Cândva, odată demult, taaare demult, din câte-și mai aduce aminte, era trimisă să vadă niște dulcegării de la care ți se luau poftele.
Acum nu mai este trimisă, pentru că-i pe fundul unui coș, sau în coșul de pe-un fund, dar se-mpiedică de ele, vrând nevrând.
Și fuge la murături. La jumătăți de castraveți.
Apoi în ploaie la aer curat. Torențială. În miez de zi, torențială-n miez de noapte.
Bate orașul întreg la pas molcom și savurează apa rece care se prelinge pe pielea caldă. Sub glugă și pe sub plovor(nu suport pulover, așa că mucles) e ca-n saună.
Cât de bine poate să fie să mergi un București la pas, pe-o ploaie repede fugărind iepurește ființele care sunt parte integrantă din ea!
Să mergi și să mergi, pur și simplu. Să simți cum mustești de parc-ai fi o turbă. Peste care se așterne lin covorul galben al toamnei.
Mașinile bubuie trecând în trombe înalte de apă. Dar nu poate să le ia în seamă pentru că o explozie de banane de ciocolată galbene i-a luat deja ochii.
Se scurge viața din coroane și se prelinge cu picăturile de apă pe-un negru de lac al unui jeep merțan sau pe-un alb de zăpadă al unui alt bolid la care dacă ar vrea să se uite pe geam înăuntru, ar trebui să se ridice pe vârfuri.
Cât de pictural e! Câte frumuseți adunate la un loc! Amestecuri ciudate de metal și materie organică. Asezonate c-un praf de materie cenușie și din belșug bucățele de suflet. Da, bucățele. Dar sunt multe, cioburi de oglinzi. Mii.
Diamante împrăștiate. Tremură ușor pe săbiile ierburilor. Taie veninul fiarei cu albul strălucitor. Atingerea ușoară o înfioară și se scufundă cu plăcere în lichidul plin de viață. De viața ei. Întâia. Și-a doua și-a noua!
De ce n-a luat aparatul? Dar cum ar putea prinde într-o cutie, mică și pipernicită, atâtea milioane de entități? Cum ar putea încrusta în alte suflete pline de ură sau moarte, vinișoarele de ambrozie? Să le vadă cum mititele pornesc în călătoria vieții lor. Să le vadă cum înmuguresc.
Și cum fiecare om devine un pom mergător, din care pornesc mlădițe. Luuuuungi, lungi în așa fel că niciun ompom nu mai este singur. Se împletește cu ceilalți și cu destinele lor
pees - aici ieșirea următoare
http://adypetrisor.blogspot.com/2010/10/oasa-panorama.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu