Ora la care am iesit cu prichindeii mei la un shushu...ei.Cu ochii umflati si rosii mergeam agale catre inainte, in trecere pe langa o banca pe care cu sarg cativa musterii incercau sa dea gata ceva sticle cu tarie.Intre altele ei erau gata de mult.Unul dintre ei ,de- o varsta cu mine si cunoscut,nevazand cateii ma-ntreaba intrebare intrebatoare.."Unde ai plecat Cornelia?(numele
meu de botez...cah)
Eu neantelegand ce drak de intrebare e, la ora asta, am raspuns direct proportional..."In lume"....la care Doru ca asa se numeste musteriul,nu reuseste decat sa se mire si sa schiteze un zambet palid,ca si fata lui in lumina felinarelor.
Mai incolo printre blocuri,mijindu-se ziua,se aud din departare tipetele pescarusilor rezidenti de Bucuresti,tipete ce aduc a tanguire,si uite asa gandurile-mi fug in urma,imi aduc aminte de mare.....vad o straduta ingusta ce coboara destul de abrupt, cu cladiri inalte de o parte si alta,nu blocuri,in zare se vede albastrul crud al marii,pescarusii zboara in cerc si se tanguie,si nu e nimeni,decat eu,dimineata devreme si bocitoarele.
Mi-e dor de mare,simt nevoia sa ma mangaie cu valurile ei,simt nevoia singuratatii,sa stau pe nisip,sa nu fie nimeni in preajma,sa aud doar tanguirile pescarusilor si bataile inimii mele.
Sunt trista....am pierdut un prieten
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu