Nu pot sa dorm,desi peste 3 ore plec la munte...m-am bagat la caldurica paturii,m-am cuibarit in mijlocul patului,nasul mi l-am proptit bine in perna,am lasat romanticul sa-mi aduca somnul pe la gene,si dajaba....afara se aude vajaind vantul printre frunzele uscate de toamna care inca se incapataneaza sa stea prinse de crengi,se aude foshnetul acela caracteristic care seamana cu curgerea unor pietricele pe topogan,se mai lovesc diferite chestii de geam...am o senzatie clara,sau poate totusi nedefinita de sfarsit...
Oare DE CE lucrurile nu pot ramane asa cum sunt la un moment dat cand e bine si nu vrei sa schimbi nimic?....a plecat un prieten departe....simt ca am pierdut ceva...ceva important...tine legatura,dar mai tarziu stiu sigur ca n-o sa mai fie asa....ma vedeam destul de des cu cineva la un moment dat si era asa bine,ne intelegeam perfect,vorbeam pe mess,eram apropiati,aveam o shugubatzie numai a noastra....ce frumos e sa-ti creezi o lume cu cineva,nefiind iubiti,care sa crezi ca e secretul vostru,ceva gen cand eram copii si ne faceam frati de cruce,sau de la caz la caz surori...cu secrete pastrate cu sfintenie pecetluite cu sange...acum nu mai e asa...a uitat cat de bine se simtea macar pentru rasul si buna dispozitie care pluteau intotdeauna in aer,a uitat legatura aceea speciala care desi poate era subtire,la o privire mai atenta era foarte trainica.
De ce nu putem ingheta timpul?...sa ramanem tineri,sa murim tineri dar sa fi trait 300 de ani,de ce tot ce-i bun nu dureaza vorba bancului mai mult de trei zile?...de ce barbatii sunt de pe Marte si noi de pe Venus?...oare ei de ce simt cu totul altfel decat noi?...de ce ei nu au aceeasi masura la simtiri ca si a noastra?....asa cum vin,asa se duc...oare de ce totul se sfarseste?de ce trebuie sa se sfarseasca?
Spuneau pe Discovery,ca pamantul oricum e sortit pieirii....daca nu meteoritul,atunci radiatiile gama....daca nu radiatiile gama,atunci soarele care se va transforma intr-o gaura neagra nu inainte de a parjoli toate planetele in cale...daca nu asta,atunci sigur va pune capac sfarsitul universului care este in expansiune,planetele,stelele,galaxiile,dapartandu-se din ce in ce mai mult unele de altele,dispersandu-se pina ca va fi ramas praf si pulbere....adica NIMIC.
Atunci la ce draq mai e buna viata?cine pisici a inventat-o?de ce ne e data,daca ne e luata?de ce esti cu tot sufletul pentru mine si apoi dispari in neant,ca si soarele,devii o gaura neagra ce se pierde in imensitatea cosmica de gheata?
Toamna e frumoasa dar emana prea multa melancolie,iti dai seama ca esti un trecator care poate nici nu esti observat...dar si daca ai fi observat si ce daca?Se vorbeste si in ziua de azi de Aristotel....si ce daca?
Mi-ar placea sa traiesc milioane de ani,sa vad cum imi trec prin fata ochilor erele,cum se preschimba marile in munti,cum dispar dinozaurii si apar oamenii,cum dispar muntii si vin iar marile si amonitii,cum plecam in alte galaxii,cum ajungem in alt univers care acum se naste...mi-ar placea sa fiu un perpetuum mobile cu forme frumoase,care sa aiba pereche si inlantuite asa amandoua sa calatorim in timp,in spatiu,in iubire,in eternitate,in muzica,in extaz....
Oare DE CE nu se poate?
2 comentarii:
Auzisem eu o povestioara cu ceva timp in urma care mi-a placut mult. Zice asa: ca universul asta, desi momentan in plina expansiune, va ajunge la un moment dat sa se opreasca; si atunci va colapsa din nou in punctul de unde si-a inceput "calatoria". Mai apoi, se va extinde precum a mai facut-o inainte dar tot pana in momentul cand se va opri intorcandu-se iar la origini; si tot asa...fara ca acest ciclu sa aiba vreun sfarsit...si atunci cand universul se va extinde din nou toate lucrurile vor fi asa cum au fost si mai inainte. Astfel fiecare greseala facuta acum se va repeta iar...si iar...la infinit. Avand asadar o singura viata, avem si o singura sansa sa schimbam lucrurile asa precum le dorim sa le avem. Altfel vom retrai aceeasi gresela la nesfarsit.
Multumesc mult Sanman.Ai raspuns tare frumos la ce am scris eu,dar si trist si fara iesire cum reiese din povestioara...nici asa nu-i bine.
In privinta greselilor,sunt absolut sigura ca putem gresi de n ori pana sa invatam ce e bine pt noi cat si pt cei din jur.
Avem o viata,dar sanse sunt mult mai multe...depinde de cat ne duce capul sa profitam de ele...si cum pe mine nu ma prea duce capul!!!!(ranjet albastru)
Trimiteți un comentariu