Rau... de pareri

Am iesit in ploaie, o ploaie calda si usoara de vara.... si m-a invaluit mirosul de pamant ud, mai apoi cel de verde crud proaspat, un barbat taia gardul viu din fatza blocului cu o foarfeca maaare de gradina. Intai m-a luat ameteala de placere, apoi am vazut negru in fatza ochilor si m-am simtit miiiica in marea imensitate de beton si strivita, parca nu mai aveam aer.... si mi-am dat seama cata pacaleala, cata amagire duc in ei orasenii, cat fals. Parca totul a capatat gust, forma si aspect de plastic.
Si am inteles ceva: ca toata viata am cautat nu dragoste adevarata in special, ci locshorul meu, o curte maaare cu trifoi si livada de pomi fructiferi, sa ma intind pe fereastra si sa culeg o nuca verde sa ma inegresc pe maini, sau sa dau in laturi pereti intregi de geamuri fumurii s-apuc cu gura un manunchi de cirese de Mai mari si carnoase. Sa simt podeaua casei care adasta pe pamant, sa alerg in picioarele goale pe prispa si pe iarba verde, ca in copilarie la tzara.... sa culeg capsuna cu tzarana pe ea sau sa ma intzep in tufisurile de zmeura de langa zidul casei.... mele. O casa simpla cu camere maari direct pe pamant.... intotdeauna cand am avut posibilitatea sa merg in picioarele goale, la tzara, pe podeaua casei am simtit o legatura puternica, o energie fantastica, binefacatoare, m-am simtit in siguranta ca am un punct de sprijin direct cu pamantul, nu ca atarn ca o papusa cu sfori dar fara papusar, undeva la etajul cinci, undeva intr-un bloc, undeva intr-un mare si poluat si suprapopulat oras.
Sa ascult laudarosenia gainilor dupa ce au facut oul in cuibar sau pe sub fanetze, pe unde vor dansele :D, sau sa ma trezeasca dulcele "cucurigat" de 3 noaptea, in linistea deplina deranjata numai de ritmurile in tonalitate joasa de "dormi copile, dormi" ale greierilor.
Idilica atmosfera dar foarte adevarata, nepretentioasa, total realizabila.... si tot atat de indepartata de mine.