miercuri, iulie 16, 2008

Nici broscutza!

Am fost maritata cu un moldovean, dar pana la el m-o crescut un altul. M-o crescut, nu m-o facut. Un om bun ca painea calda .... M-o invatat sa mananc peshte, mamaliga, fasole, m-o invatat sa iubesc si sa pretuiesc oamenii buni pentru ca sunt pietre rare. Si-acum il vad stand pe scaun, c-un picior sub el, tragand din tzigara si ascultand stirile la un radiouash vechi si jerpelit, de bucatarie. Un om, pe care de cate ori imi apare in fatza ochilor mintzii, imi este imposibil sa nu-l plang.
Si uite asa o crescut Marilena cu ideea ca oameni mai buni ca moldovenii nu exista pe pamant. Apoi i-am cunoscut pe Creanga si pe Eminescu si eram tare mandra ca taic-al meu ii tot d-acolo.
La barbata-miu ce sa spun? eram prea indragostita sa-mi dau seama de alea, alea, asa ca l-am luat .... sau m-o luat, in anul 5 de facultate. Imi sfaraiau calcaiele sa ma mut printre urmasii lui Stefan al mai mare, sa-mi incante urechea moldovenescul grai, care astazi pare-se uitat si sa traiesc ..... ca-n povesti.
Pana-ntr-o zi, cand oglinda s-o spart ..... in faramitze mii .... zi in care soacra-mea care-mi spala pana si chilotzii - nu ca i-as fi cerut, dimpotriva m-am si ratzoit la ea ca nu-i frumos sa mi-i fure de pe unde-i ascundeam de ea, de sanatos n-am mai pomenit nimic - ne-o dat afara din casa visurilor mele. Doua odaitze cu veranda, dar o curte maaaare, cat o zi de post negru, in care-un nuc si un cires de mai, imi erau tovarasii ai mai buni din lume, cand coteleam moldovinieste dupa fructe.
De ce? nu mai amintesc, e de ajuns sa spun ca mi-am dat seama, destul de tarziu, ca si moldovenii sunt oameni obisnuiti, poate si mai cruzi parand dupa ce-ti arata atata amar de bunatate.
Cinci ani am trait prin Moldova, ani care-au fost printre cei mai frumosi, ani la care degetu-mi ramane-n aer deasupra tastelor si ochii pironitzi in dragi aduceri aminte.
Ani la rand am batut drumul Comanesti - Bucuresti impreuna cu-al meu, ani la rand am batut drumul mai apoi fara el, ca s-o dus, dar imi iubeam bucatzica de vis si nu vroiam sa ma rup de ea. Apoi neajunsurile " omului mic " m-au facut sa lancezesc pe asfalt incins, in umbra de chibrituri si de " oameni mari "
Si-o venit vremea sa ma pierd, inc-o dat 'ntr-o bucatzica de vis, cu printi si cai inaripati ce mananca jar cu gust de scortisoara si dulceatza de cirese amare.
Si cu surprindere am constatat ca nu numai caii mancau jar, printii nu erau cu nimic mai prejos .... dar se vede treaba ca socoteala :D nu iera toma buna, ca le pica greu la stomac cu urgenta nevoie la vece si lasat auditoriu cu ochii-n soare.
Da' cum in ziua de azi totul se desfasoara cu viteza luminii, asa si printzul lua un colebil, si dataaaaa, buboiul se sparse, buboiul trecu .... si printzul cel frumos din condei se intoarse.
Numa' ca mie mi se pusese deja fumul pa oki, de la jaru' lu' calu' si nu mai vazui bine. Pana-n clipa cand m-o strans de gat .... si mi-am dat seama ca totusi ecsista .... dar nu mai era printz.


l

2 comentarii:

andrei spunea...

vai... draga marilena... m;am pierdut printre aducerile aminte dragi tie... am savurat fiecare cuvant... iar fotografia... fotografia... e atat de sugestiva... asa de mult ma bucur ca am redescoperit blogul tau :)...

yo am venit in ardeal crezand ca totul e altfel aici ;)... hmmmm... si cand colo... si ardelenii sunt tot oameni obisnuiti... hi hi hi... hmmm... trag acum concluzia ca peste tot sunt oameni obisnuiti... hi hi hi :)...

cat despre postul viitor... cel cu de ce?... nu ma regasesc printre huiduitori... oricum unii sa pricep asa de bine sa arunce cu pietre... incat... nici n;are sens sa;i mai asculti... btw... probabil nici n'au cum sa ghiceasca ce drama arde in fiecare din sufletele celor implicati... eeh.... btw... iti doresc o zi frumoasa :)... si multumim pentru blog ;)

ogarafgan spunea...

multzam Andrei de trecere si cuvinte bune! :)