Cand e ger urat afara, vrabiutele se strang mai multe si stau agatate ciorchine in tufisuri. Mai coboara din cand in cand pe caldaram, stand cand intr-un picior, cand intr-altul.
Ma uitam cu uimire la cat de fragile sunt! Un botz mic, mic de carne! "Oare se mananca?"
Privirea mi-a alunecat apoi pe piciorus, unul subtire cat atza, de nu se vedea deloc din zapada afanata.
"Cum D-zeu rezista carnita aia goala, de fapt pielea pe osisor la gerul de minus grade?"
Fragilitate si putere. Gingasie si nevinovatie ingropate in alb. Si-un porc balacindu-se fezandant, intr-un dasht de coniac c-o picatura de energizant, filozofand cu lupii ....... da pa net!
7 comentarii:
Ştiţi de ce nu s-au speriat? Din cauză că nu au văzut unde aţi fost ascunsă...
Ce superb blog aveti...
Iote-teeee, de unde stii Cataline ca eram ascunsa? :)) Mai erau doi cu teleurile, nu cumva erai unul dintre ei? :))
Sa le vezi cum veneau, ziceai ca marsaluiau la razboi! Si stateam pana la genunchi in zapada :)
Multzam de trecere! :)
Domnu fotografu', de fiecare data cand treceti, imi creste inima in mine!
Multzam frumos! Ma bucur ca va place! :)
Catalin, tot intre noi ;), io ma protzapeam bine pe mal uitandu-ma la tine, asteptand momentul! :D
ha ha! Asa mici si negre imi evoca "Marsul Cel Lung"....
Asta- chiar dementiala si ma umple de invidie....
:D mulțumesc! Erau exact așa, ca intr-un marș și nu se opreau :)
Trimiteți un comentariu