Uitarea a facut-o sa iasa mai tarziu azi din casa cu puradeii, in loc de cinci a iesit la sapte treizeci, exact cand se ingana ziua cu noaptea, ca doi indragostiti in seara rece dar placuta de primavara. Fiind sambata, lumea era putina pe strada, aerul mult mai curat, plimbarea mult mai dulce....si astfel prelungi drumul cazand in visare; i se parea ca merge in paralel cu restul, ea facand parte dintr-un dreptunghi urias, gigantic, in care intrau aerul, puradeii si bucatica de verdeata pe care calca; si la fiecare pas, totul asta urias facea acelasi lucru ca si pasul, lua amplitudine pentru a se mai deplasa un pic, cu incetinitorul, intr-un alt taram, intr-un timp paralel, in afara timpului prezent, intr-un timp continuu care d-abia se tara. Din-launtrul lui privea la putinii razleti trecatori: doi adolescenti alergau, tipau, trageau unul de altul jucandu-se; doi iubiti se tineau de mana dragastos grabindu-se spre casa; un tanar cu tigara-n mana, grabea pasul si el catre undeva, unde probabil era asteptat; un tata, o mama si doi copii aveau acelasi ritm ca si restul.....toti la unison se grabeau, pulsau in rand cu viata, numai ea se tara intr-alta lume, dar ametitoare, mangaietoare, blanda.....de peste strada, din parc ajungeau la ea crampeie dintr-o melodie lenta ce-o facea si mai neatenta la ce se petrecea in jur, si mai absenta. Pentru putina vreme a avut lumea ei speciala, cosmica, in care s-a simtit ocrotita si iubita de necunoscut.....apoi totul s-a spart, s-a apropiat de granita monotoniei, s-a contopit cu ea si ea a disparut.
Acum e trista, ingrozitor de trista si ochii-i inoata-n lacrimi amare de neputinta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu