joi, octombrie 15, 2009

ADN de frunza verde



Am ajuns acasa noaptea pe la zece. Imi sufla vantu-n cur si-mi iesea pe urechi ...... sau invers. Eh nu mai are importanta.
In fatza scarii m-am oprit cateva secunde, desi eram betontonton d-acuma, numai de la metrou, de la cinci minutzele departare.
M-am uitat, la lumina palida a becurilor galbui cacacioase ( cine dracu o fi ales culoarea asta?), pe jos. Frunze, sute de frunze erau inghesuite-n trepte, parca stateau la coada la ulei pe vremea lui Ceashca ...... sau la ciocolata?
Ce era oribil, cel putin pentru mine, era ca toate erau verzi, parca un verde gri de cenusa, incremenite intr-o pozitie groteasca, unica pentru fiecare, un ADN de frunza verde ..... sloboda!
Si prin fatza ochilor mi s-au perindat instantanee holocaustiene de sfarsit de lume :D
O imagine sfasietoare, copaci stufosi si verzi inghetati in nemurire.

mb1-172

2 comentarii:

Danca Danela spunea...

da, unii copaci sunt uscati si cand au destul soare

pentru ca Dumnezeu a facut copacii si iarba inainte sa puna soarele pe cer

asadar copacii si iarba nu cresc de la soare

soarele ne ajuta pe noi sa vedem copacii , nu pe ei pe copaci

copacii au un soare interior, din lumina aceea, lumineaza si ochiul ce-l priveste

de exemplu copacul din superba ta fotografie
imi pare mie ca are o lumina
DARZA
:)

ogarafgan spunea...

Dancutzo-ti multumesc tare ca scrisesi aici! Iubesc mult copacii. M-au fascinat dintotdeauna si-mi place sa le prind formele ciudate pe senzor. Prietenii mei dragi necuvantatori decat in soapte de vant si fosnet de frunze uscate! Despre care-mi place sa vorbesc cu lumea. Dar nu, lumea nu e interesata de copaci ci de altele :(, lumea nu e dreapta, nu-i corecta si m-am epuizat. Ca atare poate n-oi fi eu mandra, dar nici smerita, asa ca voi reactiona direct proportional, nu voi mai plecaca pul, nu-mi va mai fi teama sa vorbesc si sa-mi spun oafele, ca n-am ce pierde.
Erai deja o persoana virtuala draga mie, dar faptul ca ai lasat aici doua vorbe si de admiratie, nu ma face decat sa cred mai mult in tine.
Virtual, pentru ca va mai trece multa vreme pana sa ma pot apropia din nou de oameni.
Vorbesc, ca nu ma doare, dar de la distanta.
Multzam de trecere Dancutzo stancutzo!