Sunt singură într-o uriașă sală de bal înaltă, garnisită cu candelabre bogate-n biluțe scânteietoare de cristal. Dansez. Vals. Și țin brațele înlănțuite pe un partener invizibil.
Mă învârt și mă învârt și mă învârt. Nu mă gândesc la nimic. Las muzica să-mi mângâie inima.
Mă gândesc la copilărie și la sfârșit. Las muzica să-mi mângâie sufletul.
Nu mă gândesc la nimic. Biluțele de cristal coboară dansând și ele dedublându-se, triplându-se. Îmi mângâie obrajii roșii înfierbântați.
Dansez intr-una, rotindu-mă din ce în ce mai repede. Într-o lume paralelă plină de stele și de dragostele mele.
O plecăciune adâncă domnul Paul!
Mi-ar plăcea să vă cunosc sufletul. Să-i fiu prieten. Să-mi scot jobenul și braț la braț sa ne plimbăm prin părculețul plin ochi de umbreluțe albe din dantele.
Mulțumesc!
2 comentarii:
Doamna, ma bucur cand va place mult ceva scris sau fotografiat sau ascultat intai de mine... Asta inseamna ca sufletul nu pedaleaza in gol. Nici al dumneavoastra, nici al meu.
Bucuroasă de trecere domnul Paul și mulțam de cuvinte :)
Trimiteți un comentariu