Hei

Murmurul vieții urmărit de la înălțimea coatelor, din viața cu o mișcare a ochilor în sute de ani. Către stânga.
Când clipești mai trec alte câteva sute. Te-ngroapă nisipul și-ți cresc piramide pe șira spinării ca țepii.
Urmele pașilor te înconjoară. Cu miile. Niciuna nu vine către tine. N-are cum. Nu ești de-acolo.
Închizi ochii și lumina te orbește. O umbră totuși se oprește. De frică nu-i deschizi, dar simți.
Simți umbra brațelor cum strânge la pieptul umbră, umbra ta.
E umbră, dar e caldă. Vibrează la rezonanța umbrei tale deși n-o vede. E numai din simpatie.
Simți adierile sufletelor pe mânecile lungi de mătase. Și-apoi mai jos făcându-și cuib la picioarele tale.
Fluturii albaștri de viață-ți gâdilă genunchii. Tot din simpatie.
Marea la fel de albastră te înconjoară. Ți-a ajuns la glezne, înecând tot pământul.
Până să te scoli din somn, păsările și-au scos puii-n pletele tale afro-diziace de Puli unguresc.

E ora ..... din noapte și lumea doarme-n așteptare pentru lumea următoare. Lumi peste lumi, cu vise, povești de dragoste, războaie, înșelăciuni și victorii, descoperiri stupefiante ....
Peste care s-așterne un ”Hei?” într-o reverență adâncă, până la picioare.