Ueit, ueit, ueittttttt fo mi

Time where did you go?

Why did you leave me .... here alone?

Wait.

Don't go so fast,

I'm missing the moments as they past

Now I've looked in the miror and the worlds getting clearer

So wait for me this time

I'm down, I'm down on my knees, I'm bagging for all your sympathy

But you (I'm just an illusion) you don't seem to care (I wish that I could)

You humble people evrywhere (I don't mean to hurt you)

Now I've looked in the mirror and the worlds getting clearer

I'll take what you give me. Please know that I'm learning,

So wait for me this time.

I should've known better

I shouldn't have wasted for those days

And afternoons and mornings

I threw them all away

Now this is my time

I'm going to make this moment mine

(I shouldn't have wasted those days)

I'll take what you give me. Please know that I'm learning

I've looked in the mirror

My world getting clearer

So waite for me this time

Mui

Io soi mui tristă :( :) :( :D

Dar când n-am fost.

Aș

Olalalaaaaa
Oualaaaaaa
Oalaaaaaaa
Hop șa șa aș A

La tin a

M-am săturat de frig. Aș vrea s-ascult o trompetă sub clar de lună, ascunzându-mă-n calda noapte.

Da, da, daaaa

Ma'lenuș în popoul gol, dansează pentlu popol

I'm back

Cum poți să trăiești fără dragoste?!!!!!
De ce n-ai mai putea avea speranțe? De mai bine.
De ce Doamne, de ce?
Speranțe în orice. Să fie lumea mai bună și mai plină de verde și de aer curat.
Mai plină de dragoste și de frumusețe pentru Marilena.

Și de chifteluțe :D

Întrebare întrebătoare

Hai să pun o întrebare cheie -----

Credeți că există vreunul care pute de bani și timp și n-are talent la fotografie?
Binențeles în cazul în care-l mănâncă tare și se ocupă la fel.

When the time is right

Cine n-a furat niciodată nimic, să ridice mâna!

Io am așaaaa o chestie, dacă nu fur ceva de pe unde mă duc, nu mă simt bine :D
Ultima dată am făcut-o lată!!!!! =)))))) Am șutit o pompă de veceu =))))))))))))))) Era mică, mlădioasă și devreme acasă. Trasă ca prin inel, așteptându-l doar pe iel. Dar veni ia, Marilena :))
Nici mie nu-mi vine să cred c-am cărat pompița, adusă de prin țările ploioase.
În bagajul de mână.

Oare se vedea la scheleton?

Uneori uităm ..... ultimul dans

Dă drumul la muzică! Altfel n-are rost să mă citești .... sau înțelegi





Mi-a scris cineva ”uneori uităm de ce ne este dor”
Frumos spus și dureros de adevărat. Ne pierdem în rahaturile vieții și uităm să fim romantici, uităm să iubim, uităm să trăim cu adevărat. Ca și când am privit-o pe Medusa în ochi. Împietrim într-o anumită poziție, mod, în spațiu și timp, făcând frumos pentru alții sau funcție de împrejurări nefăcând nimic.

Simțim adrenalina cu timp limitat, iar cu timpul din ce în ce mai rar, mai scurt. Mi-e dor să mă simt femeie iubită, mângâiată. Să fiu cuprinsă de mijloc și dansată pe muzica lui Iglesias, ca și când ar fi ultimul. Dans.
Pe o plajă pustie și caldă în asfințit.

Să dansezi, să dansezi cu perii ridicați pe tot corpul de plăcere. Plăcerea dansului și-a foamei de el

Pre texte

Texte profunde

"Sa mai lasam totusi, cand si cand, lumea cu globalismul si tehnologia ei si sa ne gandim la ce scrie pe crucea parintelui Paisie Olaru: Ce esti tu astazi, am fost noi ieri. Ce suntem noi astazi, vei fi tu maine."
Prof. Costan Mandrila

Unde să nu

Există oameni în România mare, o mare de oameni, care se străduiesc din greul greului să-și plătească taxele-biruri-furturi legale și să-și pună pâinea pe masă, lor și copiilor lor.
Există oameni care stau singuri în case la lumina lumânărilor sau în întuneric și se uită la televizor cum alții se duc la munte, în Hymalaya, sau la mare în Barbados, cum li se umflă la unele țâțele în timp ce lor li se dezumflă buzunarele.



Există, încă mai există oameni, mulți mulți oameni, câtă frunză și iarbă, cărora le curg în tăcere lacrimile pe obraji pentru că au uitat cum e să te bucuri și să zâmbești în condițiile în care nu mai știu încotro s-o apuce și mi-e frică de ziua de mâine. Avem totul dar de fapt n-avem nimic.

România e un loc de unde se fuge sfârâind călcâiele.
Romania nu mai e ”acasă”

Cu puțin, dar fericit, se cheamă că trăiești. Un adevăr care merită strigat, nu uitat. Dacă ești lăsat de ghionturile lipsurilor și nestrivit sub greutatea golului, zeroului de plumb Bacovian la care a fost adusă demnitatea umană

Recomand cu cea mai mare căldură să se urmărească -În puii mei- Execuția lui Ceaușescu.

IMPRESIONANT

Spicuiri de prin metroul bucureștean

El
”Cobor la prima. Dar să-mi aranjez freza! Bătăi ușoare countless pe creștetul capului să-l fac să semene c-o bărcuță, doar visez la ele cu ochii deschiși pe pereții metroului zburător, nu? La dat în ele. Cu ce-am eu mai bun :D Stai că nu-i de ajuns! Mai trebe și scurt, așa den salut milităresc dar în zbor razant din față către spate, alte două rânduri de bărcuțe. Unul peste clăpăuga stângă, doi pă a din dreapta. Dacă mă strofoc mai cu enthuziasm, reușesc să strâng de-o escadrilă-flotă de dat în bărci pe canalul metroului, până-l schimb cu celălalt. Cel cald, cu miros de levănțică și puietor de pitici drogați pi creieri. Pe toți creierii, mai ales pe cei însemnați xy. Gata. Parcă-s decupat din revistă. Cu toporul de handicapați”
Mdea, fără virgulă.

Ea
”Vaaaai, trebe să-mi aranjez părul! Așa, din dreapta prin stânga, pe mijlocul capului, delicat ca un program de mașină de spălat. Din vârful degetelor, domnișoresc. Oooooo, au trecut câteva secunde!!!!! Cum am putut uita să-mi fac rondul de pipăit cărările pletoase! Trebuie, trebuie s-o fac. Într-una s-o fac, ca să nu scap, șapca de pe cap. Dar oare e întins bine? Să nu-l fi prins aiurea cu șapca. Încă un pic. Offfff, iar au trecut secundele. Cele trei degețele de bază-și reiau patrula. Căcu arătătorul nu-i frumos, decât s-arate-n sus, către stele, unde zboară și gândurile mele. Ce străbat plafonul. Așteptând telefonul. Lui, amantului nepăsător, fără pic de dor. Pe-ale meandrelor metroului, călător. Cocartelă de 10, că nu-mi trece, sârgul depus la rece. În vârf de scăfârlie”

Parc-aș fi o ciocârlie. Nu-mi mai tace gura, compunând o porcărie :))

Octombrie din zahăr brun

Cald. Un octombrie cald.

A fost. Cu seri reci și nopți și mai reci.
Astăzi a fost prima zi de toamnă rece, de toamnă - toamnă. Cu rafale puternice de vânt, ce adunau mare parte din frunzele uscate-n movilițe răstignite-n colțuri, garduri sau drept în mijlocul drumului.
Celelalte, dansau răzlețe pe liniile de tramvai pustii, valsând într-un dute-vino clar, curat de gri petrol. O pictură proaspătă de frunze crispy gălbui pe fondul lună de asfalt tăiat de șinele lucioase.
O privesc din autobuz trecând prin fața ochilor, în timp ce-ascult la radio ”what can i do with my love without you”
Apoi zona devine laaaargă largă cât un teren de fotbal pe care-aleargă dezlănțuiți jucătorii frunze crocanți în ritmul notelor fără dragoste ..... le mele, dar prea-pline de-ale mele-mi melancolii.
Un București în izmene cu Lume puțină pe străzi. Siluetele conturate-n contra-lumină, chircite, contorsionate, se zbat să iasă dintre stropii amețiți de ploaie.
Să iasă la o normalitate, foarte des greu de realizat.
Cu Doctor Pepper reușesc eu, dar rar pentru c-apoi bâțâi și-mi clănțăne dinții. Și totuși merită să mă simt normală chiar dacă pentru timp limitat și consecințe destul de hazlii sau din contră.
Normalitatea nu este simțită de normali pentru că normalul e normal și nimic mai mult sau deosebit, decât trecerea timpului poate face-o diferență.
Când nu mai ești normal, revenirea seamănă cu o beție bună îndelung așteptată. Sau cu trezirea din comă. Dar scurtă. Scrii repede pe șervețel senzațiile să nu le pierzi amintirea.
Amintirea unui moment în care-ți vezi un părinte pierzându-și echilibrul din cauza bătrâneții.

Sâmbătă. Azi e sâmbătă, mâine se face dintr-o dată iarăși sâmbătă. Apoi săptămâni de sâmbete, luni și ani feți și fete-frumoase devenite clipe cuprinse de bătrânețe ca brânza de mucegai.

Amintiri, amintiri nu mai de când eram copil. Prea multe sâmbete. Goale. A nu se înțelege zâmbete. Goale.
Plouă. Plouă rece cu dureri în suflet și în oase roase de-amar și vreme.

Căldura de suflet - toamnă în suflet

De multă vreme nu-mi mai trece pragul muza. Reveneam la blog, chiar dacă numai să mă plâng. Pentru că exista și speranța.
Acum nu mai există nimic ..... și nimic rezultă.

Mi-am luat o mâțică. Slabă și gri zăludă, exact ca natura de toamnă udă. Pentru ea speranța sunt eu. O bătea vântul și încă. Dacă n-o săltam din spatele blocului, o găseam moartă mai târziu. O săptămână întreagă am discutat cu mine. Nu mai sunt în măsura, de fapt nu mai am dispoziția necesară îngrijirii unui suflețel. Dacă de mine nu mai sunt în stare!!!!!
De când am luat-o doarme numai pe mine. În scobitura gâtului, pe spinare, pe gură, ochi, în poală, mă împunge cu capul pe care și-l lasă afectuos pe pieptul meu. Sunt lumea ei. Și Lupin e lumea ei, sau maică-mea. Un suflețel salvat, unul ce cunoaște lipsurile, boala și bătaia primită de la pisicile mai mari, încă de când era un ghemuleț.
S-ar putea spune că e fericită acum! Oare ar scrie pe blog, dacă ar fi în stare?

Eu știu că scriu numai când sunt depri :D
Și totuși acum nu sunt. Acum nu simt nimic. Nu simt nici sarea, nici piperul. Numai căldura corpului Suflețicii în triunghiul Bermudelor mele.
De când a venit dorm mai bine.
Mă întregește un pic.
Căldura unui suflet străin. Lipit de-al meu.

Ugly

Moartea este parte din noi.
Dar când lovește în cei tineri și foarte tineri, îmi vine s-o strâng de gât. Să mor cu ea așa.
Să nu mai fie și să trăiască lumea mereu, ever și forever after.

Mi-e silă de ea și mi-e frică.
Și e urâtă, cu spume. Și ne face și pe noi urâți, chiar dacă suntem BB :(

Un fluture ... de n ori

Câteodată mă uimesc și singură!
Am 50 de ani și încă, și încă, și încă o dată mă gândesc la iubire. Și nu oricum! Cu un făt-frumos!
Probabil cam trecut, că cei tineri au reflux.



Viața e complicată. Te poate duce pe un drum pe care ai lua-o la fugă înapoi însutit. Un drum ce n-are nimic cu romantismul, dar sigur cu reumatismul.
Un drum tot mai îndepărtat de-un apus cu nori și-un soare palid, cu rafale de vânt prin ierburile stepei și pletele noastre.
Peisajul seamănă mai repede cu speranța ce-apune și ea, cu lumea de astăzi care va fi trecut și amintiri pentru cea care va veni.

”Ce este asta? Un fluture. Un fluture. Un fluture. Un fluture .............Un fluture”

Alice in no wonderland

They say that home is where the heart is
I guess i haven't found my home

S-o stricat mă

Fără miuzic nu ieste sensuri, da?





Une-s tinerețurile mele, să mă stric puțin?
Nu că n-aș fi acum! :D ...... Da răăăăău de tot.
Ăf cos că de la vârstele mele. Pe dinăuntr-s ca un BB!!!! :))

Lipsa de somn și consecințele dumneaei

Unii se trezesc cu fața la cearceaf, alții-și pun perdeaua-n cap.



Guuuuuuuuuud monin Ămeurica ...... aaaa da, și Romanica



Let's dance gimnastica din zori
Ca să rimeze cu zbori.

Parapapapapapapa, nu-s cu picioarele pe pământ,
Pentru că-s cu ele, ca să rimeze, în vânt.

Just like that.
Exact ca acel căcat urlat,

De melodie cu ra-ta-ta-ta
Ca să rimeze cu pulicica.

Nu-i știu numele, nici că m-ar interesa
So, let me dance, până nu mai pot răsufla.

Cuișoare cu gust. Oare?

Răcoarea mă-nconjoară și vântu-mi bate-n perișorii relaxați de pe pielea la vedere, CUIE.
Nu cred că-s de la sicriu, că bate cuiele-n step. TA-Ta-tA -- sexy Marilena, măcar gândurile.
Parcă-s un arici, plin de mii de minicuișoare care mă gâdilă-ntr-o lume paralelă. Paralelă pentru că nu recunosc sentimentul.
Dar e plăcut. Ca o aducere aminte dintr-altă viață.
Vântul mă strânge ușor în brațe ..... și mi-e tare dor de ce nu s-a întâmplat niciodată.
În primăvară-mi simțeam iubitul șerpuind numai la suprafață.
Toamna, mi se revarsă o dată cu el și-n suflet. Intră adânc zguduindu-mi fortărețele de gheață din jurul inimii și minții, deși curg apele pe mine. Curg ca gândurile ce încolțesc. Din frunzele plutind viclean spre pământ.
Acum și ele-mi se iubesc cu pieala-mi. Culori ruginii foșnitoare mă acoperă. Frământând și fremătând, se transformă-n el. Un iluzoriu fără finalitate. Se duce, revine, se-nvârte, se zbate, mângâindu-mi pletele negre și lungi și corpul subțire.

Toamna-mi zgândăre corzile viorii și m-apuc să-mi zdrăngăn sensurile non pentru alții.
Sunt una cu totul. Cu frunza, cu vântul, cu pământul. Curg, zbor, foșnesc. Mă odihnesc calm, pentru o secundă pe capota mașinii.
Ha! Uite-l pe Cuțite! ”Ce mai faci Cuțite? .... Cee maai faci Cuțitee? ..... Cuțiteeee?!!!!!”

Nu m-aude. Nu mă vede. Poate reușesc să zbor pe obrazul neras și tras, să-l mângâi.

El e de vină că nu m-aude.