Scuipatul, doc amdata nu in oki

Eram in otobus, cam dusa ...... da, asa ca de obicei, sa scutesc gandurile altora! Cand vad bezele trimise din toata inima cu doua bratze fluturande, deschise la anvergura maxima ce mi-au captat atentia, umplandu-mi ochii de stupize, stupize si mirare. Protagonista, o fashneatza de fatuca la vreo 18, langa care adasta calm o prelungire de baietzandru de tot atat, cu o fatza imposibil de impasibila.
Ma uit siderata prin masina "la cine s-o fi deschis asa de larga madmoazela?!" nu vad niika, desi masina mai goalasa, nu era unul care sa se uite pe geam.
Ma trece ideea sa ma benoclu la sofer. Pentru cateva secunde stau si nu realizez, apoi ma-nec de ras cu lacrimi. Bunul nostru samaritean, probabil lasase sarmana pietoana sa treaca nederanjata pe rosul ei, asa ca se alesese cu uralele cele largi bezeloase, dar nu asta era ce ma facuse sa ma-nec, ci gestul raspuns la cel al fashnetzei, un scuipat in palma dreapta, ca stanga intorcea volanul, si cu ea tzapan intinsa, in timp ce capul se-ntorcea spre direcita volanului, isi storcea parul de pe frunte ducandul spre ureche, intr-o incercare jalnica de a-l gelui mai bine. Masculul feroce, a la Rudolf Valentino ori era cazut pe spate de incantare la atentia acordata, ori facea misto.
Punand la socoteala faptul ca nu mai avea cine sa-l vada, stima lui de sine o rezumase la un scuipat ..... adevarat, lipit de cap!