Vreme D-AIA

Astazi soare si frig in cursul zilei.
Spre seara mai cald, o adevarata placere sa dai o raita-n fuga pe afara. O zi de toamna rece numa' buna de facut cumparaturi.
Intors cu tramvaiul, 2 sacose pline de la MegaImage.
Vazt trei rommani mancatzi-ash, tinerei cu chef. Mai ceva ca-n jungla sau la circ, evoluau la paralele ce se aflau deasupra scarilor. Tacere, nimeni mucles vorbea.
Le cashuna pe-un pusti ce statea pe scaun si asculta muzica la casti. N-auzeam ce-i cereau, dar devenisera insistenti tare.
SSSShhhhhhhttttt!!!!! sase, apare ogaritza, cu sacosele pe post de arme alb - colorate, intreband candid cei trei conationali, daca il cunosc si ce vor de la el. O secunda au ramas fara grai, apoi unul foarte reprezentativ al etniei, se protzapi la un centimetru de nasul meu pus pe hartza specifica rasei, nu intru in amanunte. Adidasii mei antici de culoarea vantului turbat, de jeg, devenira opinci in guritza lor garnisita cu epitete din ce in ce mai colorate la adresa mea.
Culmea, cuvantul opinci, reusi sa dezlantuie opinia publica bucurestean - tramvaiasca, reprezentata de un singur om totusi. Tziganushul se intoarse catre el cu o privire fioroasa gata pentru cina.
Surpriza fu enorma - omul era mai mare cu doua capete decat el, cu o voce groasa de bariton si tot atat de masiv. Nici eu nu ma asteptam. Au coborat valvartej din tramvai, eu in urma lor. Si nu ca eram mare si tare, ci pentru ca era si statia mea, la fel si a pustiului.
Mai vroiati ceva? Mai puneti-va pofta-n cui!!! Asta a fost tot.
Vedeti domnilor ca se poate! totul e sa nu fii nepasator.
Eu n-as putea, nici daca ar infige un sis in mine. Nu mi-a fost teama nicio secunda. Poate D-AIA!!!!