Ma simt norocoasa!

Imi merge din ce in ce mai bine! gatul ma ustura si parca am nisip fierbinte pe el, cafea turceasca scrie pe mine - nasul imi curge mai ceva ca apa la robinet, numai ca mai consistent o tzara :D - ochii-mi plang intr-una ca tot imi vine sa stranut.
Din toti ardeii copti ai maica-mii ii nimeresc, binenteles numai eu, pe cei iuti de-mi ies ochii, si-asa bulbucati de raceala, mai abitir din cap.
Nici macar liftul nu ma vrea - il chem nu vine, iar daca totusi catadicseste sa vina, nu se deschide usa. Imediat in urma mea se schimba socotela, alta persoana se urca nestingherita. Asta la coborare. La urcare, cu cei doi prichindei of course, apas intr-o veselie pe buton, se aude ceva, dar nu se vede niika. Iau prichindelu' mos in brate si purced la urcus, un etaj, doua, vad ca liftul coboara. Ajung la trei, liftul trece pe langa mine precum luceafarul, nepasator si rece, in drum spre inaltimi unde cu rasuflarea taiata ajung in cele din urma si eu..... cu cinci kile-n plus in brate.
Ma duc la dugheana sa iau doi cartofi, am ramas fara - nenea din fatza e servit de tanti cu tot tacamul, servetel alb pe mana, betisoare parfumate, spalat picioruse cu limba curatata inainte cu periuta de dinti juma' de ora. Vine randul meu, sunt taiata literalmente de privirea lu' tanti ca am indraznit sa intru intrerupandu-i mica dizertatie. Vreau sa-mi aleg eu marfa, buuum, pentru cateva secunde imi pierd luciditatea, nu-mi dadeam seama daca-s tunete, batai de tobe direct pe timpan sau doua boxe lipite de urechiusele mele gingase. Ies impleticindu-ma, reusesc sa fac doi pasi, se rupe plasa de paianjen in care-mi pusese cartofii. Strang din dinti, ii adun cum pot in ce-a mai ramas din plasa si ma duc acasa..... sa iau liftul.