Clubul elitist

Eu am un tipar al omului care-mi place cu adevarat si nu vorbesc in sensul de iubit, amant, sot, desi sincera sa fiu, cum cu greu imi mai aduc aminte, poate totusi le incurc :D.
Ma refer la oamenii care cu adevarat ma scot din shoshoni, care imbina frumosul umor sarcastic cu intelepciunea sau cu inteligenta daca n-au ajuns inca la varsta necesara.
Oamenii astia-s rari si cine stie, poate intimi sau ca prieteni lasa mult de dorit, dar e o adevarata placere sa-i asculti, sa razi la poantele lor inteligente, sa te oripilezi la cuvintele murdare folosite, dar sa razi din nou cu pofta pentru ca stiu in ce context sa le foloseasca, sa ramai cu gura cascata de cate stiu si impart si cu ceilalti.
Problema e ca asa cum vin, asa si pleaca si nu mai zaresc decat colbul in urma lor. Nu ma consider desteapta, frumoasa nici atat, stare materiala si situatie sociala zero, tinerete? unde iesti? dar ..... ma consider un om bun la inima si buna de gura ( a 2-a pe ziua de azi careia i-au murit laudatorii ) si tare, tare mult as vrea sa nu-i pierd pe putinii oameni care ma uimesc .
Cum sa fac asta? Pot sa fac asta?
Egoism cred ca-i prea mult spus, nepasare iarasi nu, fuga? o fi? ..... cred ca sunt interese personale care primeaza intereselor de grup, de dispar in ceata. Care grup, poate-i intrebarea?
Pai daca nu e, atunci sa-l facem si sa-l numimmmm? .....
" Clubul oamenilor de coma " club elitist in care-i obligatoriu umorul de buna calitate si nu cel badaranesc, inteligenta si bunatatea sufleteasca, daca nu toate trei, macar un mixt de cate doua!!! .......... aaaaaa, sorry, obligatoriu NEFUMATORI. Nu injurati!. .... ei, hai si fumatori cu loc de fumat a 2-a usa pe dreapta :D