Lupin, Arsene Lupin

Eu n-am cuvinte, așa că-l las pe el.



"Numele meu este Lupin ...... Arsene Lupin ...... și gentleman spărgător! Așa mi-a pus numele vita asta încălțată la care mă uit acu' . Nu știu de ce!
Așa cum nu știu de ce tot îmi dă apă(la moară), că nu mi-e sete! Îi cuuuurge într-una drept pe boticul meu și mai e și sărată! Și caldă! Ieahhh!
Dar tot a făcut și ea un lucru bun, mi-a luat fundițe, de Bucale, că io îs orădean la origini. Acu' venii la capitală, și ce să faci prima dată intr-un oraș de fițe, și fițoși, decât să-ți pui părul pe moațe?! Că mă făcui bucureștean cu acte! Am bolentin!!!!!! :D
No, acu am și un moț taman în frunte, dar aci nu se vede. Mai îmi trebe o cravată și gata! Ba nu, și-o miniMoni, poate se gândește vita să mă cheme Irinel! Nu că ar fi mișto? Să mă întreb dacă nu ar fi mai bine să iau un elicopter, ca să mă duc să trag un pișu, la o scoarță de copac? Adică lângă, că(și-acu mă rușinez) fac pipi încă din picioare.
; Cu altă ocazie vă arăt și fundița! Dacă n-oi ronțăi-o între timp! :D"



"Și de bun găsit, vă trag o limbă! Unde? Ați întrebat unde? Unde-și dorește fiecare, că p-asta o albii. Pă vită, că am io impresia că-i cam nespălată! Și d-aia o limbăiesc pe față și pe gât, cââât îi ziulica de mare ....."

VIAȚA

Am mâncat un morcov și m-am dus să-mi omor cățelul. N-am mai fost pusă niciodată în situația asta deși am avut câini toată viața! Și nu am prea știut ce să fac. Inițial nici nu-mi trecea prin minte. Apoi mi s-a scris. S-a strecurat în minte, și pe măsură ce-l vedeam chinuindu-se din ce în ce mai rău, m-am intrebat dacă nu ar fi mai bine! Pentru cine? Era o altă întrebare.
M-am îmbrăcat și dezbrăcat de o mie de ori, să plec, să nu plec cu el. Am încercat să chem acasă, nu s-a putut. Am încercat să trimit pe altcineva cu el. Nu s-a putut. N-am avut pe cine, n-am avut mașină.
M-am hotărât când l-am văzut că nu mai poate de durere și plânge într-una. De fapt nu mai putea demult, dar nu puteam nici eu. M-am hotărât când am fost sigură că pentru el o fac. De fapt nu eram ...... nici hotărâtă, nici sigură.
Scriu rândurile acestea, PENTRU CĂ:
NICIODATĂ NU AI VOIE SĂ IEI O VIAȚĂ NEVINOVATĂ, indiferent de circumstanțe! Era dreptul lui Șicone să trăiasă și să se chinuiască, până la sfârșit! Și l-a câștigat în clipa când s-a născut suflețelul bun care a fost o viață întreagă. Apoi, când m-a urmat fără să-l pună nimeni, peste tot ..... până și la baie ......
Iar eu, ființa în care a avut cea mai mare încredere dintotdeauna, i l-am luat. Și nu a fost o batistă, sau niște bani!
O viață!
Acum e prea târziu! Mi-a luat durerea, lui, mințile, dar oricum n-am nicio scuză, nici nu încerc să găsesc.
N-am să mi-o iert niciodată! Și nu pentru că mă simt vinovată, ci pentru că nu aveam dreptul!
Cea mai mare greșeală făcută vreodată!

Nu vă omorâți cățeii, indiferent de cât suferă! E dreptul lor!

Acum stau și mă uit atentă, foarte atentă la culoarea albastră a scaunelor din metrou. Sau la cât de albi sunt pereții. La fularul tipului de pe peron, cum un fir de lâna-i stă întors, sau la un fir întors, de păr creț de pe-o piele albă, ce-acoperă un strat binecrescut de grăsime!

Dar degeaba!
Nu mai pot face nimic, absolut nimic!

Jurnalul durerii

Aș vrea să mă dedublez, sau să mă împart în trei, sau mai bine ca la oglinzile paralele, în mii, milioane de bucățele, ca să pot împărți și durerea.
Dureri încontinuu. Momente de respiro, nu, că nu-mi fac bine la ten. Îmi explodează capul, de-abia văd literele ce le bat și-am nșpe drafturi în blog, pentru că pur și simplu nu pot să termin nimic.
Știu c-o să rezist, dar îmi zic într-una că nu știu cît o să mai pot.
Durerea sufletească este enormă, dar o poți duce pe picioare, știi că nu mori, sau cel puțin așa crezi, cu toate că urlă fiecare celulă în tine, urlete lugubre, de moarte, de neputință, de furie, de ceeeee?????!!!!! C-așa e viața?!!!! E o prostie! Nu, nu se poate, trebuie să te lupți, dacă poți, dacă te duce, dacă te lasă!
Dar dacă nu te lasă? Pentru că ești lepros și mai prejos, sau mai pe jos!
Sau dacă nu te ține? Pentru că nu te mai duce aerul din plămâni!
Sau dacă suflețelul care ți-a stat alături 15 ani de zile, un boț mic de carne care n-a facut rău în viața lui, se uită direct în ochii tăi, învățat fiind când e în pericol, să caute la mami ocrotire?
Cum e? Știe cineva dintre cei care mai intră pe-aici cum e? Să stai neputincios, să nu poți face absolut nimic, când vine și-ți cere mut ajutorul, cu ochi triști și tulburi? Sau cum e să-i ștergi încontinuu sângele care i se scurge din năsuc sau pe guriță? E mititel, toate-s mici, numai durerea-i enormă! Durere fizică, violentă! Câteva secunde cu capul jos, greu, de mort, următoarele cu el pe sus ca pe valuri căutând aerul și pe mine, ștergându-i sângele sau masându-i coloana scheletică, să nu mai latre, un lătrat subțire de copil sfârșit, un lătrat scheunat, un lătrat nenumărat, pentru că e urmat și urmat și urmat.
Eu? Oricum nu mai aveam aer de luni de zile, ultima și jumătate a pus capac! Un tanc staționează în permanență pe stomac! Așa că de mâncare nu poate fi vorba. De somn? Iepurește, cu vise ciudate, puțin spus și întrerupt încontinuu de șuierături și gâlgâieli și latratul subțirel care mă face să sar din pat ca arsă. Sunt pe arcuri și zemoasă, cu prosoape ude și bot gros.
În ultimul an, nu mi-a venit să cred multe, dar că am să-mi văd cățelul să se chinuiască în halul ăsta nu am crezut că, că, că există ...... să stau și să mă uit neputincioasă, să urlu, să mă înfurii, iar și iar, să-l iau in brațe, să-l legăn, să-mi curgă lacrimile șiroaie, să-i șterg sângele, să încerc să-l ajut să respire, să nu-l mai doară în așaaaaaa HAL!

Știu că n-o să convină multora că am scris ce am scris (skip my blog) Nu-mi pasă. E felul meu de a-mi împărți durerea!
Că nu mai pot! S-o duc de una singură!

H2O

I like days like this!


Toată lumea se plânge de ce-i afară. Mie-mi place! Chiar dacă mi-a intrat apa în casă, sau înot prin zăpada fleașcă!
Este apă ....... și ploaie! Este viață! Vreau s-o văd și s-o simt, vreau s-o gust.
Vreau sa-mi spele gândurile!

Dar nuuuuuuu, nu în cușcă!

National geographic

Pamănt și apă, mâl. Gros. În timp ce-afară ninge. A venit din basme și povești. Atâta Frumusețe! Afară. Înăuntru mâl, gros, vâscos. Și copaci. Înalți drepți, din care se aud triluri de păsărele, horcăituiri și gâlgâieli de sânge. De dres vocea, din ouă roșii.
Începe să plouă. De fapt plouă de mult. Plouă și plouă, fără încetare. Și tună! Bubuie și nu se mai oprește! Bubuie încontinuu! În loc de-un cap sunt trei, dar nu de zmei. Trei, unul intr-altul ca papușile rusești Matroska.
Mâlul gros sufocă, iar copacii uriași nu pot să înainteze. Se usucă, pe timp ce se opintesc din greu. Deși plouaaaaa și iarăși ploua! Înăuntru.

Afară-i alb. Natura a îngropat rahatul. Nu se mai vede căcăniul, griul, nici măcar sângeriul!

Zâna conexiunilor ratate

Pe fată o buși râsul, cu sughițuri. Un râs sincer din toată inima! Ca o răbufnire de relaxare cristalină!
Intrase în sticlă și ca o furnicuță hărnicuță, croșetase cu micile-i antene conexiuni. Dar nu observase că antenele-i erau defecte, din fabrică.
Așa căăăăă, atunci când se uită să vadă tabloul conexiunilor în întreaga lor splendoare, puffffff, un soare orbitor îi luă vederea! Nu era absolut nimic!
Totul dispăruse ca prin farmec, nici urmă de conexiuni! Numai zâne ...... și spiriduși ...... jucăuși și puși pe glume!
Urmate de uitare!

Dar stai puțin, de fapt nu e urmare!

Numai cuvinte ....... și puține ....... de leneveală

Mi-e dor de soare și vară! Dar mai ales de floarea soarelui și-o leneveală!

Prietenul meu

Merg pe o stradă lăturalnică. E soare, e dimineață. Atât știu, că alerg la doctor.

Pretinul meu cu clipsuri la urechi ...... în zilele bune



Mă întorc, câteva ore mai târziu. Același soare, care pe străduța mică unde nu ajunge vântul, are putere. Îmi scot piticul din geanta care i-a fost mai mult casă în ultima vreme și-l pun pe jos să-l mângâie razele călduțe. Merge un pic, impiedicat, ca un om beat. Se oprește și se vede pe fața mititica, ce i s-a impuținat și mai mult, că-i face bine. Moțăie pe loc ca un puiuț de găină de-abia ieșit din găoace. Îl strig să mai meargă puțin, dar nu aude. Se vede că a obosit.
Mă duc, îl iau ușor, îl mângâi și-l bag iar în geantă. Mă gândesc că poate-i ultima lui plimbare prin baia călduță de soare. Ultimul an, ultima primăvara!
Doctorul a zis că nu mai are ce să-i facă!

Tot pretinul meu "cap de pulă" cum l-a numit cineva acum mai mulți ani

Gânduri albe pe fundal închis la culoare

Frateeeeee, să fac infract mai înainte și altceva niik!!!!! De ceeeeee?!!!!!! De aiaaaaa!
Dar mai bine sa vă întreb ceva!
V-ați întrebat vreodată cum ar fi dacă, atunci când ați trece pe lângă o dubiță mare și albă, pe ghețuș, ați alunca cu un picior sub roată? V-ați intrebat cum s-ar auzi oasele trosnind? Ați vizualizat imaginea?
Dar cum ar fi dacă v-ați băga ace in ochi? Așaaaa, pac, pac și să facă poc!
Sau cum ar fi să bagi un cuțit intr-un om, până la prasele și apoi să-l și răsucești?!!!
Dar să cazi de la etaj, să te zdrobești și să ți se imprăștie creierii și sângele pe asfalt, și cu ochii incețoșați și pupila mărită, să vă alunece capul in slow motion, în ultima mișcare ever & forever?
Sau să vină un cutremur și să-ți cadă plafonul in cap? Și să te faci pilaf?!!!!
Și ultima, dar nu pentru totdeauna :D, cum ar fi să hăcuiești pĂ unul, harșt, harșt cu două săbii ..... sau cu nouă??????!!!!!! Și să cadă bucăți ...... pentru luat la pachet!
Eu da!
Și nu, nu din cauză că n-am ce scrie, dar m-au trecut tăti nădușelili astăzi!
Să nu mai spun că dacă sunt mai sus, pe la f-un al coișpelea etaj și privesc în jos, mi se strepezesc dinții, mă ia cu amețeală și simt fiori reci pe șira schinării, măcinată de gânduri .... albe!

OOOOOOooooo nepoză, nu săriți, nu dau eSplicații, deci nepoza se intitulește
NO COMMENT