Photobucket

marți, martie 01, 2011

Vreme trece, vreme vine. Vine? Cine?Cine vine?!!!



187

Un prieten vechi de când lumea, de fapt singurul care și-a făcut griji și mi-a trimis și-un mărțel drăguțel, a avut să-mi semnaleze nește neconcordanțe cu realitatea imaginară din capul meu. Cum ar fi faptul că bate vântul la mine pe blog.
Da, bate, pentru că este gol și în inimă. De ceva vreme mă conduce rațiunea, eiiii nu că ar avea ceva cu realitatea cotidiană, dar oricum, se poate numi și așa, nu că ar fi interesant subiectul, persoana sau realizările, adunăturile ei.
Acum mi-am dat seama, că tot vorbea Pleșu de niște găini, nedându-și seama că el însuși vorbea despre găina lui, că suntem ca niște găini în grăunțe.
Nu că le-ar aduna, dar tot așa ne comportăm. Cotcodăcim că am mai făcut un ou, sau ne batem, că am scurmat o râmă proastă proaspătă, pe ea.
Ținem cocoșul în schinare cu greu ieșindu-ne ochii din cap sub greutatea lui sau că când oul.
Când găsim câte-o grăunță, mai deosebit văzută de grăuntele nostru de creier, coooococococo-icăm cu copartenerele noastre de cotcodăcenii în timp ce ne ciugulim păduchii.
Totul e ca viața să meargă mai departe și s-o trăim din plin, că IE scurtă și mâine poimâine ne trezim pilaf dacă nu suntem, sau ciorbă, că cică găina bătrână face ciorba bună.
Dinți să aveți. Poftă bună!

Cu dedicație pentru Costeluș, pentru femeile zilelor noastre și pentru începutul calendaristic al primăverii mele!!!!!!!
Daaaa, da, da, aia din an .....

187.jpg-2

7 comentarii:

francisc vaida spunea...

dureros de frumos ogarule ..! dureros de trist ...! voluptos de trist ..! uite la imaginile tale marite la 4m x 3 m....la imaginile tale uitindu-ma as bea cu nesatz absolut dupa absolut pina ar deveni crini verzi si alabastri....

Costea spunea...

Mie mi se par cu suflet crinii şi atmosfera de un reumatism scos din poveştile cu oameni ce se iubesc şi care au curaj să se privească în ochi fără falsităţi.

ogarafgan spunea...

Breeeee Feri baci, păăăi îmi fecuși pohtă breee, că nu mai beui niik de 2 anișori bătuți pe muchie :))))
Asta nu înseamnă că mă invit undeva, cine știe da coi mai pune botul fodat :))))) absolut, pân-o deveni totul maro ..... =)))) vezi ce vise-nchise la culoare am io? :D
Mulțam frumos!

Costea, reumatismul mă mâncă tari zilile-așestea maică, dar lipsește părechea de ochi în plus. Stai olecuțică să-mi pon ochelarii. Gata, nu mai văd nimik :)

Mulțam și lu matali di treceri!

Paul Radu Mircescu spunea...

Sarut mana, doamna.
Multumesc.

Marcel Eremia spunea...

tu: Contează cine? Important este că vine. Mai fac şi mofturi? :)

eu: mi-a plăcut faza cu găina care ţine cocoşul cu/din greu. M-am distrat iar copios. CA COcoşul, pe schinarea ta.... :)

Trăiască Costeluş că fără el nu mai exista dedicaţia asta... :)

Vera spunea...

Fotografiile impreuna cu dedicatia pentru Costelus m-au facut sa zambesc si sa simt olecuta de primavara chiar si-n frigul asta naprasnic!Multumesc!

ogarafgan spunea...

Domnul PRM, după cum spuneam :)

Domnul Marcel, ce coșuri bre pe schinarea mea și să nu le pot duce? :P

Vera, mulțumesc și eu pentru bunele cuvinte! :)