Plimbarea mea de seară îmi aduce în ultima vreme senzații ce-mi lăbărțesc rânjetul pe față. Deși nu suport frigul de cele mai multe ori, astăzi ciupiturile lui pe mutra mea clocită, m-au înviorat. Mi s-a limpezit privirea și mințile împrăștiate s-au adunat la pipa păcii. De cum am pus piciorul afară, am simți vântul jucându-se cu perișorii mei blonduți și bolunziți de-atâta fermentare? sau să-i zic frământare? de una singură bre, de una singură! Că Higiena mă preocupă tare zilele acestea, din anii aceștia, din ultima jumătate de secol. Năsucul meu pe sus adulmeca cu nesaț aerul la fel ca în urmă cu două seri. Atunci o ploaie măruntă cernută ca făină plutea peste București. Tăticu ăl mai mare-mi pulveriza pe față viața. Caldă, mă mângâia, închizându-mi ochii de mulțumire. Iubesc apa. Cea fină, fileuri de mătase, pânze de păianjeni. Iubesc valurile leneșe de mal de mare. Și cețurile din orice anotimp, care se prăvălesc peste ființa-mi insignifiantă ca valurile gigantice ale unei furtuni. Seara asta uscată și aproape de îngheț, cu un vânt destul de puternic, mi-a adus pe umerii ei primăvara! Cu mască da! Încă se ascunde, nu știu sigur de cine, dar pe mine nu mă poate păcăli. Mirosea clar a primăvară, prietena mea de suflet dintotdeauna. Simțeam monstruos și vedeam enorm, ca un copoi care din milioanele de fire gigantice ale altor milioane de anotimpuri venite din galaxii nemaiauzite până acum, trebuia să le găsească pe cele pe care vin tiptil primăverile tuturor timpurilor.
Dar se pare că va începe să ningă iarăși! Cu steluțe pufoase, care s-ar putea chiar să poposească un timp pe tărâmurile Bucureștilor de dincolo de imaginațiune.
Ce sentiment plăcut mă inundă când ies afară pe înseratul iernii înfofolită până sub ochi și zgribulită așteptându-mă la frig, dar e inexplicabil de cald!!!!! Calc pe asfalt, dar nu-l simt, simt pământul. Îl simt cum toarce încetișor și se cutremură ușor sub gâdilelile firicelelor verzi și fragede ale ierbilor lumii ce sunt nerăbdătoare să iasă la mângâierea părintească a soarelui. Hibernăuți de ursuleți de-o șchioapă-mi inundă gloabele oculare-n noapte, transformând-o-n zi. Cad în mine delimitându-mă complet de lumea din jur. Cad în lumea mea de copil tâmp, naiv și încrezător în feți frumoși călări pe inorogi albi ce vin plutind peste Canalul Mânecii, io Ileana transformându-mă în Joana :D Mă trezește din visare o cântare. Trec pe lângă un SPA. Ce denumire idioată! Lumea țopăie. Sunt vreo cinzeci de fetișcane, printre care mi-am promis că voi fi și eu curând. Ei da, nu sunt vreo fată mare, noh! Mă uit la clădire. Un hău mare și întunecat, cu găurele luminoase, din care se aud infundat muzica și icnetele fetelor cu dorinți fierbinți de corpuri lunecoase, agile și ferme la pipăire. În liniștea nopții se aude un behăit. E al meu! Păi cum naiba? În loc să trăim în peșteri și aer liber, să fim cucerite cu bâtele și îmbrăcate în superbe blănuri îmbibate cu sânge proaspăt, noi ne înghesuim, ca vitele la tăiat in abator. În loc să ne caute masculii de păduchi, oferiți cu smerenie ca mic dejun plin de calorii dimineața, în loc să alergăm pe câmpii înghețate și să ne întindem oasele brațelor la maxim bălăngănindu-ne prin luxurianții copaci milenari, noi ne-am tehnologizat, sulemenit, ne-am ordonat ca soldățeii pe nivele cimentoase de bloc ...... și ne căcăm unii în capul celorlalți. Ce ne-am mai dori de la viață?
Oare de ce infractorii când sunt prinși și filmați, își ascund fața? Parcă ar avea ceva de pierdut! Sau de câștigat. Poate doar să n-avem noi coșmaruri noaptea, aducându-ne aminte de fețele lor! Deci dacă stau un pic să mă gândesc, ar trebui să le mulțumim! Eu m-aș uita la toată lumea ...... și aș face caterincă ...... numai să am f-un milion de dolari ascuns pe undeva .....
Nu prea mai am chef de nimic! Mă uit la poze, altele decât ale mele și n-am răbdare, mă plictisește îngrozitor! Nu știu dacă din cauză că n-am ce vedea sau pur și simplu nu mai văd sau simt eu nimic. Mi-a dispărut cheful de viață! Mi-a dispărut până și cheful de a nu mai fi singură. Parcă aș fi întreținută de aparate ca să pot respira. Totul mi se pare o cumplită pierdere de vreme, de parcă aș avea ce face cu ea. Totul mi se pare lipsit de sens, de o direcție. Aș putea compara situația cu o frunză în distress, de zboară încotro bate vântul, dar ar fi prea mult, prea bine, o melancolie băgată la scăfârlie, dar nu e nici atât. Pu și simplu nu mai îmi pasă de nimic.
Ușor la vale, fără indicatoare în cale. Inimă roz pal, fără sevă și carnal Foiță subțire de viață, ce-atârnă de-un fir de ață.
Jumătăți de vieți, luminate sau în întuneric. O jumătate de viață mai poate fi luminoasă? Oricât de optimist sau de hotărât ai fi, oricât de aplaudat sau apreciat ai fi, în general, în particular când rămâi numai cu tine însuți și te uiți în oglindă, îți vezi sufletul schilodit și jumătatea de corp mutilată rămasă. Chiar dacă ai ochii albaștri, tot ți se întunecă vederea. Vezi și iară vezi! Aș întreba dacă n-ar fi bine să fii și orb? La jumătate de corp, de viață, măcar ai fi orb pe de-antregul, nu? Petale de optimism - mă ..... nu mă ..... NU, MĂ.
Haideți să ascultăm muzică și să visam cum zburăm într-o zi călduroasă de vară peste vârfurile stâncoase-albăstrui ale munților! Cu uriașe aripi răcoroase, alb-pur și mătăsoase de îngeri! Și cu zâmbete golașe!
Am văzut undeva vorbindu-se de ardei GRĂSUNI. Și-am râs o juma de oră cu icnete!!!! Și-am vrut să-mi arăt și io ardeii, numa' că nu-s grăsuni, sunt KĂPII-ați =)))))) și costelivi.
Și ”a ști” la persoana a-2-a singular este ”tu știi” că văd o grămadă de oameni că scriu ”tu ști” iar eu NU ȘTIU dĂ ceeeeee!!!! Pisa din video ști =)) de ce!
Dans, ”Tango. Radio and Juliet” la Opera Națională București. Un dans modern imbinat cu elemente clasice. Artiști foarte tineri, extraordinar de talentați prin naturalețea cu care abordează stiluri coregrafice extrem de diverse. Printre ei și coregraful de origine română, Edward Clug, a cărui semnătură se regăsește pe cele două lucrări, spectacolul fiind alcătuit din două părți ”Tango” și ”Radio and Juliet”, unite printr-o singură temă. Singurătatea, mai ales cea a singurătații în dragoste, redată prin mișcare pură. ”Tango” descoperă spectactorului o lume a străzii, intens colorată și încărcată de povești. Diferite cupluri ce trăiesc cu pasiune o viață tumultuoasă la adăpostul unui decor de fundal din jaluzele negre, întinse pe toată lungimea și înălțimea scenei. Printre cupluri, unul format dintr-un orb și-o mută, cu declarații în limbajul lor, al surdo-muților. În ”Radio and Juliet” se desprinde doar ideea personajului Julietei din scenariul lui Shakespeare, o ființă inocentă ale cărei sentimente sunt prinse într-o lume dominată de principiul masculin, extrem de violent. Totul perindându-se prin fața ochilor noștri pe muzica formației Radiohead.
Spicuirile sunt din revista ce se găsește la intrare și care ar trebui citită înainte de spectacol. Un spectacol extraordinar, pe care îl recomand cu căldură.
PS - pentru cei ce vor să fotografieze, este strict interzis și anunțat de mai multe ori. Am fost atenționați o dată, a doua oară mi s-a spus delicat că voi fi dată afară!!!! Ce rahat! Și așa mă chinuiam să nu se vadă lumina de la display
M-am SATURAT! M-am saturat de frig si ger _____ si haine groase _____ si scris cu puncte _____ si mers de ratza sa nu cad pe muntii si-n vaile adanci de gheata _____ m-am saturat de scris cu litera mare si punctuatie ____ m-am saturat de haine groase si sters ape de pe spate _____ m-am saturat de nimicnicia mea si rautate ____ m-am saturat de singurataaaaaate si de miorlaiala care mi se trage de la ea _____ m-am saturat de moarte si de lipsuri _____ m-am saturat de cat de nemerici suntem.
A fost spulberata o femeie pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde. Se face mare caz, dar se mai vede clar pe imaginea video si un biet caine in lesa. Amandoi au fost spulberati, dar de ce am vorbi despre el? Este neglijabil. Mai bine vorbim despre sarmana batranica sfasiata de cainii pe care tot noi i-am lasat pe strada.
Atata ipocrizie, ipocrizie si iar ipocrizie!!!!
Pe-o parte urlam ca hais, p-ailalta ca cea!!!!! Si orice ar fi, numai despre noi, oamenii, aici in Romania, desi de fapt nu contam. Putem pleca, disparea, muri, dupa conceptia conducatorilor nostri iubiti. Si eu mai vreau sa gasesc ceva bunatate in cloaca asta!!!( persoanele de fatza se exclud, sa nu mai mi se reverse in cap)
VREAU sa plec definitiv in Anglia _____ sa gasesc un prieten, unul singur, care sa fie adevarat si apropiat _____ vreau sa se faca lumea mai buna si pace mondiala :D _____ vreau sa nu mai ma doara incheieturile mainilor _____ sa fie cald si sa fiu pe malul pustiu si stancos al marii Negre de la Bulgari _____ despuiata _____ vreau sa locuiesc la casa la curte si sa am o livada de portocali si una de maslini ______ si una de smochini ______ vreau sa am bani multi pentru ca asa sunt respectata _____ in fatza _____ ca pentru spate imi iau un ba din gard _____ vreau sa am un scop _____ sa nu mai stau batz noaptea si sa dorm ziua.
Vreau sa simt ca traiesc si nu fac umbra pamantului degeaba. Vreau sa nu-mi mai fie frica de ziua de maine!
