Ea si el, intr-o sala mare de bal stil anii cinzeci, valsand atemporal in alt univers diferit de al celorlalti, pe o melodie lenta ce aduce cu picaturile care cad intr-o cada plina ochi cu apa, avand aceleasi rezonante si ecouri, ca ale unei pesteri intunecate, reci si pustii.
Ce bine ca exista lumea fotografiei pe net, o lume tacuta dar ingrozitor de galagioasa. Poti lua parte la freamatul ei, dar tot atat de bine poti fi un actor grabit, care arunca o privire piezisa si trece mai departe. Este o lume aparte, care te lasa sa cutreieri multe taramuri neumblate de oamenii obisnuiti, o lume ciudata care-mi vine ca o manusa lunga pana peste cot, de catifea neagra.... altfel m-as topi ca un cub de gheatza inecat intr-o picatura de gin, sau ca unul de zahar pus la topit in ibric, emanand acel miros dulce-amar sublim, atata timp cat adaugi apa.... altfel se transforma in stana de piatra.
Ce e important, e ca poti scrie in proza, versuri sau fotografii fara sa iei parte efectiv la nimic.
Ca si cand n-ai exista pentru ceilalti, sau invers, o lume in care traiesc si respir, inexistand!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu