vineri, septembrie 04, 2009

Rastimp de dat cu barca prin odaie

Libertatea face mult, cand ne incontram in vorbe. Din cauza ca face mult, detest regulile si limitarile de orice gen, dar vorbele sunt goale.
Ce mai facem cu ea cand suntem bolnavi? Ce mai facem cu ea cand imbatranim? Sau ce mai facem cu ea cand ranim pe cei dragi sau oameni care tin la noi? Atunci ii mai zice intr-un fel, egoism. Dar inca o data si ce daca, daca suntem bolnavi?! Daca suntem bolnavi la suflet!
Ce mai conteaza libertatea si nelimitarile, daca vazandu-le la altul nu ne convin?
Stim sa dam din gura. Doar cand vom da si din suflet cu tot sufletul, atunci vom fi cu adevarat oameni, cel putin in ochii nostri, ca mai bine decat noi, inlauntrul nostru, nu ne stie nimeni.
Ranchiuna, betzele din fund, strictetea, periute de dinti si toalete de kilometri, baze militare si asalt, world trade center plimbandu-se calm printre tzunami-uri!
Oameni care nu stiu sa se bucure de viata, de absolut tot ce-i in jurul lor, nu numai de arcuri de cerc, oameni care nu reusesc sa vada dincolo de gard.
Dincolo de gardul pe care singuri si l-au construit!
Mi se rupe sufletul de mila lor, chiar simt o sfarsala in stomac!
N-am fost niciodata asa!
Si sper ca nu ma voi schimba, in scurtul rastimp care mi-a mai ramas pe pamant.

_IGP5034

3 comentarii:

Danca Danela spunea...

Ia barca mea si du-te!Iti dau haina de pe mine!
Asa simte un suflet de lumina, mila din iubire !
Slava Tie Doamne!

codrin spunea...

Nu o sa te schimbi, sunt sigur, odata descoperit lucru asta, felul asta de a simti, de a trai, de a te bucura, de a visa, de a suferi...nu mai este cale de intoarcere...Din fericire!

ogarafgan spunea...

multzam Codrine! ma bucur ca mai poposesti pe-aici :)
Dancutzo, o sa-ti las o vorba maine pe blog, poate pe duminica :)
Multzamesc! :)