Iarasi in noapte. De data asta avea sufletul la fel ca ea, ca noaptea, negru ca smoala, negru ce patrundea hat departe pana-n cerul gurii, aidoma unui venin.
Batea un vant puternic ce ridica totul in aer, frunze, flori, praf, incepuse o ploaie marunta si rara care se oprea din cand in cand..... pe la colturi de blocuri se formau mici vartejuri, ce carau in furia lor nebuna ziare, pungi, cartoane. Nici ca putea natura mai bine sa simpatizeze cu biata fiinta, zbuciumul la scara microscopica din ea, se replica la scara infinita intr-un spatiu atemporal, in zeci de directii. Ploaia marunta s-a tranformat in picaturi enorme de apa, care loveau pamantul despicandu-se intr-o multime de alte picaturi ce ridicau noruleti de praf in aer. Si dintr-o data a inceput sarabanda nebuna a apei cazute din cer, cea care daca te prinde in calea ei, simti ca-ti sfichiuie fiecare por neacoperit, cea care in cateva clipite a facut raulete ce inundau picioarele, cea care cu furia ei a facut lacuri rotunde de flori de castani sub fiecare pom. Noaptea a devenit alba in bataia felinarelor, iar mirosurile amestecate atatau simturile si-asa pe muchie de cutit. Fiinta a inceput a tzopai si ea in acelasi ritm cu natura, cu aceeasi furie si nepasare, cu aceeasi placere. Se prelingeau firicelele de apa prin par, pe obraji, pe haine, udandu-se pana la piele. Dar nu mai conta, in sfarsit gasise prietenul mult-cautat si dorit, simbioticul natur, chiar ea, ea insasi.
Un comentariu:
interesanta prelucrarea la poza asta!
Trimiteți un comentariu