Photobucket

sâmbătă, octombrie 17, 2009

Luceferi albi

1-356

A fost o vreme cand scriam frumos si din suflet, sau cu suflet. Inmuiam pana alb-rasfirata de gasca in cerneala lui alba si-mi scrijeleam bucatelele de suflet pe foaia alba de fereastra.
M-am schimbat, nu mult dar distinctiv. Am realizat citind pe un alt blog. Am incercat sa tin cont de parerea unor oameni in care am crezut. Si m-am inselat. Da, m-am inselat, pentru ca eu sunt cea care a plecat urechea la spusele lor.
Sau m-am schimbat pentru ca au trecut anii peste mine? Anii cei multi si intelepti!
Spunea cineva odata ca e buna schimbarea! De ce ar fi buna, daca nu te bucura ci te intristeaza? De ce ar fi buna, daca in loc sa scrii lin, curgator si plin de un soare stralucitor si clinchet de clopotei, scrii numai muind in bitter sau gin, stropit din belsug cu suc de lamaie?
Era o vreme in care stomacul imi era destins, vedeam si partea plina a paharului, nu des ce-i drept. Acum stomacul mi-e ca un ghem de ace cu gamalie, care mai tot timpul pulseaza ca o nova, iesindu-i tepii prin fiecare porisor din corpul cel batut de vreme si de oamenii inconjuratori.
Era o vreme cand mai exista ametzeala dulce a vietii in mine, cand simteam caldura in loc de frig si nu numai ca era vara.
Am nevoie groaznica sa-mi simt atomii ca din haosul suflului celorlalti, sunt lasati sa respire in voie, ca plutesc in lichidul dulce fara pic de amareala si se astern usor c-o mana sub frunte, intr-o pozitie comoda de somn, de pace.

Nu-mi place schimbarea! De ce? Pentru ca eu traiesc ce ma inconjoara, respir ce ma inconjoara, radacini din mine patrund in totul inconjurator, iar totul inconjurator isi infige ale lui radacini in mine. Si daca sunt smulse, cum sa nu te doara? Daca un alt tot inconjurator vine in loc, cum sa nu te doara privirea, cum sa nu-ti simti ghemul din stomac pulsand?
E instinctul de supravietuire, unul puternic, mult mai puternic decat mine, care-mi face frica sa devina violenta si sa ma calce in picioare .......
Pentru ca nu mai ma recunosc! Ma uit in oglinda noilor veniti cu distorsiuni si ma intreb cine ma priveste asa de insistent, cu mirare intai si mai apoi cu spaima.
Oare trecerea timpului ma ingrozeste? Sau totusi schimbarea?

A murit Cornelia, vecina de la patru! Au disparut cateii ei, cine stie daca nu sunt morti, calcati de masina sau de oameni in picioare. M-am tot gandit la biata maica-sa, femeie de 80 de ani care nu-si mai asteapta decat moartea! Oare ce-o fi in sufletul ei acum, ca fiica cea rea de la care manca bataie regulat, i-a murit? Ca nepoata i-a vandut rapid casa si cine stie ce se va intampla cu ea?! Sa fii smuls din ceea ce cunosti, cu ce erai obisnuit!
La mai bine! Binele e relativ! Unii fug de binele meu.
Din casa lor s-a scos mai inainte un vraf de lemne pentru foc! Atat a mai ramas dintr-o viata de om.
Va veni altcineva, se va face curatenie, nu va mai fi scandal.
Atunci de ce stomacul mi-e ghem?

Multa lume se distreaza si se simte implinita, altii isi intemeieaza un camin, fac copii, urca pe scara sociala, isi modernizeaza casa, cumpara masini, cresc copiii, ii aranjeaza la casa lor.
Atat sa insemne viata? Unui om?
Nu stiu de ce dar imi pare, nu putin, imi pare anost, si nu pentru ca eu nu am multe din cele enumerate mai sus, ci pentru ca este un sablon. Parca trasat de undeva de la forurile superioare.

Speranta ar muri ultima! Speranta ca ce? Ca poti fi nemuritor? Si rece.

iar-sirnea-356

4 comentarii:

Danca Danela spunea...

speranta ca da, iubire
si da, nu sablonului ,, sa fii in randul lumii``
fii dupa legea cea dreapta

dintr-un om nu ramane nimic pe pamant , in cer urca doar iubirea lui

e ca un lift , cu cat e mai greu de iubire cu atat urca la etajul mai de sus

fizica newtoniana e de referinta, nu si valabila


brinduso , salbatico

ogarafgan spunea...

Imi incalzesti de fiecare data sufletul cand imi scrii Danelo! Ti-am zis ca scrii deosebit!
Multzam mult! :) Si o duminica placuta! Cat a mai ramas :)
Zicea salbatica brandusa! :D

Codrin Lupei spunea...

Marilena, sa stii ca printre randurile tale se vede foarte clar sufletul pe care il pui, sinceritatea (de multe ori dureroasa)cu care ne faci sa vedem lumea prin ochii tai si e evident ca nu vei renunta niciodata la asta...si, sa mai stii ca intotdeauna o sa fie si oameni care cred in tine si care iubesc ceea ce faci! O saptamana frumoasa sa ai!

ogarafgan spunea...

Multumesc la fel Codrine! :)
Si o saptamana faina si tie! :)