Avea dintii mari ca niste lopeti, albe. Caninii un pic aduceau a vampir si mureau de neastamparul de a musca. De a musca cu ciuda si a toca mana care nu-i dadea pace batand darabana. De a toca marunt si repede picioarele care bateau pasul pe loc, pentru ca n-aveau unde se duce. Alergau de nebune, bezmetice, tzipand din toti rarunchii unghiilor frumos taiate ...... alergau in cusca de 1 pe 1 Urlaaaaaaaa si urlaaaaaaa si urlaaaaaaaa!!!!! Degeaba tocau dintii carnea si sangele tzasnea, ca ea, cea a picioarelor, tot urlaaaaaaaaa!!!!! Urla si-n timp ce era izbita din perete in perete. Si scrasnea din dintii albi ca niste lopeti.
Ce bine ar fi fost sa-si poata toca mintea! ...... marunt, marunt ...... creieri terci si imprastiati pe pereti ...... tensiune zero ...... pace 100%
O minte fara pic de liniste, chinuita de ea insasi, bubuind in sine ...... colaps din sabii si negure copile, nu stie de unde! Unde?! Cine? Ce? Despre ce? Despre tine!
Isi trecu degetele printre firele de par carliontate si nu prea dese mangaind. Vedea pielea alba si-i placea sa urmareasca liniile albastre sinuoase, pe alocuri frante. I-ar fi placut la nesfarsit. Si-n urma degetului, le-ar fi urmarit cu buzele, adulmecand aerul carliontat-albastru.
Din balon, de deasupra albastrului, s-a cufundat mai apoi in adanc plonjand. Si-a adormit alaturi de sirene, in salon.
Azi m-a strans cineva ...... nu in brate, nu in usa, m-a strans de incheietura. Puternic! Nu, nu cu ura, nici cu dragoste, dar era ceva special. M-am uitat numai pentru o secunda si m-a uimit perfectiunea degetelor, alinierea, virilitatea lor si a venelor proeminente albastrii. Mi-am mutat privirea si mintea mi-a disparut din peisaj. Era o stransoare - tare as vrea s-o pot exprima bine in cuvinte - avea o presiune puternica si delicata in acelasi timp si desfasurata uniform pe intreaga suprafata a incheieturii. Pentru o clipa, o mana straina si incheietura mea, au devenit un singur element cu o mica inima si-un suflet. Pentru o clipa infinit de mica, tot universul s-a redus la un lucru marunt ca o picatura, producand, nu un tumult, nici macar o framantare sau un extaz, ci o impresia atat de profunda de furtuna intr-un pahar cu apa. Pentru o frantura efemera de timp am trait o frantura de pasare. Am fost vie. Pentru celalalt!
El se uita de dupa geam. Cat de mult il iubeau toti si-l luau in brate fericiti, pe celalalt el. Ochii i s-au inrosit si umezit, iar fatza-i se crispa, incercand sa ramana impasibil ...... acolo unde era lasat, dupa geam!
"Ciuma albă! Boală misterioasă, cu origine obscură, plaga biblică, teribilă, netămăduită ..... ..... Leproşii! Prin însăşi natura groaznicei lor maladii, soarta lor în societate a fost decretată, implacabil, fără apel. Scoşi dintre oameni, din regiuni populate, sunt surghiuniţi în locuri izolate, pustii: pe insule păzite de rechini ca în Guyana, bunăoară; în sihăstrii tăinuite-n munţi ca în Nepal; sau în penitenciare speciale, supravegheate de puşti şi dulăi, cum au inovat englezii în India.
La noi, la Lărgeanca ... ..... Cine i-a oprit? Cui i-a fost milă de aceşti mizerabili, ce-şi plimbau sluţenia ireală, nenorocirea nealinată, pe la uşile autorităţilor din Ismail, ce-i drept, înfricoşate? .... .... S-au plimbat pe vapoare (un lepros a fost arestat la Galaţi şi întors), plănuind să caute la Bucureşti îndurare şi o îndulcire a stării lor neînchipuite ..... ..... Bah! leproşii de la Lărgeanca! Cui îi arde de dânşii! Sunt inofensivi, fiindcă-i aşteaptă ţintirimul!
Dar când fug? Dar când frica vă pune d-lor demnitari, o mână rece pe chelie? Dar când lepra „dresată în liberatate”, poate fi întâlnită pe stradă, în voiaj, sau în cabinetul oficial (o delegaţie de leproşi a fost la Bucureşti)?
Atunci se dau comunicate ... ..... ...În Franţa, biserica a instituit ceremonii pentru a despărţi pe leproşi de lume. Nenorociţii erau consideraţi din punct de vedere civil, morţi .... .....O înfiorătoare ceremonie urma sentinţei. După o scurtă invitaţie adresată de preot leprosului, ca să se resemneze voinţei lui D-zeu, se oficia o slujbă funebră. În genunchi, sub un giulgiu, nenorocitul asista de viu la înmormîntarea lui.
- Requiem aeternam. Libera me... Amen ...
..... - Vin de la Bucureşti ... ca ... să ....
Nici un răspuns. Dar grupul a sărit şanţul. Distanţa între noi, trei metri. Am făcut un pas înainte, grupul s-a dat cu unul îndărăt. Fără să-mi dau seama, am mai făcut un pas. Tăcuţi, desfăşuraţi pe o singură linie, băieţii au mai regresat cu o jumătate de metru. Şi atunci am avut fulgerător şi dureros ca o nevralgie, explicaţia acestui joc. Leproşii, căci ei erau, se fereau de mine ca să-mi atragă atenţia că eu uit să mă feresc de ei. ..... E o problemă nu uşoară, să câştigi încrederea unor oameni pe care societatea i-a scos din rîndurile ei ..... ..... o grea sarcină să învingi la aceşti mizantropi, fobia lumii sănătoase, lume ce-i ţine la distanţă, cu ciomagul, cu puşca jandarmului, cu restricţiuni tot atât de izolatoare ca un gard de sârmă ghimpată ...... ..... Naum Trofin e cel mai bătrân lepros. Are aproape 60 de ani şi de 30 e bolnav.
De fel din Dobrogea, înfăţişarea lui de bătrîn cu barbă albă şi mai ales limpezimea spiritului lui, n-ar fi sugerat nimănui că suferă de teribila maladie. E singurul potolit, vorbeşte fără mare revoltă, însă în glasul şi vorbele lui palpită un necaz dureros, o protestare resemnată ..... .... - „D-le dragă, dacă te întorci la Bucureşti, spune-le să-şi facă pomană cu noi şi să ne întoarcă la Tichileşti, în Tulcea, unde a mai fost acum zece ani o leprozerie. Acolo am fi fericiţi. E mai fericit ca aci, este apă, sunt poame, poţi să te întinzi pe iarbă, să priveşti la cer şi să uiţi că eşti om, că ai fost om odată! ... .... Pot să le amintesc oroarea – ce barbarie! – ce o au veşnic înaintea ochilor, perete în perete cu azilul: cimitirul? Da, cimitirul.
Îl au. Al lor propriu, exclusiv. Căci o administraţie ce nu le dă pîine şi medicamente a născocit această infernală aberaţie: în cimitir, la un pas de lăcaşul bolnavilor.
Sesizaţi grozăvia unei atari privelişti, pentru nişte nenorociţi, ce se silesc să uite că maladia lor e incurabilă, fatală?
Concepeţi o mai sinistră răutate, decît a pune sub fereastra unui condamnat la moarte, cu mult înainte de execuţie, ghilotina sau spînzurătoarea? .... ..... În spatele curţii, un petec de pămînt, mizerabil îngrădit. Cîteva moviliţe, fără nici un semn, şi, risipite, patru cruci de lemn, strâmbe, putrezite de intemperii.
Nici o floare. Doar urzici, măselariţă şi ciulini.
Pe o moviliţă dormea un câine. Printre cruci, păşteau cele cîteva oi ale leproşilor, jigărite şi aducînd cumplit cu stăpînii lor.
Apoi cât vezi cu ochii, câmpul, un câmp neted şi descoperit, ce trebuie să fie teribil iarna.
Imaginea se impuse ochilor mei. Viziunea lui decembrie în pustietatea asta; leproşii strânşi laolaltă, tăcuţi, zgribuliţi, ascultînd gemetele vântului şi, în răstimpuri, urletele lupilor hămesiţi ..... ....- „Mulţi morţi?”
Vazu muntii de sus. Si pe doua mii zece rosto-golindu-se peste ea. Daca tot se dez-rosto-golea, facu dragoste cu el. Era pui golash de primavara, normal ca ii suradea! Chinezeste! Oare si surasul le e in fante? Sau galben? Dar de ce galben? Si mirosea a brad, a aer curat si iute, a zapada si ceatza, a aduceri aminte din viata. Cand a redeschis ochii, din feeria fantastica mai ramasese zborul. Zborul maretz pe care-l vazuse de sus. Adica aerul ..... in schimb rece si curat de munte. Atunci a crezut ca raceala o va trezi, iar aerul o va curatzi si pe ea. Daca nu de tot, macar s-o schimbe! Vorbe, vorbe!
Mai, mai, of, of, prostoloanca(ca rimeaza :D) mai sunt frateeeee!!!!!!!! Vad tot felul de chestii, ca seamana identic cu ce tocmai mancai rahat, fara sa fie niik-acolo! =)) Ma uimesc si eu cat sunt deeeeee, aaaaaa, pocnesc din deshte, cum se numesc domne aia de vad ce nu e? Nebuni?! :)) Ha, Ha, Ha, patetic, patetic, patetic! Imi zicea cineva mai deunazi, ca ce draq de rost mai avem dupa o anumita varsta, numai sa ne stea pielea zbarcita pe oase? :) Si totusi ...... poate sunt o clarvazatoare! =)) Care-o fi diferenta?
Maria zboara ...... si zboara ....... si zboara ...... undeva, la tzara ...... la tzara ......la tzara!
Plecata ....... cu sorcova ........ lui Barbu Stefanescu Delavrancea!
