Ochi umezi si blanzi de caprior ranit, maronii, catifelati, disperati....din cauza apei sarate ce musteste in imensitatea intinderii de ciocolata, n-a mai pus geana pe geana de mai mult de 24 de ore....se invarte in cusca plasmuirii mintii lui, fara putinta de scapare....cum sa scape de el, de propriul eu? cum sa-si smulga gandurile ce dau navala fara sa le poata cere socoteala? lacrimile curg pe obraji adunandu-se sub barbie, prelingandu-se mai apoi pe gat, lasand urme de paraiase mai inchise la culoare decat pufuletul de par roscat ce-i stapan peste tot....si n-are maini sa si le stearga singur, este ca si legat la ele si la picioare cu funii groase ce-i patrund in carne pana la sange....sange, miros puternic, ce atrage salbaticiunile padurii....arunca din copite, sperand sa scape, dar se incurca si mai tare in itzele urzite de mintea lui ratacita....isi urla durerea deschizand botul din care se vede limba roz, nereusind totusi sa scoata niciun sunet....respiratia i se accelereaza, ochii maronii catifelati devin inspaimantati, lacrimile i-au ajuns pe piept, unde tremura carnea de puterea bataii inimii sfasiate....si dintr-odata totul incremeneste....cade in genunchi, capul luneca in laturi si se prelinge usor pe covorul moale de frunze calde, primitoare.
Acum e linistit....a reusit in sfarsit sa iasa, sa fuga, sa sparga zagazurile ce-l tineau inlantuit, ochii-i sunt larg deschisi, nemiscati in eternitate....doua maini trec peste ei intr-o ultima mangaiere, cateun sarut fierbinte pe fiecare, corpul cald al omului se lipeste de cel al animalului, si asa, intr-o impletire suprema, totala, imaginea incepe sa se disperseze in ceata nemaistiind cine-i omul si cine-i animalul!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu