un singur lucru sunt sigura...oamenii de genul asta nu vreau sa-i am in preajma,si nu pt ca "vulpea...struguri....acrii..n-ajunge",ci pt ca nu poti pune baza pe ei niciodata.
E ingrozitor sa ai sentimentul asta atat de acut,al SINGURATATII,si nu ma refer la iubire,ci la PRIETENIE

VISUL

A se citi(vorba unui prieten)pe melodia(care n-o am)..."Perle-n mare"---Solaria
He,he,he,a venit timpul sa scriu,ca sa aveti de ce rade,de ce sa va minunati si sa criticati,dar cel mai tare sa fiti socati.
Oare chiar subconstientul nostru este atat de inconstient?...daca-i posibil asa ceva,cand zic ca am reusit in sfarsit sa scot de la inima ceva,vine si ma bantuie mult mai rau decat mi-as fi imaginat vreodata.
Desi sunt lucruri foarte intime si sunt constienta ca nu trebuie povestite aici,voi fi inconstienta si le voi scrie....asta asa de necaz,ca parca viata asta numai in ciuda imi face tot timpul.
Sa povestim...ma culc si eu ca tot omul cu numele de Marilena la ora 7,30 in the morning dupa obisnuita noapte de nesomn....si incepe visul....
...eram intr-un grup de fete si baieti de toate varstele care stateau pe niste coridoare ca la scoala sau facultate....ma opreste o femeie langa care era un baiat cu camera de filmat,reporteri,care spune ca vrea sa promoveze imaginea fotografului din ziua de azi...apoi isi da seama din senin ca eu n-am tot ce-mi trebuie,ca aparatura vorbind... ii recomand cu caldura
pe altcineva si pleaca.
....ma duc in sala de curs,era toata lumea acolo,printre care si ei....unul tanar-sa-i zicem y,si altul la 40 si ceva-sa-i zicem x.
Eu,femeie cu pretentii,a se intelege minte,eram pentru x,el parea la fel,pana cand vechea poveste,facandu-ne unul altuia in ciuda,el merge mai departe,si dispare cu o buna prietena de a mea pt mai mult timp...se intelegea clar ca au facut sex.Eu sufar si plec,si ma trezesc pe un varf de munte inverzit,frumos,cald.Aveam atata suferinta in mine ca simteam nevoia sa zbor.Am mai zburat de multe ori in somn...nu cred ca exista ceva mai relaxant.
M-am lasat pe spate si am inceput sa plutesc dar nu ca o frunza,haotic,aveam o directie catre un anume loc... unde ajung cu cateva baloane pe post de frana,....cine strangea baloanele in urma mea? el-y cel tanar,care a inceput sa-mi vorbeasca si....m-am topit.
Eram in mijlocul lumii,chiar in incinta cu gazon a facultatii.M-a luat frumos de dupa mijloc,pe la spate si a inceput sa faca sex cu mine .Am ajuns si pe la toaleta,m-a izbit de toti peretii...intre timp vorbind si cu alti baieti,razand.Nu mai stiu ce spuneau,nu stiu de ce stateam,cert este ca am iesit afara,nu mai era nimeni in jur,dar se vedeau la distanta.
El era in aceeasi pozitie,cu mana incolacita toata pe dupa mijlocul meu,strangandu-ma tare,lipita de el,parca eram o singura fiinta.Capul si-l ingropase adanc in scobitura gatului meu,buzelele-i fiind lipite de pielea mea.
Intr-un tarziu se relaxeaza si spune "Cred ca putin cate putin,voi deveni pt tine,ceea ce vrei tu de mult sa fiu"....am apucat sa spun ca asta nu e bine deloc,si m-a izbit gravitatea cuvintelor spuse de el....atat de tare ca m -am trezit speriata,asudata si tremurand din toate incheieturile.Inca-i mai simteam stransoarea mainilor pe mine,respiratia,mirosul.Nu a fost doar sex,nu a fost nici dragoste,a fost ceva ce nu pot defini,care nu facea parte din lumea asta...nu pot exprima in cuvinte.
A fost ceva ce nu exista in lumea asta,exista numai in lumea ciudata a viselor....si a fost intr-adevar doar un vis frumos care mi-a lasat o impresie puternica de amar..... si dulce in acelasi timp

Balet?Dans modern?Sau pur si simplu un joc?

Am fost in Herastrau sa mancam cava,si binenteles ca n-am stat degeaba.O fatuca juca volei de mama focului si n-a avut nimic impotriva sa-i facem fotografii.A fost un deliciu s-o prind pe senzor.Este o serie destul de amuzanta,sper sa va placa.Partida de foto la iarba verde s-a terminat cu schimbul adreselor de email,fata cu pricina decretand ca daca tot s-a lasat atata timp trasa-n poza,macar sa profite un pic si sa le aibe si ea.

Death

Blogul meu incepe sa nu mai miroasa bine,e prea multa tristete....iar acum vorbesc despre moarte....dar ce sa-i fac daca asa s-a nimerit.
Ora 7 dimineata.Dorm numai de trei ore,primele dupa doua nopti nedormite.Ma trezesc buimaca in lovituri puternice,dar inabusite in usa.Iesim,si eu si maica-mea pe hol,intreband speriate cine este.Inima mea batea in creier,o simteam ca sta sa explodeze.Se auzea o voce infundata care spunea cuvinte fara noima,fara sir.Ma uit pe vizor....cineva statea strans si incovoiat in dreptul clantei,fara s-o pot vedea.....mi-am dat seama intre timp ca este o femeie.
Maica-mea incepe sa bata campii ca de obicei,si-i spune ca va chema politia.Femeia spune ca n-are decat....si iar cuvinte nedeslusite.In cele din urma ii spun lui maica-mea sa taca si tip la femeie sa spuna cine e,ca daca stim ii deschidem.Spune tanguindu-se ca e Stoica,vecina noastra si ca....."MI-A MURIT COPILUL".Dupa ce ca eram speriata,am inceput sa tremur si mai tare...s-a dus somnul,s-a dus linistea sufleteasca,imi simteam capul ca o mina antipersonal(parca asa se spune),numai sa-l atingi si facea poc.
Probabil ca este foarte dureros,ca mama sa-ti ingropi copilul,chiar si daca are 47 de ani,nu am de unde sa stiu.
Se spune ca moartea face parte din viata....cel mai tampit paradox spus vreodata....cand ai murit,nu mai misti,nu mai respiri si arati groaznic....nu ca ti-ar mai pasa.Numai parte din viata nu mai faci.
The death sucks.O urasc,mi-e sila de ea si mi-e frica....pt ca viata e prea frumoasa....si prea plina de viata.
Traiti viata oameni buni frumos,si daca vreti ceva cu adevarat,chiar daca incalca orice precepte morale,go for it.....in urmatorul minut poate fi prea tarziu.

4:30 in the morning

Ora la care am iesit cu prichindeii mei la un shushu...ei.Cu ochii umflati si rosii mergeam agale catre inainte, in trecere pe langa o banca pe care cu sarg cativa musterii incercau sa dea gata ceva sticle cu tarie.Intre altele ei erau gata de mult.Unul dintre ei ,de- o varsta cu mine si cunoscut,nevazand cateii ma-ntreaba intrebare intrebatoare.."Unde ai plecat Cornelia?(numele
meu de botez...cah)
Eu neantelegand ce drak de intrebare e, la ora asta, am raspuns direct proportional..."In lume"....la care Doru ca asa se numeste musteriul,nu reuseste decat sa se mire si sa schiteze un zambet palid,ca si fata lui in lumina felinarelor.
Mai incolo printre blocuri,mijindu-se ziua,se aud din departare tipetele pescarusilor rezidenti de Bucuresti,tipete ce aduc a tanguire,si uite asa gandurile-mi fug in urma,imi aduc aminte de mare.....vad o straduta ingusta ce coboara destul de abrupt, cu cladiri inalte de o parte si alta,nu blocuri,in zare se vede albastrul crud al marii,pescarusii zboara in cerc si se tanguie,si nu e nimeni,decat eu,dimineata devreme si bocitoarele.
Mi-e dor de mare,simt nevoia sa ma mangaie cu valurile ei,simt nevoia singuratatii,sa stau pe nisip,sa nu fie nimeni in preajma,sa aud doar tanguirile pescarusilor si bataile inimii mele.
Sunt trista....am pierdut un prieten

Poti ajunge la stele daca ai prieteni....buni.....

Gattaca

Ma uit la un film chiar acum,ii spune Gattaca.N-am putut sa nu scriu aici....Jerome e chiar...eu,Marilena
S-a nascut intr-o lume noua,din dragoste,dar cu o mie de defecte ale omului obisnuit printre care si cu probabilitatea de 99% sa fie bolnav de inima si la 30 de ani sa moara.Fratele lui s-a nascut din celula primordiala modificata genetic in laborator sa fie un geniu si cel mai tare in toate cele.
Pana in adolescenta adica ani in sir,se duceau pe malul marii,intrau in apa si se intreceau care se ducea cel mai mult in largul marii.Ani in sir fratele l-a intrecut....pana intr-o zi cand a ramas in urma si s-a dus la fund.Jerome l-a salvat si l-a dus la mal.
Singurul lui vis era sa ajunga la stele,si a reusit.

4 

3 

2 

1 

Ploaie si cai

Ploaie si cai,doua lucruri iubite de mine mult....dar pacat ca nu merg in combinatie.Am fost duminica la Ploiesti la Hipodrom,si a fost o continua muratura cum spunea un distins coleg....muratura drumul,muratura cursa,muratura caii,muratura eu cat si colegii,nu mai zic nimic de bietii jochei,ziceai ca acum coborasera de pe pelicula unui film de actiune unde eroii principali erau shipionii sau in cel mai bun caz un film cu lupte in noroi,care cred ca le intrase si in underware.Uite acu' imi dadui seama ca pana si numele orasului fu predestinat de data asta.Imi pare rau ca de la atata ploaie mi s-a murat si creierul,sa nu mai zic ca era si vant, si frig,si nu le facui jocheilor nici-o poza,din cauza de terci de creier cu subexpunere totala.Cine stie sa umble in ps sa ma anunte.
Eu mai smechera,dar de fapt din cauza de entuziasm prelungit,am plecat catre Ploiesti cu alti 2 fotografi,la ora 4 punct dimineata...deh sa prindem caii in pat,sa-i tragem in poza cand se duc la wc,cand se spala pe dinti,si servesc micul dejun....ah am uitat....si cand citesc presa.
Dar pana catre 7 am,n-am reusit sa fotografiem decat poarta hipodromului,grajdurile....pe dinafara,si picaturile de ploaie de pe geamurile masinii....caci vedetele rezulta ca nu facusera ochi.
In cele din urma am reusit sa intram in grajduri,unde am fost primiti cu caldura,cu bezna,cu postere cu femei goale pe pereti,sa aiba ingrijitorii imbold catre cele lumesti ca:stransul balegarului,tesalatul cailor,plimbatul fotografilor de la ziarul? care nu s-a facut inca.
Incercat totusi facut poze,dar caii niika domnule....sa stea si ei cum ii pui neam vorba populara...drept urmare poze miscate de o frumusete rara.Macar aici eram la adapost de ploaie....dar marea parere de rau a fost ca ar fi scos caii afara liberi,sa alerge un pic.....daca nu ploua .Cam totul a mers pe dos.
S-a facut de inceput curse.Marlen pregatit facut panninguri,intrebat dreapta stanga cum?primit raspuns ?,facut ?Drept urmare facut poze in miscare cu caii profund miscate.
Ma credeti ca am facut 370 de poze din care nu e nici una buna?NU ma credeti?Hmmmm nici io....nu e posibil....si asta ca nu pun mana pe carte.
Imi asum intreaga vina.Am reusit totusi ceva...sa mancam bine si gratis la restaurantul hipodromului,din cauza de IEDU care tras in poza cateva oficialitati,care erau incantate ca au venit fotografi de la nu-s ce revista,si se vor vedea p-acolo.
Pe la 2 pm am plecat catre Bucuresti,murati super bine,cu cardurile pline de foto nebune....cel putin eu.....ajuns la baza blocului multumita lui Vladc caruia-i multumesc pe aceasta cale,tarait picioare etaj 5,aruncat pat,ramas nemiscat somn profund 10 noaptea.
Ei cam asta a fost odiseea Marilena la cai,nu-mi pare rau de loc,a fost....o experienta plina de sare si piper,si multa multa apa....de ploaie

Nesomn si Cai

Simt bucurie....de ce? cred ca de nesomn,dar nu asa de o zi,2oua,ce ziceti de 70 de ore,si ca sa vezi,sunt la computer(a se citi cum se scrie in ours),cu chef de scris,sa zicem.
De fapt vroiam sa spun de ce sunt bucuroasa.....DUMINICA MA DUC LA HIPODROM LA PLOIESTI....LA CAI.Este un vis al meu de cand eram de-o schioapa,si se pare ca voi reusi sa-l implinesc.....ciudat....fata de altii la care se pare ca toate le reusesc,eu trebuie sa ma mir,sa ma intreb cum de se poate.Dar cine stie? nu-i timpul pierdut,pana duminica mai sunt cateva zile.
De la cativa anisori,a fost o cearta permanenta intre ai mei si subsemnata...in permanenta le ceream sa ma inscrie la scoala de "calarie" vorba populara,de echitatie habar n-aveam.Binenteles ca ei castigau tot timpul.N-am mirosit hipodromul,mai departe de ruta de noroi de tzara amestecat cu balegar de cal,unde ajungeam in fiecare vara(o sa povestesc odata despre)
Iubesc caii,iubesc maiestuozitatea lor,frumusetea formelor,unduirea curbelor coapselor,ochii mari si blanzi de culoarea castanelor coapte.In clipa asta nu pot sa vad decat o foto ce-am vazut-o mai devreme intr-o revista Photo straina,dar n-o vad statica....doi cai cabrati pe picioarele din spate,cu coamele lungi,foarte lungi,neangrijite,miscadu-se frenetic in bataia vantului puternic,unul mai ridicat decat altul,cu pieptul indreptat catre mine, plin de vene de sange ce pulseaza intr-un ritm salbatic,ca si ei.Superba fotografia,superbi caii,daca as fi intrebata in ce as vrea sa fiu schimbata n-as ezita in a alege calul,si nu as vrea unul cu picioare subtiri,un pur sange arab de curse,as vrea sa fiu un Lipitzan.Cum sunt Lipitzanii?Enormi,cu picioare puternice,groase acoperite de fire lungi de par in partea de jos,cu pieptul dublu decat al unuia obisnuit,cu o putere fantastica in corp spunandu-se paremi-se,nu sunt chiar sigura,ca pot trage pana la o mie de kg odata.Dupa parerea mea nu cred ca exista animal mai frumos.
La curse,probabil nu-mi voi vedea iubitul,dar este deja in sufletul meu,si-l port cu mine peste tot .

Nu pun niciunul(titlu)ca asa vreau eu...sunt ofticata

In ultima vreme m-am cam saturat de primit amabilitati direct in nas...sunt pe cale de a izbucni,si la mine e greu pana acolo,pt ca deh sunt fata buna,zic unii,si le strang.Dar stiti cum sunt cei care aduna si nu mai dau cate o replica,din cand in cand,cand izbucnesc sa vezi(simti)cutremur.Si asa sunt acuzata de lipsa de diplomatie, macar sa stiu de ce.
Voi da un citat din Tehnica Fotografica,carte scrisa de domnul ing.si profesor Mociornita Dumitru la fotografia de REPORTAJ..."fotograful va lucra in conditiile existente,fara a putea alege un punct de statie cel mai convenabil,fotografiind orice are legatura cu respectivul subiect,calm,nestanjenind pe ceilalti....".Deci cam asta inseamna un REPORTAJ unde binenteles n-ai stabilit nimic dinnainte,si ai surprins INSTANTANEE.Am luat cartea lui Mociornita si am citit-o din scoarta-n scoarta,poate greseam eu.Dar se pare ca nu...deci ce au domne fotografiile,poate nu stiu umbla cat umbla restul in ps.....dar oricum m-am enervat,si cat ma duc capul,mana si picioarele,in ordine voi invata ps pe dinafara,daca-i nevoie iau si lectii,si nu voi scapa nici-o sesiune de fotografie cu grupul pe care-l frecventez

Pareri de rau

• 
  
  
  
  
  
  
  
  S-a terminat inc-o etapa din my life,foarte frumoasa,plina,in care zic eu,am reusit sa-mi fac cativa prieteni....timpul imi va spune daca intr-adevar asa este.
  La ce anume ma refer...la cursul foto,cu domnul profesor Mociornita,la Universitatea populara de arte Ioan Dalles.Nu spun sperantele cu care m-am dus acolo,am sa spun parerile de rau.De ce?...pt ca eu am un ghinion fantastic...nu stiu cum de nimeresc altii in grupuri cu aceleasi interese,si care fac o multime de chestii impreuna pana in ultima secunda,si dupa.La noi,cu toate ca am fost 3 serii,in total aproape 60 de insi,nici nu s-a terminat bine,si s-au imprastiat toti ca potarnichiile.N-m stabilit sa facem o sindrofie de sfarsit,n-am stabilit sa ne mai intalnim....de zece ani,am stabilit ca "ne mai vedem" sau niica.As fi vrut sa plec cu mult mai multe,dar....
  Am sa postez cateva din fotografiile facute la curs,ceva gen reportaj,cu atentionarea ca nu este aranjat nimic,totul este surprins....cand toata lumea se calca in picioare pentru un loc in fata.
  Vorba unui coleg si prieten "a fost cea mai frumoasa perioada din ultimii 10 ani,as mai face
  odata cursul,numai sa ma mai simt iarasi asa".