luni, septembrie 08, 2008

Veceul si gaura neagra



E-un frig de crapa pietrele. Si totusi ea de-abia asteapta sa iasa-n miez de noapte afara la vece .... veceul din lemn putred, cu un colac pe post de scaun, in care vantu-i la el acasa si fulgii valseaza usor prin crapaturi, atrasi de carnea calda. Mirosul a inghetat, a ramas numai cel de iarna grea atotstapanitoare.
Iese pentru intaiash data, cu mobilul dupa ea, luand-o pe cararuia spre vece. Vorbeste scurt si sacadat. Ii clantzane dintii-n gura, dar e fierbinte toata si fericita .... cu gandul la ce va urma. E ceasul unsprezece noaptea.
Un el o asteapta-n casa taraneasca-n care pluteste-un firicel de fum, de la bradul uscat ce trosneste-n soba. Cand este foarte cald, cand este frig si ea se cuibareste singura si mai covrigel sub plapuma groasa. Nu mai conteaza c-o inunda tot felul de mirosuri care nu-i plac .... nu mai conteaza ca-n patul alaturat tzaranul cel timid si incolor o asteapta, precum vulturul plesuv ce pandeste victima s-adoarma somnul de veci ..... celalalt el o asteapta si el, putin mai incolo, imediat dupa vece, un pic mai la vale, unde curge-un rau mititel, ce incearca cu ultimele-i puteri sa strapunga mantia incremenita, alb-albastruie, ce-a pus stapanire pe el de ceva vreme.
Cu dureri de burta inchipuite, fata-si croieste drum a 2-a oara pe cararuia cu pricina, prin zapada ce scartaie ingrozitor sub picioare. Are nevoie de liniste. Daca el, din casa, are vreo idee sa iasa afara si aude ceva? a incercat sa-l convinga ca asa sta ea de obicei si cate-o juma de ora, dar cine stie la ce griji intra sarmanul cu gandul la curuletzul cel cald de-ngheata afara?
Alearga .... si lipita de-o capitza de fan, undeva in umbra distinge alta umbra. E el-ul care-o face nebuna, e el-ul la care se-arunca-n brate, e el-ul unde gaseste caldura ..... si unde cu maini febrile, in gerul patrunzator, afla fierbinteala de care are nevoie. Face dragoste cu el ca si cand ar fi ultima oara. Isi lipeste sanii si vintrele de corpul iubit in disperare sa simta, sa simta-nauntru, sa simta-n afara, sa-si creeze lumea ei de iubire salbatica, lumea ei de foc si neliniste ..... doua corpuri unite-ntr-o impreunare sublima, intr-o uitare de timp, unite-n dragostea ce transforma inghetul in apa de primavara cu miros de frezii si culori de branduse.
.........................................................................................................................................................................
Putin mai tarziu pe cararuia dinspre vece o umbra se-ntoarce ..... pasii lasa-n urma goluri adanci in zapada si-aburi se ridica pierduti spre stele. Corpul eman-o aura galbuie ce lumineaza si interiorul, mai putin locul inimii, unde-i bezna.
Inima-i ramasese undeva in spate, la mal de rau, lipita de-o capitza


ioi-2


Niciun comentariu: