Vaca proasta si batrana

Mergea agale pe ulita satului, o vaca proasta si batrana . Prostia i se citea-n priviri in timp ce oamenii radeau de ea iar copiii-si bateau joc. Printre ei unul mai rasarit avea ranjetul labartat pe toata fatza de la o ureche la alta de fiecare data cand o vedea. Era singurul care se apropia de ea, o gadila intre coarne si-i soptea la ureche povesti de adormit copii. Biata vaca ce sa inteleaga? doar nu vorbea limba lor. Ii spuneau simturile tocite de ani ca e bine, ca gesturile si mangaierile cu varful degetelor - ca deh, putzea - erau reale.
A trecut amar de vreme. Intr-o zi, in urma vacii batrane si proaste aparu de nicaieri o vaca tanara. Parul era slinos si dac-o priveai din spate, tot corpul culisa pe o marja uriasa de pe-un picior pe altul, pentru ca ti se umplea privirea.
In secunda urmatoare, baiatul s-a urcat pe ea, s-a lipit cu tot corpul ajungand pana la urechi, unde daca erai o musca, puteai asculta aceleasi povesti de adormit copii.
Vaca batrana si proasta din fatza a devenit invizibila. In prostia ei mare a mai avut puterea unui singur gand: " doamne cat de fraiere sunt vacile astea, sa creada in vorbele oamenilor!!! " .... si o revelatie: tot timpul asta, a fost de fapt sila aruncatul celor cateva burice de deshte pe ea ! Si atunci a urat, a urat cu tot sufletul neamul omenesc si cu capul plecat si doborata de nimicnicie, a plecat agale pe drumul catre abator sa imbunatateasca calitatea mancarii cainesti.
Inca nu pricepuse ca omul spunea: "ma uraste cineva? si ce daca! "