Fantasmalegorie

Ma zbat ca pestele pe uscat .... si ma buseste plansul. Unul cu sughituri. Unul din toata inima, sau din tot sufletul care mi-a mai ramas ..... sau urma de el. Ati jucat vreodata hora? batuta? sa se ridice praful din podea? Asa!

Virtualul este extraordinar. Am blamat mult si tare feisbucul, si sus, dar ce-i al lui, al lui ramane.

Virtualul e de rahat.
Te indragostesti. Pentru ca poti. A incercat cineva de pe aici, daca mai exista cineva, dragostea fantasmagorica?
Doare ca naiba!!!
Si totusi e bine sa te doara. Inseamna ca simti. Si e atat de bine sa nu te mai simti decat lut, pe cale spre pamantul mama, sau tata, iubit, frate, sora ..... pamantul atotputernic.

Iubesc cum n-am iubit niciodata. Sa vedem:
E la mii de km distanta, in suflet, in ani, in situatie sociala ..... si nici nu bese de mine. N-o sa stie vreodata.
Si totusi iubesc imposibilul. Chiar atat de orb, mindless este sentimentul asta de iubire?
De ce? Ce se produce in minte, cel putin in a mea de simt asa?
Complet hopeless, fara speranta, lipita cu ochii de un desktop rece. Dar probabil ca-i obisnuinta! De a simti numai rece, nimic aproape, numai singuratate.
Sunt constructor de ceva timp incoace. Unul de lumi virtuale, imaginare, in care traiesc, iubesc. Tot corpu-mi freamata sub atingerea calda a ochilor lui.
Apoi se termina. Trebuie sa dorm, sa mananc, sa ma pun pe tron .... si toate edificiile mi se darama.
Ramane fum si moloz. Si eu zdrobita de asfaltul giulgiu.
Cazuta din nori. Cu creierii imprastiati, clocotind inca.