vineri, februarie 18, 2011

Cântând la harpă



Ce sentiment plăcut mă inundă când ies afară pe înseratul iernii înfofolită până sub ochi și zgribulită așteptându-mă la frig, dar e inexplicabil de cald!!!!!
Calc pe asfalt, dar nu-l simt, simt pământul. Îl simt cum toarce încetișor și se cutremură ușor sub gâdilelile firicelelor verzi și fragede ale ierbilor lumii ce sunt nerăbdătoare să iasă la mângâierea părintească a soarelui.
Hibernăuți de ursuleți de-o șchioapă-mi inundă gloabele oculare-n noapte, transformând-o-n zi.
Cad în mine delimitându-mă complet de lumea din jur. Cad în lumea mea de copil tâmp, naiv și încrezător în feți frumoși călări pe inorogi albi ce vin plutind peste Canalul Mânecii, io Ileana transformându-mă în Joana :D
Mă trezește din visare o cântare. Trec pe lângă un SPA. Ce denumire idioată! Lumea țopăie. Sunt vreo cinzeci de fetișcane, printre care mi-am promis că voi fi și eu curând. Ei da, nu sunt vreo fată mare, noh! Mă uit la clădire. Un hău mare și întunecat, cu găurele luminoase, din care se aud infundat muzica și icnetele fetelor cu dorinți fierbinți de corpuri lunecoase, agile și ferme la pipăire.
În liniștea nopții se aude un behăit. E al meu! Păi cum naiba? În loc să trăim în peșteri și aer liber, să fim cucerite cu bâtele și îmbrăcate în superbe blănuri îmbibate cu sânge proaspăt, noi ne înghesuim, ca vitele la tăiat in abator.
În loc să ne caute masculii de păduchi, oferiți cu smerenie ca mic dejun plin de calorii dimineața, în loc să alergăm pe câmpii înghețate și să ne întindem oasele brațelor la maxim bălăngănindu-ne prin luxurianții copaci milenari, noi ne-am tehnologizat, sulemenit, ne-am ordonat ca soldățeii pe nivele cimentoase de bloc ...... și ne căcăm unii în capul celorlalți.
Ce ne-am mai dori de la viață?

500

6 comentarii:

francisc vaida spunea...

..instinct primar...?

Cătălin spunea...

Pasărea nu-i de aici!

ogarafgan spunea...

da Feri, numai și numai instinct :)

Cătă, da, e de la bulgari :)

Costea spunea...

Păsările nu au graniţă, doar noi oamenii ne îngropăm sufletul punând bariere imaginare între noi şi vecini.

Paul Radu Mircescu spunea...

Sarut mana, doamna. V-am vazut fotografia cu pasarea pe fir si mi-a placut atat de mult incat am zis sa va spun... O zi de neuitat va doresc!

ogarafgan spunea...

Costea, pare că nu răspunsei până acu, dar noh, d-abia acu văzui! Noroc cu PRM-ul nostru cel di tăti zilele :)
Ai multă dreptate în ce spui. Și eu m-am întrebat de mii de ori, de ce sunt delimitările astea între oameni și de acolo se schimbă și limba! Foarte ciudat.

Domnul Paul, sigur, în înțelepciunea dumneavoastră, vreți să transmiteți ceva printre firele șelea, sau pe dedesupt.
Dar io la ora aceasta pricepe greu. Dar faptul că trecurăți p-ici îl pricep și cred că-mi spuserăți de bine, so, mulțămesc frumos! :)