Ție MAXIM Ă

Copiii din noi, piticii, de pe creierii :). Simțirea de bine cu futere de mume.
Cresc ferigile, vița de vie sălbatecă, dar cel mai iubind, Wisteria încolăcită pe inima mea, cu pielea cea goală lipită de lemnul rece, alb-pulsând de viață tânără nebună neliniștită.
Oare liniștea-i adusă de durerea de spate? Sau de inimă? De cea din ea. Un infarct? Ceva? Durere mută. Surdă. Uitată. Nu îngropată.
Trecută.

Lăcrămioare, inimioare împletite-n verde crud și lila de peruzea, lângă bum-bum, mititica mea. Că intră la apă sărmana! Se-mpuțină ca buruiana de pe tarla, cultivată cu uuuu? ce merge aicișa? Numai o peruzea.

Bucurie. Nemăsurată. Decât în fluturași. Mii. Strălucind ca licuricii sau zânele mititele cu voci subțirele, călare pe fiecare firișor de păr. Gâdilând buricul. Sfârcul și mustața.
Tremurând, cutremurând șunculițele și gropițele din obraji.
Ce mai, simt gustul bucuriei, dacă nu transpare!!!!!!
În tâmple și-n lumina ochilor clari cu mai puțină conjuctivită :D
Să faci un pipilică de bucurie, marca Lupinică!
Și un pic de nebunicăcă că râde singurică.

Momente. Când ascultând o melodie, transpunere a unor anumite sunete pe portativul coardelor vocale, simți că zbori cu adevărat și trăiești, chiar dacă efemer, la turaȚIE MAXIMĂ