Mă duc de la o vreme și pierd timpul, cică în favoarea mea, într-un loc unde sunt numai tinerei, începând cu frumoasa vârstă de 50 cinzeci de ani. Așa ca mine! Și terminând cu 8o și șeva .....
Dar, de fapt un DAR, nu mă regăsesc neam printre covârstnicii miei, covârșitori, la propriu. Pentru că mi se revarsă-n cap, pe laterale. Pentru că nu fac decât să se certe, să vorbească tare, să aibe pretenții, să mă ia la cuc dacă vreau să-i ajut ...... :D , la figurat nu vă impacientați, dacă mai sunteți de impacientat, sau desfigurat, cum doriți.
Că era o doamnă, cu părul vâlvoi, în sensul că lipit de cap de sleios, cu nește peri ridicați aleatoriu prin ”podoaba” capilară, care vocifera că era mutată de pe niște scaune unde nu avea locul. Și se uita siderată și cu gura mare după scaunul ei, pe pereți. Crezând c-o doare șalele ( vom vorbi imediat despre ) să se aplece, să se uite dupE numer, dau să i-l arăt eu, foarte binevoitoare.
Ca de obicei, mi-am luat-o-n freză!!! Ea ierea, pardon, dânsa ierea și ea cu facultate, știa să cetească singură, probabil că facultatea a învățat-o să cetească răstit.
Mai apoi am fost blagoslovită des, tip picătura chinezească, dar în surdină cu uitături piezișe, pe sub pleoape fluturânde, tremurând-suave, de pește mort.
În fața auditoriului printre care mă număr, se perindă domnițe un picuț mai tinerele, care sigur dânsele n-au facultate, pentru că ies, io, d-acolo cu ca pul plin de ”noi suntem unul” ”ei ne face să ne simțim extraordinar” ”vasele capilare merge pe roate” că rotițele dobândite în facultatea vâlvoitei s-au împotmolit undeva pe drumul de singurătate și-or rămas așa, nu știe pluralul sărăcuțele. Sau singularul. Saaaaau God knows, asta așaaaa să se vadă că știe io și iengleza. Cre(E)z! Și nu cercetez. Nici voi, că ie muza pi mini-n, secolul următor ... ;) garantez că nu mai ie mult
Mirosul e încântător, levănțică și mărgăritare, iar voința maximă, vor să cumpere ceva despre care nu știu nimic. Ce costă de la 50 de bulioane-n sus!
Marilena-Magdalena să trăiască!!!!
Ce-am io pieile lăsate, dar când plec după trei ore de-acolo, mă simt mireasă. Trena e lungă, slabă și zăludă, de 70 de anișori pe dinafară.
Dar nu-i nimic! Pe dinăuntru sunt șoim al patriei. Mai bine șoimăriță. Și la fel ca ea, simt că zbor. Prin ploaia rece, cu pletele-n vântul subțirel de primăvară. Deosebită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu