Photobucket

joi, martie 15, 2012

Dor de dor, dor de mor .... un fel a spune



Am văzut niște fotografii cu satul românesc. Simple, dar pentru mine pline de semnificații. De tristețe că nu pot ajunge și eu pe acolo deloc darămite mai des, așa ca unii :) :P. De bucurie și fericire, aducându-mi aminte de copilărie, când mă cuibăream iarna la căldura sobei, în capătul celălalt al patului sub pătura aspră țărănească, cu mirosuri naturale, cele aproape de pământul din care ne-am născut și am crescut oamenii zilelor noastre.
Cei care îl secătuim.
Uitându-mă la ulițele golașe, împânzite totuși de rămurelele ce-și așteaptă cu nerăbdare frunzulițele verzi, simt noduri în stomac. În minte mi-a început o simfonie perfectă, ca plasa păianjenului de perfectă, dar lucrată de copaci din însuși esența lor. Simfonia amintirilor, amintiri care mă întristează, care mă umplu de dor. Dorul care m-a mistuit o viață-ntreagă.

Dorul de pământul natal, de natural, de simplu, de adevărat. Chiar de ar fi idilic, un idealizat la mine în cap.
Dar nu, se poate, se poate trăi și la țară nu neapărat muncind pământul să cazi în nas. O mică afacere, orice să-ți asiguri traiul de zi cu zi, să te bucuri de aer curat, să ieși pe prispă să te ciugulească puii de găină de ciucurii botinelor lucrate de mână, să rupi un măr roșu, gustos și zemos din copac.
Să te trezească trilurile păsărelelor, în diminețile calde de vară și să te adoarmă cri-cri-urile greierilor din desenele animate bulgărești rătăcite pe la tine prin grădina verde, plină de o lume care ar trebui să se întrepătrundă cu a noastră în orice secundă.

În schimb, noi ne impletim, sau cel puțin eu imi împletesc destinul cu betoanele grele și privirile terne aruncate blocurilor golașe și gri de metropolă sticloasă, ca gheața din suflete.

Dar să ne și veselim cu un clipuleț, nebunesc de săltăreț ..... de găsit mai sus, pe moțul creț

055

sâmbătă, martie 10, 2012

Întrebări fără răspunsuri



Când mă gândesc că există oameni, poate chiar mulți, care trăiesc fără, nu grija, ci frica zilei de mâine.
Nu-mi mai aduc aminte, sau poate n-am știut niciodată, de când am început să fiu conștientă deeee, deeee realitate, cum e să te simți în siguranță.
De fapt sentimentul de siguranță nici nu e realizat, la fel ca și cel de sănătate. Până când nu te lovesc, nu-ți dai seama pur și simplu ce înseamnă liniștea și nu zbuciumul, calmul și nu stresul, liberarea și nu apăsarea, mintea clocotind de neputință. Parcă ești într-o cămașă de forță care te strânge ca o menghină și peste plămâni. Încerci să respiri cât ai nevoie, dar cutia toracică nu se poate extinde la maxim.
Sunt extrem de obosită de cubulețul ăsta de zahăr gol și fără dulce în care stau înghesuită. Îmi place lumea și locurile pe unde te poți preumbla pe pământ, îmi plac frumusețile care le poți vedea aici. Dacă ne-au fost date de Dumnezeu, atunci de ce nu mă pot bucura și eu de ele ..... Doamne?

IMGP3203

joi, martie 08, 2012

Ha Ha Hau Au CI

http://youtu.be/dPZQ7ZLy3MI

Baby did a bad bad thing :P , dar nu spui care ...... ha ha ha

238