Tocmai ce vad pe tvr1, un film și documentar, omagiu adus lui Ion Dolanescu. Ma uit la cât de frumos era în tinerețe, gropițe in obraji, ochi albaștri, slăbuț și cu păr numai cârlionți. Și mai apoi la bătrânețe!!!!! Mi se strânge stomacul. Pelicule alb-negre cu patina vremii. Ce a fost odata și tinerii nu înțeleg, ba mai fac și caterincă (cuvânt specific vârstei) Personal nu mi-a plăcut niciodata. Nici muzica populară. Și totuși acum bâzâi! Asta e viață, e istorie, împăcare, armonie, frumusețe, liniște și pace, muzica noastra romănească. Asta este adevărat, este curățenie sufletească, nu că aș fi vreo sfîntă, dar sunt atăt de sătulă de cururi și pizde goale, goale și în cap. Sunt atât de sătulă de ură, de ranchiună, de certuri, de oameni care cu indiferența lor te taie la ficați. Dacă ăsta este progresul, mă bucur că n-o să fac parte din el!
"Păcat că asemenea oameni mor! Avem nevoie de ei!"
O emisiune superbă, care până și pe mine necredincioasa căreia muzica populara-i pute, m-a pus la punct!
Urâtă-i bătrânețea, urâtă-i moartea! Unul naște, altul moare! Bravo Elise Stan! Mai există ceva de capul țărișoarei asteia, mai există oameni preocupați de cultură! Adevărată! Românească!
M-am gândit mult dacă să scriu, dar cine știe poate fac bine, că mi se rupe sufletul in mii și iote că la patru din noapte sunt pe blog, că stau cu ochii pe el (nu pe blog) Of, am un cățel, un boț de cărniță. Are 15 ani și e tare bolnav, deși analizele i-au ieșit bine. De ce? Pentru că vetul i-a scos niște măseluțe de-i stăteau să cadă și-acum nu i se mai inchide rana de la una dintre ele. De trei săptămâni, îi curge sânge intr-una pe guriță, a ajuns piele și os. Poate fi o problemă de coagulare sau naiba știe, că glicemia si ficățelul i-au ieșit bine. Vă cer ajutorul, tuturor celor care intrați pe blog, că știu că sunteți mai mulți acum, veniți de la domnul Paul Mircescu și cei vechi binențeles, dar numai în măsura în care v-ați mai întâlnit cu așa o situație la cățelul dumneavoastră sau știți sigur, pentru că nu mai are puterea să fie frecat de n doctori ...... și drept să spun nici eu! Tratament face zilnic, dar degeaba. Mulțumesc!
Deci, n-am să înțeleg niciodată dacă un om vrea să-și păstreze anonimatul, dar totuși ne delectează în continuare cu talentul lui, de ce sunt unii atăt de măgari încât să încerce prin orișice mijloace să trâmbițeze, că vezi duaaaamne ce dăștepți ie iei, iei știe ...... și ca atare trebe să spună. Și cum pe blogul împricinatului sunt banați, coboara den copaci derept la mene-n mijlocul bătăturii, că deh, ogărița e dă treabă și n-o lasă imina să nu aprobe un comment decent la ea pă blog. Păi breeeeee, en premul rând vreți să vă folosiți de mine, ceea ce neeee, mijc dejetu cac ronometru, nu-i frumos! În al doilea rând e treaba mare a omului - și un sfat dat dăjaba, adecă nu vă iau bani, doar fața - nu vă introduceți domnilor în ea! Și acum serios, pentru ultima dată, respectați-i dorința, nu-mi mai scrieți pe blog, că oricum nu va trece mai departe. E un om care are toată admirația mea prin ceea ce scrie și nu mă interesează altceva ..... sau frustrările voastre. Punct.
La cererea lui Cătă ...... și a blogospectatorilor! :D , cu focus pe ujere :D
Pășea ușor în noaptea alb-argintie. Deși pășea, nu se auzea nimic, cu toate că lanțuri grele de care atârnau pietre de moară, pluteau în urmă-i. Nu se auzea nimic pentru că și ea, năluca, pășea pe deasupra zăpezii. Un corp subțire și mic, gârbovit. Oare de durere? Oare de efort? Un efort deasupra la tot. La fel de alb ca și lanțurile, la fel de alb ca și pietrele de moară. Pășea lunecând fantasmagoric, ducând greutatea albului încremenit de gheața din jurul pieptului. Pelerina tresălta spasmodic în încercarea de a continua să existe. De sub gluga alba, plete negre se-nvolburau în vânt. De după alburi mii și vii priveam la ea cum se chinuia să trăiască. În lumina palidă a lunii. O ultimă scenă din spectacol. Un urlet lugubru și năluca albă s-a prăvălit la pământ cu pieptul dezgolit. Genunchii i s-au afundat în zăpadă. Lanțurile s-au afundat și ele. Până și pietrele de moară albe au devenit una cu zăpada. O clipă de eternitate nimic n-a mai mișcat. Un nod în gât înțepenit și el. Și-apoi brațele largi desfăcute au implorat abisul alb. In tăcere, cu capul dat pe spate privind cu ochii goi nimicul. Din genunchi, cu mainile in aceeasi pozitie, piciorul uriaș al universului, a strivit făptura nevolnica. Ca într-un puzzle uriaș de numai alb, a îndesat ultima-mbucătură. În lumina palidă a lunii, privind n-am mai vazut nimic. Dar am simțit ușurarea. Am simțit răceala zăpezii ....... de pe pieptul dezgolit al nălucii!
Stăteam așa și mă gândeam: da domnule, unde e dreptate, nimic altceva nu e! Păi ce să fie? Io?!!!!! Zisăi bine ce! Care am patrușopt? Care nu fac decât să miorlăi? Care nu știu să povestește și nici să dau cu capul? Care nu știu scrie, face poze bune și nici pătrunde sensurili adânci ale vieții!(cu tonalitatea potrivită). Care nu știe vorbește si ce să vorbește, nu mai zic de când vorbește! Care nu înțelege nimic, pentru că a trăit dăjaba până la vârstele acestea înaintate, când frustrările oooo daaaaa(!)(și interjectibil dacă să poati) pă spati într-o contemplare neexpectativă introvertibilă(!) a lumii celorlalți? Care nu știe nimic despre bănci și a căror părinți fură muncitori de bază ai societații comuniste multilateral dezvoltate? Ce să poată să dezvolte io, mai mult decât un căcat imprăștiat, rod al unei dureri acute de burtă, la aproximativ exact doișpe către unu din noapte? Cănd tătă lumea dă lume doarme, că dimineața devine foarte ocupată! Cu sensurili adănci! In ambele direcții ..... sau triple ..... infinite! Care-mi bese mintea numa' tămpenii și mă învârte numa' printre oameni nepotriviți?(și continuă să stea ca vita cu toate că știe) Care a făcut o facultate de pomană (ca mulți alții deopotrivă) Dar n-are pilele și vârsta potrivită să fie băgată (unde?! dorește fiecare, lăsăm la alegerea privitorului, că avem suflete bun(e) Care e acrăca o lămâie dintre multele. Care căcând intri la ia pă blog, iți vine să fugi, sau pur și simplu nu mai intri (nu-i așa? da, tu, ala, te știi care!) Sau o discuți cu prietenii tăi apropiați(!) Care se uită cum trece viața pe lângă ea, că ce draq să mai facă altceva? Care nu ia o carte în mână. Care oricum tre să fie atentă ce carte, că dacă nu ie dă fițe, din care să se extragă concluziunia că ie dășteaptă dă pică dama dă cultă-n CAP, ii tăt dijaba. Care trebe să facă tăt timpul frumos, că altfel i se ia osul de ros, dăfinitiv și irevocabil, fără drept de apel; condamnare la moarte, după care încă 35o dă ani dă ocnă dă sare dă mare cu 0 sută de elementine în plus și-un oftat prelung de ușurare a coparticipanților și coprivi(ghe)torilor, de pe băncile alăturate. Care mai bine se cheamă CARE, ca să nu mai fie cu mirare, ci numai cu uitare! Care rimează cu amare? Nuuuuu, mai bine cu dare mui și violentare. Cu mume și futere călare ...... pe scutere! .......................................................................................................................................................................... Femeia din mine nu mai e. Au avut grijă alții s-o alunge. A rămas un înveliș superficial pe câteva linii. Ale somnului, papa, caca și bătutului cu un deget ..... mijlociul de serviciu! La tâmple, între picioare sau în nas să-mi îndes vata, ca să mă poci duce dupe tata.
Care, care, care, se uită căte minți inteligente cucu vinte alese se dau în iahturi, că altfel le cade rangul de pe net pe covorul constantin dihor. O luptă surdă și mută, numa' prin semne, dă dăgețele mijlocii dă serviciu: care-i mai tare-n esprimARE, în idei, în melodii, ca să se vada, nu?! ce gusturi alese, de pe la alții culese! .......................................................................................................................................................................... Vănd apartament cu dependințe! Preț nene gociabil Dar mai bine vănd numai dependințele, c-așa poate-mi intră norocu-n case ...... cu buldoazărele!
Și totuși are lumea dreptate? AREEEEEEEEEEE ....... da' io tot stau și contemplu deoparte ..... de departe!
Cand e ger urat afara, vrabiutele se strang mai multe si stau agatate ciorchine in tufisuri. Mai coboara din cand in cand pe caldaram, stand cand intr-un picior, cand intr-altul. Ma uitam cu uimire la cat de fragile sunt! Un botz mic, mic de carne! "Oare se mananca?" Privirea mi-a alunecat apoi pe piciorus, unul subtire cat atza, de nu se vedea deloc din zapada afanata. "Cum D-zeu rezista carnita aia goala, de fapt pielea pe osisor la gerul de minus grade?"
Fragilitate si putere. Gingasie si nevinovatie ingropate in alb. Si-un porc balacindu-se fezandant, intr-un dasht de coniac c-o picatura de energizant, filozofand cu lupii ....... da pa net!
Imi spuneai de dimineata, cand m-am intors dupa laptopul cel nou ca-l pierdusem, sa ne vedem luni la patru jumate, la inel, in parc! In primul rand am ramas siderata ca te-am vazut, in camaruta aceea de cabana in care coborasei! Tot drumul inapoi, facut sa-mi caut laptopul, imi urlasei in cap, sa ma duc sa ma intalnesc cu tine. Ce treaba drac, aveam io cu tine nu stiu! De unde rasarisei la mine in minte, nu stiu! Dar cum nu-mi gasisem laptopul pe-afara, am intrat. M-am uitat intai in camera din stanga. Nu era. Cand sa ma uit in camera din fatza, pac cobori pe scari. Am ramas traznita! Ei, hai, nu chiar asa, pentru ca ma avertizasei, dar nu luasem in seama! Ziceam ca am auzenii. Si cand colo, erai in toata splendoarea ta, chiar in fatza mea! Un pic abtiguit, cu zambetul ala dragalas si tamp de om satisfacut, labartat pe fata. Te uitai in urma sa nu te prinda ca vorbesti cu mine. Mi-ai zis iute cele cateva cuvinte si-ai adaugat "sa nu uiti!". Atunci te-am intrebat daca n-ai sa uiti tu! Ai spus "sigur ca nu!" si-ai facut rapid stanga'mprejur, disparand pe scarile de unde coborasei mai'nainte. Dar n-am avut timp, si nici nu mi-a trecut asa de repede prin minte - socul m-a lasat fara grai - sa te intreb care inel si care parc! Iar numerele tale de telefon, le-am sters pe absolut toate din vara! Asa ca nu-mi mai ramane decat sa te intreb aici: care inel? care parc? si oare vei fi acolo? sau am visat? Acum ca mi-am pus ultima intrebare, imi dau seama ca imediat dupa ce-am terminat de vorbit, nu mai mi-am gasit laptopul ......... pentru ca(-mi) sunase ceasul! Si m-am sculat avand cuvintele tale, clare in minte. Atat de clare, c-am confundat realitatea! Si totusi: care INEL si care PARC?
Ma uit la albul asta si nimic. In mintea mea e mult alb, alb mut, pe mult fond negru. Si va mai fi un timp. Timp in care o regina alba, va da sah-mat unui biet si mic, mic, pion negru. Si el tot mut, dar cu ochisori, care spun tot. Un tot dureros, dureros de crud, care se ia. L-am luat si eu si-l duc ca pe-o cruce biblica. Muteste, cu ochi negri-n goluri albe. Mut, mut, urlete de neputut. Sunt satula de durere. Muma si ciuma. Pentru unii numai ciuma. Aer nu si tone de ciment in dreptul inimii. Si totusi nu-i nimic! Nimic pe langa ochii care cauta alinare intr-ai mei. ........................................................................................................................................................................ O melodie care prin simpatie a mai luat un gram de ciment, punctul de pe i. Multumesc PRM-ului pentru! (nu partidului cu spume la gura, servetel ricuaiad)
Fara zambete! Ascultati-l voi cu placere, sau reascultati-l!
Oare doarme cineva la 12 noaptea, la trecerea dintre ani? In Bucuresti, normal. Fusese cat p-aci sa dorm io, dar nush de ce n-am mai adormit, cu toate ca aveam numa' 2 ore de somn din 48! Poate din cauza de medicament :D Cat imi place sa privesc tot spectacolul ashela de undeva din afara! Sa privesc cu linistea mea, fericirea altora ....... si sa-mi zambeasca degetele mari de la picioare! Ce senzatie puternica de fortza! Sa auzi cum cu secunda ce trece, se amplifica, se multiplica viata si milioane de oameni zambesc la unison! Deci se poate! Cand se vrea, se poate! Ce bine ar fi, era sa zic sa fie decret de lege, dar nu, ca obligatia ar fura farmecul, ce bine ar fi ca saptamanal sa existe o ora a bucuriei romanilor ...... de pretutindeni! Ora in care sa facem toti acelasi lucru, nu sex :D (dar de ce nu?! :P)....... si sa ne veselim! Sa ne oprim din orice facem, chiar si din drumul catre moarte si sa ne straluceasca irisii de focurile artificiilor a orice s-ar hotara sa facem! Ce bine ar fi sa existe prietenie adevarata!
Am cateva iubiri in viata, care vor ramane eterne: caii, pianul ...... barbatul :D
Ce inseamna sa nu te nasti unde trebuie! Port o ranchiuna in mine mamei! Pur si simplu ma scurg cand aud pianul! Mi-au dat lacrimile de cateva ori, apoi mi s-a accelerat respiratia si in cele din urma picioarele-mi se imaginau dansand! Sa vezi un om aduland niste clape in timp ce sunete dumnezeiesti iti patrund si inconjoara creierul precum firisoarele de fum! Vreau si eu! Un trunghi amoros! Mangaieri lascive, extaz dulce, mahniri si doi ochi ce nu se pot dezlipi de imaginea celor zece degete ce alearga sau dezmiarda cand abanosul, cand fildesul! Ascultati si priviti perfectiunea unei iubiri din alta lume! Acum cred ca D-zeu exista! ....... si a coborat pe pamant!
Biutaaaaafulllll deiz, biutaful deiz ....... sa dansezi, pana mori de beaaaaat turta dulce zbor sa te invarti, sa te toooot invarti si fustele luuuuuuungi sa te ia din nou in zboooooor, usor si ametzit ........ :) cu viziuni panaramice :D ....... hai sa dansam si sa ne imbatam si iar sa dansaaaaaaaam
A cumparat maica-mea 2 peste. Fara ochi luceste, credeam io. Chiar i-am impuns oleaca sa vaz, sa fiu io sigura ca-s morti ...... ca pareau cat se poate de vii. Crapusori ...... proaspeti. Mor dupE peste! :D Si ce sa vezi?! Adica sa auz?! O aud pe maica-mea ca zbiara. Zic "hopaaaa, ca ie vii!" :D ca ierau numa' doi. Si instantaneu m-am ingrozit. Mi-a trecut si pofta si tot. Maica-mea iara cotcodaceste ca o gaina care sare de pe cuibar. Si-atunci ii zbier din casa sa-i taie capul, sa nu-l mai chinuie. Si-n timp ce spuneam oroarea, imi venea sa mi-l tai si eu, sa vad cum e! Cat suntem de diabolici, de scarbe, de insensibili ...... cu totii!!!! Cum naiba frate sa jupoi un om de viu?! Sa-l vezi ca se zbate si sa-l jupoi in continuare! Si vine una miloasa cu ideea de taiat capete!!!! Pai sa nu-i tai gatul si ei? Sa nu se mai zbata in deznadejde? Si ne mai miram de una sau de alta!
E noapte. Si frig. Si frig. ....... si frig ..... si totusi fac cateva poze. Ninge, des, dar foarte marunt, iar pojghita subtire de pe jos, incepe sa trosneasca. Vad zapada frumos ordonata pe-o masina si-mi vine sa-mi bag degetu-n ea. Si-l bag. E rece si uda si parca mi-l strange cineva in usa. Ce senzatie! Oare toti avem aceeasi senzatie, sau depinde de fiecare individ in parte? Dupa ce-l bag, ma gandesc ce sa fac cu el mai departe. Si pornesc. O linie ondulata pe care fara s-o gandesc o duc intr-un infinit. Semnul nu lungimea. Mai apoi o codita jos si inca o frunzulita sus sa iasa un trifoi. Ha! acum ma gandesc ca l-am facut pentru noroc, dar trebuia cu patru ...... offff, nici rahatul asta nu-l fac cum trebuie! Se aud iar manele inabusite (as manca niste melci) :D ..... oare de unde naiba, ca ma exaspereaza?! Nu pot avea starea poetica suta la suta, desi ochii tot in gol imi sunt, intr-unul alb ..... orbitele goale ale unui craniu ...... pauza ...... rasuflu greu si ochii nu-mi mai sunt goi, sunt rosii si sticlexxx ca dracu :D ....................................................................................................................................................................................................................................... Ma uit in sus in lumina felinarelor si ma copleseste sentimentul. Fulgii usori se rostogolesc peste mine, ma strivesc ca un tavalug. Parca tot cosmosul cu ale lui stele s-au pravalit peste mine, iar eu n-am mai avut timp decat sa-mi duc mainile deasupra capului. Nu-mi mai simt degetele, sunt bocna. E timpul sa ma duc acasa. O nebuna ce bantuie-n noaptea ce o bantuie!
O noapte calda, foarte calda. Un vanticel la fel, care face marile panze ale reclamelor sa se zbata ca niste pescarusi raniti. Strazi goale si ude. O liniste nefireasca, nuda si ea uda, extraordinar de placuta. Se aud manele, inabusite, parca venite dinspre mall. Un cablu nefixat, lung de vreo 30 de metri, sfichiue si chinuie peretele parcarii supraetajate. Ca si urechile animalelor de bloc. O rascruce de vanturi, cu umbre de fantome gigantice ce se agita inainte si-napoi. Natura mormaie in surdina si-i ies note de primavara pe gaura de vierme dintre cele doua lumi. Se naste iarasi viata ...... in timp ce ea simte cum moare putin cate putin ...... alaturi de un pitic ce se balangane pe picioruse, aidoma reclamelor in vant ......
