Pamănt și apă, mâl. Gros. În timp ce-afară ninge. A venit din basme și povești. Atâta Frumusețe! Afară. Înăuntru mâl, gros, vâscos. Și copaci. Înalți drepți, din care se aud triluri de păsărele, horcăituiri și gâlgâieli de sânge. De dres vocea, din ouă roșii.
Începe să plouă. De fapt plouă de mult. Plouă și plouă, fără încetare. Și tună! Bubuie și nu se mai oprește! Bubuie încontinuu! În loc de-un cap sunt trei, dar nu de zmei. Trei, unul intr-altul ca papușile rusești Matroska.
Mâlul gros sufocă, iar copacii uriași nu pot să înainteze. Se usucă, pe timp ce se opintesc din greu. Deși plouaaaaa și iarăși ploua! Înăuntru.
Afară-i alb. Natura a îngropat rahatul. Nu se mai vede căcăniul, griul, nici măcar sângeriul!
4 comentarii:
Foarte faină imaginea. Trebuie să ajung și eu în parcuri. Poate dă Doamne Doamne și mai ninge să acopere la loc tot griul bucureștean.
Să mai rămână amintirea albului, măcar în poze.
Mulțumesc Dane! Amintirea albului iernii superbe de anul ăsta?!!!! Să rămână?!!!!
Da, sunt egoist. Prefer albul în fața griului de iarnă. Să fie zăpadă până când, brusc, răsar ghioceii și primele moțuri verzi.
După alb să fie dintr-o dată verde, așa îmi doresc!
Da, Dane, te înțeleg, cum să nu înțeleg?! Era retorică întrebarea. Pentru mine. Pentru că aș vrea să-mi pot șterge din memorie amintirile ultimelor două ierni. Dar e imposibil!
Trimiteți un comentariu