Photobucket

sâmbătă, octombrie 08, 2011

Octombrie din zahăr brun



Cald. Un octombrie cald.

A fost. Cu seri reci și nopți și mai reci.
Astăzi a fost prima zi de toamnă rece, de toamnă - toamnă. Cu rafale puternice de vânt, ce adunau mare parte din frunzele uscate-n movilițe răstignite-n colțuri, garduri sau drept în mijlocul drumului.
Celelalte, dansau răzlețe pe liniile de tramvai pustii, valsând într-un dute-vino clar, curat de gri petrol. O pictură proaspătă de frunze crispy gălbui pe fondul lună de asfalt tăiat de șinele lucioase.
O privesc din autobuz trecând prin fața ochilor, în timp ce-ascult la radio ”what can i do with my love without you”
Apoi zona devine laaaargă largă cât un teren de fotbal pe care-aleargă dezlănțuiți jucătorii frunze crocanți în ritmul notelor fără dragoste ..... le mele, dar prea-pline de-ale mele-mi melancolii.
Un București în izmene cu Lume puțină pe străzi. Siluetele conturate-n contra-lumină, chircite, contorsionate, se zbat să iasă dintre stropii amețiți de ploaie.
Să iasă la o normalitate, foarte des greu de realizat.
Cu Doctor Pepper reușesc eu, dar rar pentru c-apoi bâțâi și-mi clănțăne dinții. Și totuși merită să mă simt normală chiar
dacă pentru timp limitat și consecințe destul de hazlii sau din contră.
Normalitatea nu este simțită de normali pentru că normalul e normal și nimic mai mult sau deosebit, decât trecerea timpului poate face-o diferență.
Când nu mai ești normal, revenirea seamănă cu o beție bună îndelung așteptată. Sau cu trezirea din comă. Dar scurtă. Scrii repede pe șervețel senzațiile să nu le pierzi amintirea.
Amintirea unui moment în care-ți vezi un părinte pierzându-și echilibrul din cauza bătrâneții.

Sâmbătă. Azi e sâmbătă, mâine se face dintr-o dată iarăși sâmbătă. Apoi săptămâni de sâmbete, luni și ani feți și fete-frumoase devenite clipe cuprinse de bătrânețe ca brânza de mucegai.

Amintiri, amintiri nu mai de când eram copil. Prea multe sâmbete. Goale. A nu se înțelege zâmbete. Goale.
Plouă. Plouă rece cu dureri în suflet și în oase roase de-amar și vreme.

IMGP3409

12 comentarii:

francisc vaida spunea...

..imbatrinim...
..de cele mai multe ori singuri ....insingurati..

Suflet de curva spunea...

cat de frumos pui cuvintele

ogarafgan spunea...

Da Feri, suntem sigur pe drumul care duce-n vale spre adânc. Nu știu de ce-mi vine să spun, dar mi-ar plăcea să fie cu miros de porumb dulce de lapte, copt în jar. Mi-e dor de viață!

Suflețico, mulțam frumos!

david sorina spunea...

ai scris demential..
asa cum numai tu stii sa scri si eu sa te citesc :)
cred ca normalul este acela pe care fiecare-l percepe, il intelege, in felul lui...
se simte bine in el/cu el...
cred ca ptr fiecare om, normalul este diferit, asa cum diferiti suntem toti...problema este ca-n normalul nostru uneori tintim prea sus si nu ne reuseste...si atunci tintim mai jos...si ne reuseste..
melodie superba...
imagine excelenta...
si cuvintele tale ce exprima ganduri de zile mari...
FELICITARI ptr postare !!!

ogarafgan spunea...

Mulțumesc Ino :) mă bucur că-ți plăcură ;) veniră pe bandă :)

david sorina spunea...

da' ce banda ai sora Marileno ?!!ca mi-as lua si eu una :)
imi face asa mare placere sa citesc astfel de vorbe...mare placere...

ogarafgan spunea...

Păi și io mi-aș lua una de la mata Ina, mulțam frumos :)

Dragos spunea...

Hai likki li

ogarafgan spunea...

Yaaaaaa!!!!!

Codrin Lupei spunea...

Intotdeauna foarte sincer si cu mult suflet, Marilena. Stii, chiar daca nu am scris de mult timp aici, asta ramane unul dintre putinele locuri (lucruri)pe care le vizitez (le citesc). Multumesc! Ai mare grija de tine!

ogarafgan spunea...

Mulțumesc și eu Codrine că mai treci și lași câteodată urme :)
Chiar dacă atât de rar!

Masaj erotic Targu Mures spunea...

Normalitatea nu este simțită de normali pentru că normalul e normal și nimic mai mult sau deosebit, decât trecerea timpului poate face-o diferență.