Nemuritor e-ntotdeauna rece

Cochilica preferata iar a plecat la munte ..... dar a ramas undeva pe drum ..... numai un norisor, un abur nedefinit, ca ultima rasuflare a unui muribund a iesit usor din ea si-a plecat mai departe, tot mai departe, tot mai sus si mai sus, vrand s-ajunga la stele ..... sa respire neinfranat libertate .....
Ah cata nevoie de individualitate, de fapt de singuratate in cosmicitate are nevoie norisorul!
Cat de mult si-ar dori el sa fie sus, sus, de tot, deasupra la toate cele, sa n-aiba nevoie de nimic, sa fie intre stele!


"Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
- Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece."