Rahat cu motz!!!

Cu dedicatie pentru alesii :D cu pareri private despre cat de privat e un blog privat, ilustrat cu o privata. Deci iata ca se poate!!!! totul e sa vrei.... si blogul tau privat poate fi privata pentru un post macar!!!

ps: precizez ca imaginea este artistica, rahatul daca nu este artistic, atunci nu poate fi rahat cu MOTZ

Casa de pe malul marii

Mi-e dor de dor, mi-e dor de dragoste, mie dor de bine, pescarusii tzipa, mi-e dor de fericire, lacrimile curg siroaie fara sa le pot opri, parca nu sunt ale mele, pescarusii tzipa.... se aud tunete in departare si D-zeu parca are un shooting in noaptea neagra, cerul fiind strabatut din cand in cand de flashuri gigantice, pescarusii tzipa.... si e numai 2 noaptea, se petrece ceva afara, se petrece ceva inauntru, si pescarusii tzipa....

Maca-raua

De vreo 2 luni este un santier chiar in fereastra mea, se ridica un cochet complex foarte complex :D. De tot atata timp, incepand cu ora 6 in da monin, n-aud decat ding, dong, trosc, pleosc, brrrrrr, hrrrrr, bangggg, buuuum!!!! dar, nu ma mai supar.... de ce? pentru ca este si o mare macara, care-i sperietoare ziua, toti pensionarii din bloc fiind efectiv terorizati de miscarile ei dute-vino, cu cele 5 randuri de placi de beton cat un perete ca contragreutate cred, si care-i loc de popas si o mica barfa noaptea, intre 4 si 5, pentru pescarusi.
Ati simtit vreodata, chiar in stomac, o bucurie enorma? o dezlantuire din fiare si beton? ati simtit ca zburati de pe pervazul ferestrei de bloc in rand cu ei, cu pescarusii? ati atintit ochii in gol, in intuneric inca, si ati vazut ?..... ati vazut plaja aievea desfasurandu-se sub privirile voastre? si cum soarele rece de prima ora dimineata, va dezmiarda trupul incins de arsita noptii?
Bate un vanticel racoros si-mi vine sa mor de placere, inchid ochii si adorm in iarba, in miros de verde, de aer curat si intindere nesfarsita neintinata de pasi de om.
Inca mai aud printre zgomotele masinilor si tramvaielor tipetele pescarusilor.... si ma enerveaza.... nu vreau sa ma gandesc la mare, la valuri, la diminetile in care stateam cu orele cu ochii-n unditele lui nea Costel sa vad cum scoate guvid dupa guvid din apa, cum imi clantaneau dintii de frig si-mi incremeneau degetele in aceeasi pozitie pe aparat..... nu vreau si pace.

Tultulica, tultulea, vleau si io in tala ta!!!

Despartiri, certuri, magarii, minciuni, mistouri, prietenii vechi destramate, sau noi asisderea..... si in cele din urma ce ramane? un mare gol, singuratate, pustiu.... in suflet.
Iar vreau, multe mai vreau eu sa fiu, vreau sa fiu turturica si sa emigrez in Turtura!!!.... cu limba o sa fie mai greu, dar cum in ultima vreme am descoperit ca am prieteni, cine se ofera sa m-ajute? cu un sfat, o viza si eventual o harta cu drumul pana acolo!!! ca eu nu-l gasesc prin jungla asta!!!

Am cazut..... din pat in mare!!!!

M-am intins, am inchis okii si am lasat muzica sa-mi intre-n suflet.... si m-am pravalit in mare!... la propriu, figurativ vorbind :D.... un pescarus imi tzipa-n ureche " scoaaaaal ogar, scoaaaal ogar", as adauga de la mine "trezeste-teeee fatoooo, din prostie, ca e maaare si te poti pierde-n ea"
Si totusi!!! am sarit si m-am infipt la fereastra: pe deasupra treceau pescarusi, si nu numai, mai faceau si cercuri, tzipand de mama focului la mine. Am dat din cap ca am inteles, si au trecut mai departe.... a ramas in urma un iz de briza, miros de alge, un gust sarat si unul amar de aduceri aminte a ceea ce ar fi putut sa fie si n-a fost.... amintiri din sinapsele infierbantate de halucinatiile unei nebune.
Mai ramane sa ma scutur de nisip.

Implacabil

Oare pot fi pasionale? sau extaziate? inocente si increzatoare? nuuu!! curg cu furie, uneori se linistesc si devin triste, dupa care o iau iar la vale in turbarea lor exploziva.Si nu le impiedica nimic, decat inexorabilul timp de mii de ani.... vreau sa fiu cascada!!!! sa ma prabusesc cu violenta, dupa care sa ma ridic in pulberea umeda si oxigenata a particulelor de apa. Ma sufoc, vreau aer!!! Vreau ploaie!!! Vreau alta lume!

.... din mirosul teilor

Ssssst, liniste!.... s-a facut liniste? da? atunci ascultati!.... auziti linistea? buuuun, atunci poate s-a ajuns la pace.... SUFLETEASCA

Camera

Actul I
Comoara...... indicii, unul, inca unul, o suta, o incapere, alta, biletzele, hartzi scrise cu cerneala simpatica, felinare si faclii, tunele, vartej catre adancul pamantului.... si.... la sfarsit.... o camera goala!
Actul II
.... nu mai exista!!!!

Nevoia necunoscuta

A fost singura data cand am simtit nevoia sa-l strang in brate, cu afectiune, cu multa tandrete.... mirosea frumos a fresh si nuca de cocos, si-mi trezea amintirile, pentru prima.... si ultima oara

Pur si simplu

De ce ai facut-o?
Pentru ca pot?!!!!

Inexistentza

Ea si el, intr-o sala mare de bal stil anii cinzeci, valsand atemporal in alt univers diferit de al celorlalti, pe o melodie lenta ce aduce cu picaturile care cad intr-o cada plina ochi cu apa, avand aceleasi rezonante si ecouri, ca ale unei pesteri intunecate, reci si pustii.
Ce bine ca exista lumea fotografiei pe net, o lume tacuta dar ingrozitor de galagioasa. Poti lua parte la freamatul ei, dar tot atat de bine poti fi un actor grabit, care arunca o privire piezisa si trece mai departe. Este o lume aparte, care te lasa sa cutreieri multe taramuri neumblate de oamenii obisnuiti, o lume ciudata care-mi vine ca o manusa lunga pana peste cot, de catifea neagra.... altfel m-as topi ca un cub de gheatza inecat intr-o picatura de gin, sau ca unul de zahar pus la topit in ibric, emanand acel miros dulce-amar sublim, atata timp cat adaugi apa.... altfel se transforma in stana de piatra.
Ce e important, e ca poti scrie in proza, versuri sau fotografii fara sa iei parte efectiv la nimic.
Ca si cand n-ai exista pentru ceilalti, sau invers, o lume in care traiesc si respir, inexistand!!!

Rau... de pareri

Am iesit in ploaie, o ploaie calda si usoara de vara.... si m-a invaluit mirosul de pamant ud, mai apoi cel de verde crud proaspat, un barbat taia gardul viu din fatza blocului cu o foarfeca maaare de gradina. Intai m-a luat ameteala de placere, apoi am vazut negru in fatza ochilor si m-am simtit miiiica in marea imensitate de beton si strivita, parca nu mai aveam aer.... si mi-am dat seama cata pacaleala, cata amagire duc in ei orasenii, cat fals. Parca totul a capatat gust, forma si aspect de plastic.
Si am inteles ceva: ca toata viata am cautat nu dragoste adevarata in special, ci locshorul meu, o curte maaare cu trifoi si livada de pomi fructiferi, sa ma intind pe fereastra si sa culeg o nuca verde sa ma inegresc pe maini, sau sa dau in laturi pereti intregi de geamuri fumurii s-apuc cu gura un manunchi de cirese de Mai mari si carnoase. Sa simt podeaua casei care adasta pe pamant, sa alerg in picioarele goale pe prispa si pe iarba verde, ca in copilarie la tzara.... sa culeg capsuna cu tzarana pe ea sau sa ma intzep in tufisurile de zmeura de langa zidul casei.... mele. O casa simpla cu camere maari direct pe pamant.... intotdeauna cand am avut posibilitatea sa merg in picioarele goale, la tzara, pe podeaua casei am simtit o legatura puternica, o energie fantastica, binefacatoare, m-am simtit in siguranta ca am un punct de sprijin direct cu pamantul, nu ca atarn ca o papusa cu sfori dar fara papusar, undeva la etajul cinci, undeva intr-un bloc, undeva intr-un mare si poluat si suprapopulat oras.
Sa ascult laudarosenia gainilor dupa ce au facut oul in cuibar sau pe sub fanetze, pe unde vor dansele :D, sau sa ma trezeasca dulcele "cucurigat" de 3 noaptea, in linistea deplina deranjata numai de ritmurile in tonalitate joasa de "dormi copile, dormi" ale greierilor.
Idilica atmosfera dar foarte adevarata, nepretentioasa, total realizabila.... si tot atat de indepartata de mine.

Capshuni off, mai, mai, of, of !!!

Fusei la fastivalul capshunElor, in Ogrezeni!!! cica aveam sa ma umflu de capsuni si cica ma lasa o masina Speciala ezact acolo.
Masinile iera Speciale intr-adevar, lipseau cu desavarsire, la ducere asteptat o ora, la intoarcere 2 ore, timp in care trecura OPT, toate avand in schimb treaba: pline cu tzigani care aveau de dus-intors diferite probleme personale... pai ce naiba? doar benzina era decontata deja.
Tarani care sa vanda capsuni? pai ce, iera prosti, oameni buni? cum sa vina sa vanda la juma' dA pretz ac'lo? Am vazut doi, intreprinzatori :D care nu dadeau decat cu ladita, si doi cu atatea capsuni cat numeri degetele de la maini, care le dadeau la kil :D.... sucuri calde, bere garla si mititei care nu-i asa! se dadeau de fata cu prostii de la coada, in spate pe la cunoscuti. Cunoscutii ori aratau precum Godzilla, in nr de la 4 in sus, ori erau candizi, cu par lung brunet, ochelari de soare si ranjetul de rigoare, caruia nu-i rezista niciun preacinstit cetatean ce-si castiga cu cinste o paine, asudand in fum, muste si caldura.
Atentionat, adec' oprit din procesul muncii, s-a uitat la mine ca prin sticla o miime de secunda si a continuat nestingherit. Uitasem sa-mi iau ranjetul, si parul lung, si varsta de la costumul celalalt, asa ca no chance.
Ora? taman potrivita de pozat, mijlocul unei zile superbe cu soare, stralucitor si puternic.
Una peste alta nu are de ce sa-mi para rau, totul a mers struna! .....aaaaa, uitai sa va zic, fuseram DOI!!!!..... fotografi, da' ce credeati?

Lupul moralist!!!! :-&

scris pentru cei care se cred....
In postul anterior am fost facuta superficiala, tampita si CATEA, de catre un individ sau vida care vorbea despre cinste dar nu se semna. Era oripilat de faptul ca am luat 10 mii gasiti, chiar vazand-o pe cea care-i pierduse, deci de fapt ii furasem in acceptiunea lui... eh sau ei.
Acum pot spune si eu ca mi-ai furat domnule, dreptul de a cunoaste pe briliantul care m-a facut CATEA.
Pe aceasta cale, rog doritorii de senzatii tari sa faca uz de castraveti, pari sau sa umble pe blogul lui Rigid :D, si anunt ca desteptii nesuperficiali care folosesc cuvinte precum CATEA, n-au ce cauta pe blogul meu. Deci nu va obositi sa scrieti, veti fi ireashi