Ameteala

Ascult o melodie,i'm gonna be,si-mi vine sa mor pe ea...cred ca ar fi placut sa ma scufund in moarte asa cum ma simt acum...nu mai pot sa gandesc bine,stiu ca ascult si atat...parca nu mai exista nimic in jur,parca plutesc in neant,mintea mi-e goala asa cum totul in jur a palit si sunt intr-un vid absolut,sau in cosmos...dar nu in imensitatea de gheata de acolo,ci in ceva cald si bine,care-mi amorteste toate simturile mai putin auzul.
Imi spune un prieten foarte bun ca sunt deprimata rau,si ca ma afund mai tare...dar prietenul respectiv,foarte bun,nu mi-a dat sansa de a-l lasa sa ma cunoasca,sa-mi cunoasca sufletul,sa simta ce-i acolo,ca prieten vorbind....poate ar fi vazut mult mai multe,care poate i-ar fi placut,poate ar fi vazut ca sub masca pe care mi-o pun,e un suflet nu neaparat deprimat(cine n-a fost macar o data in viata?),ci un suflet visator,care are nevoie de afectiune,de atentie,de prieteni adevarati cu care sa umble de nebuna,de libertate....Cateodata as vrea sa cad in coma,si sa ma scol dupa un an,sa nu mai imi aduc aminte de nimic,sa incep o viata noua,altfel,nu stiu.
Ce mult as vrea sa fiu undeva singura,pe un munte,sa-mi bata vantul prin par,sa alerg de nebuna,si sa rasune vaile pe i'm gonna be...as vrea sa fiu indragostita si sa fiu iubita,dar nu asa obisnuit,banal,as vrea asa cum putini oameni au parte in viata...oare daca as avea parte de dragostea asta as fi multumita?
Cateodata n-am nevoie de nimeni...melodiile care-mi plac si fotografiile umplu tot golul...alteori simt ca ma scurg inlauntrul meu din nevoia de mangaiere,ca raman fara vlaga,ca sunt intr-un vartej in care daca fi prins un altul,ar lua-o la vale cu mine
Trairile mele sunt prea puternice pt un om obisnuit,poate tocmai d-aia nu se mai prinde nimic de mine...sunt ca o lumanare care arde cu prea multa putere intr-un timp foarte scurt,de fapt ca un betisor d-ala de artificii ce straluceste in secunda asta,iar in urmatoarea e bezna...si de ce nu ?viata e frumoasa dar mult prea scurta.
Nu consider ca mi-am irosit viata,totusi sunt nemultumita de mine...as fi vrut sa fiu un geniu,sa excelez in ceva...si nu pt ceilalti,ci numai pt mine...sa percutez imediat la orice,sa stiu sa cant,sa stiu mate,fizica,calculatoare,astronomie.
Da,in seara asta sunt deprimata.
Cap.II
Stau langa el si-i simt mirosul,probabil aftershave amestecat cu al lui propriu, de copil razgaiat si adulat...si trebuie sa ma dau inapoi pen'ca ma ia ameteala,o ameteala placuta,dulce,stranie....si nu am voie...it's prohibited to me.Sunt perfect constienta de asta,dar cateodata imi permit sa visez cu ochii larg deschisi....alteori cum s-a intamplat azi-noapte,il visez iar,de data asta in somn...oare de ce naiba il visez numai facand dragoste cu mine?Mi-a spus cineva? ca subconstientul lucreaza la greu...se poate,numai ca pe mine ma intereseaza altceva,nu ce are intre picioare...drept dovada ca nu stiu niciodata actul in sine in vis,este numai o contopire a 2 trupuri la unison care freamata pe aceeasi frecventa de unda....ca doua lebede cu gaturile impletite pe viata in dansul dragostei.
Este asa un haos in mintea si sufletul meu,ca daca s-ar vedea undeva, lumea ar fi ingrozita...nu mai ma inteleg nici eu,care am crezut intotdeauna ca sunt cu picioarele pe pamant.
Tot ce stiu este ca nu e dragoste....pe masura ce trec anii,imi dau seama cat de complexa este viata...aceeasi situatie poate avea mii de fete,fiecare unica in felul ei,fiecare cu sharmul ei,si cu uratenia ei...intamplari,oameni,barbati,femei..fiecare cu amprenta ei specifica,cu adn-ul ei unique.
Am trait s-o vad si pe asta,de ce m-am ferit ca drakul de tamaie de multa,multa vreme...dar e o prostie,nu te poti impotrivi inimii,pentru ca saraca nu gandeste.Trebuie s-o iei ca atare,si sa treci mai departe,sa traiesti,sa respiri...totul e implacabil,nu poti face altceva decat sa astepti sa vina.
Huh...ajunge