luni, martie 28, 2011

The old ways



S-a trezit în dimineața ei. Era trei după ora nouă. După-amiaza!
Avea o lene de nu se vedea, ascunzându-se mai tare-n perne. Așternutul curat și afară-rece înuntru-cald îi dădea senzația uitată demult de bine.
Și mai era cevaaa, nedeslușit, prin ceața de pe creierii munciți de somn.
A! Aha! L-a visat! Ce curios, l-a văzut alaltăieri și l-a visat de-abia azi! L-a văzut după ani :))
Aceeași figură, neschimbată, aceiași cârlionți, aceiași ochi albaștri-cenușii cu cearcăne, ochi de artist! I-a ghicit numai, era prea întuneric.
Parcă revedea un om drag de demult, dar tot așa demult uitat. N-a simțit nimic, chiar a plecat mai iute din plictiseală, deși ar fi vrut să afle mai multe despre viața lui. Despre ce i se mai întâmplă. Să stea mai mult la taclale. Dar din plictiseală a fugit.
Și l-a uitat complet și iremediabil, în minutul următor dispariției lui din câmpul ei vizual.

Și totuși. A revenit în trombă, nu ca o tornadă sau o bombă, ci ca o scenă filmată, arătată în slow-motion, dacă e corect spus așa. Cel mai sugestiv, corect vizualizat momentul ....... de fapt nu, nu un moment, ci câteva ore bune când s-a simțit Albă ca Zăpada din desene animate, așezată-n patul ei de cristal, coșciugul, înconjurată de flori. Și ele moarte.
Cu bujori în obrăjori, deși era moartă! Așteptând viața s-o tragă de izmenele crețe, sub care dormitau creierii. Probabil murați bine in vapori de alcool, din moment ce starea de amorțeală, de moarte vie, era cronică.

Când momentele se transformă în ore și orele-n zile, apoi în ani fără șir, atunci, ei bine atunci, senzațiile sunt clar delimitate în lumea lor, sunt distincte, pline de energie și de forță. Nu, nu te izbesc în față, pur și simplu au adâncime, au înălțime, au formă, culoare, miros. Le poți pipăi și gusta.
Sunt atât de reale, de vii, de sculptate cu dalta bine ascuțită în minte, că te copleșeste o stare de bine asemănătoare catalepsiei. O stare din care nu mai vrei să ieși!
Da, de ce ai ieși? La ce? La oameni? Care nu fac altceva decât să se rănească între ei? La riduri și dezamăgiri cumplite? La singurătate? Poate asumată, dar și catalogată?
La etichete? --- Aici e ea, treceți mai departe. --- Știți ce-i poate pielea.
Eticheta socială, banii vorbește ...... cunoștințele numai te îndrumă.

Stare de euforie ca cea dată de droguri. Injectate. Rapidă, profundă și constantă. O mică și insignifiantă constantă pe bucata ei delimitată de timp, într-un univers de indiferență.

bianca-031

3 comentarii:

sorinadavid spunea...

cate povesti intr-una singura...
in una din ele m-am recunoscut si eu...aceea cu etichetele...si mie incearca un ics sa-mi lipeasca eticheta de "dilie"..dar nu are destula saliva ptr lipinolul pus din zgarcenie pe verso...
eh..noi sa fim sanatoase intr-o lume de nesanatosi...sau invers... :)
pupa din indepartata america unde, zau, ca-mi este excelent...

Anonim spunea...

...universul indiferentei are si el,ca orice univers uman,niste limite...anonime...
...ne bucuram ca te-ai intors in universul nostru...

Cătălin spunea...

Eu mă opresc la liniile, lumina şi umbra din fotografie şi aştept să zboare baloanele, chiar dacă unele nu prea au aer...