Trecutele umblari

Se plimba, pentru prima oara dupa mai mult de-o luna. E alba, parca-i sculptata-n marmura, sau poate chiar e. Sub ochi cearcane adanci stau marturie.
Dar totusi se plimba. Fantomatic trecand printre ghiocei. Din cand in cand se-apleaca si incearca sa le fure sufletele. "Albul meu e mai tare decat albul vostru. Sic!"
Vrabiutzele ciripesc galagioase, iar mierloiul negru cu cioc portocaliu, isi taraie trena pe pamantul reavan, in speranta ca mierlutza cenusie din imediata apropiere va cadea pe spate secerata de harjaitul lui erotic a mirare. Atat mai reusea sa ingaime saracul la vederea frumusetii ei gri-orbitoare. Atat, dupa iarna grea si-anemia ce-i pusese-n pericol virtuosul tril.
In departare, o fetita cam de doishpe ani tragea cu nesatz dintr-o tzigare, intovarasita de-un coleg de breasla mai mititel. Culmea, amandoi curatei, bine ingrijiti. Jupanitza simte ca este furata si cu ciuda arunca tzigara cu-n bobarnac tip interlop, apoi se apleaca si-si pregateste cu sarg, vicleneste un bulgare de zapada.
Ochiul incercanat incercat cu multe, atent, se dezveleste si priveste provocator. Fetitei nu-i mai ramane decat sa mozoleasca bulgarele-n maini si sa-l arunce-n laturi cu furie.
"-De ce ne faceti poze? -Nuuuu, faceam la crengile copacilor.
- Atunci vreau sa vad si eu pozele! - De ce? - Sa vad ca nu-s in ele!
- Si daca v-as fi facut poze, ce? care-i problema? e interzis? gata cu discutia amicala, parc-as fi de gradinita, sa-mi tina neste tzanci socoteala :D, de ce pozez intr-un parc public?!!!!!
- Ei cucoanaaaa, @#$%*)))(*^%%$###@$%^&*(@ pe-a matiiiiii!!!!!!! "
Hmmmm, doi caini pun de patru pana la zece catelusi o data vazut din pozitia inodata, oamenii rad, impreuna si nu de unii singuri, ca altfel, nu?! am intra la banuieli, pasarelele rad, perechile rad si ele, numai ea se mananca-n ganduri, singura, de marmura, trece in tacere, asurzitoare tacere. O dor mschii fetzei de nemiscare si rece, gura-i e uscata fara de vorbe. Ganduri, sterpe, picioare tarshaite, fara rost.
Numai soarele primavaratec si ghioceii o fac sa miste, sa se trezeasca ..... parca.
O batrana uscata precum vreascurile pe care le culege, pluteste catre ea. Fantome, vieti paralele.
Aleea pe care-o dat' se plimbau sau stau la taclale s-un pahar de apa plata. "Oare cine mai e pe-acolo? ia sa vaz?" Zambeste, zambeste alb. Altii sunt la rand acum. Sta un pic si-asculta. Asculta cuvinte aduse de vant si-i par ciudate. Priveste cu jind.
Un fior o zgaltzaie. Brrrr, s-a facut frig ...... sauuuu? offff , iar febra?!

Gata, gata cu figuratia.
Statuia de marmura, urcata pe skate-boardul soclu, tras cu un fir de un destin invizibil, trece printre oameni.
In lumea ei, ca-ntr-o pelicula de film alb - negru vechi si zgomotos.

Punct de sprijin

Inceputuri, sfarsituri sau inceputuri si sfarsituri? fiecare-si are rostul sau mai bine spus se stie.
Stii ca esti la inceput si ai toata viata-nainte.
Stii ca esti la sfarsit si chiar daca senilitatea te impiedica sa gandesti corect, nu-i bai, te impiedici si singur, cazi, iti fracturezi soldul si in doua zile te cureti, definitiv si sigur.
Ce se intimpla insa in perioada de mijloc? pai se intampla naratiunea, nu? care naratiune poate fi de nshpe mii de genuri.
Si daca te procopsesti cu una de genul neutru? de nu e nici laie nici balaie? de nu e de nicio culoare? de te trezesti o luna muiere si-o luna barbat?
Sau de ti-s capu-n luna si picioarele pe pamant, logic, inginereste, restul unde-ti este? si mai are importanta? si daca da, pentru cine?
Ce mai tura vura, daca picioarele-ti sunt pe pamant, inseamna ca ai doua puncte de sprijin, mai mult decat necesar!
Aaaaaaaa, mai, mai, si totusi, capul fiind in nori nu vezi pe unde calci. Poti nimeri intr-o latrina sau cine stie, la casa alba, ori intr-o groapa c-un pcior! ..... da, groapa!
In concluzie capul la cutie, nu in nori. Si un PUUUUUUUUUUUUUUNNNNNNNNNCCCCCCTTTTTTT de sprijin, eventual un munte.

Se cauta punct de sprijin. Pierdut in zona crepusculara. Are culori si intentii bune. Raspunde la numele lui.
Oferim recompensa!

O viatza cu dor de viatza!

Ma uit la telefon, la mobil. E mic, delicat, incape in juma de palma. E negru - lac si are forme apetisante dupa gustul meu. Adica nu e patratzos, coltzuros, nu-mi plac coltzurile, probabil m-am vazut prea des in oglinda in ultima suta de ani.
Si-mi place la nebunie! Sa mai spun ca a fost foarte ieftin?! Si m-am dus dupa el in partea cealalta a orasului? Special?!!! Iar acum il mangai si-i simt pielea fina si rece-n care scanteiaza lumina neonului!
Inca ceva: e colorat, inauntru ca un pom de craciun si dotat cu-al 3-lea oki de intelighentzie-n mijlocul fruntzii.
Desi e extrem de simplu si nesofisticat, nu l-as da pentru nimic in lume.
Si-mi spun mandra in my mind, mustacind si privind gales pe sub sprancene "iote domnule ca sunt si io buna la ceva!!!!!"
Da, la lucruri mici, insignificante, pe langa care altii ar trece fara macar sa ia aminte la ele, dar din care-ti poti trage seva, unicul fum de mari-huana tras in piept de fericire. Plus alte mici, unice, multe, mii, chestii din care se impleteste si se traieste o viatza, maaaaaaaare daca-i privita la microscop de unii, sau chiar maaaare pentru tine, desi altii n-o vad.
Doamneeeee, frumoasa-i viatza, marea, pescarusii cu tzipetele lor, valurile, briza, careia parca-i simt gustul sarat, dulcea mangaiere caldutza a razelor de soare ..... offff mi-e dor de mare, mi-e dor de soare de mare.
Mi-e dor de-o viatza cu dor de viatza!

O boare de parere

Se-nvarte si se-nvarte si se-nvarte .......
Nu ameteste, era deja, nu mai face distinctia. Se opreste, se uita in oglinda si se dezbraca "ce curios, totul e la locul lui, nimic schimbat! " ...... e bineeeeee, afaraaaaaa ...... nu e bine inauntru ...... brrrrrr, lumea cea mica se zgribuleste si-o face sa se-mbrace urgent ..... si se-nvarte, se-nvarte, se-nvarte ca un titirez colorat palid, culori trecute, prin foc.
Acum ameteste. Se dezbraca iar si se uita in oglinda. "Hahaha" ii ranjeste-un balaur in fatza, dar nu se sperie. Cum ar putea?! pentru ca se recunoaste.
Se-nfasoara-n coada lunga si groasa. "Uffff, ce bineeee! " bine ca e groasa, ii tine de cald, in timp ce se studiaza. Pielea tabacita de timp de pe sub solzi o face sa-si ridice sprancenele a mirare. A mirare pentru ea!!!!! oare ce mai vrea?
Si continua sa se-nvarta ...... "Poate ma transform, si-mi dispar solzii, si-mi dispare botul cu flacari cu tot "
Scruteaza din nou oglinda cautand ceva ce numai ea stie. Ochii-i ard, solzii de pe fatza s-au inrosit si ei ..... si usor, usor se desfasoara din caldura cozii. Mai apuca sa vada un corp mai suplu decat il stia, dupa care, pufffff, se transforma. In scrum.
Raman numai cateva urme pe oglinda din care se poate vedea o dezolanta camera goala. Care incepe sa se-nvarta si se-nvarte si se-nvarte ...... si parca se-aud cuvinte intrebatoare soptite suierat. Sau e vantul?
Sau numai o parere?
Asa se pare, ca numai pare!

Nelegaturi solide

Hi, hi, hi, ma dau pe gheata, vuuuuuuu!!! ...... waw, inapoi, inainte, inapoi, inainte, telecomanda cu valf de sageata ma zabageshte, am ametit :D
Vleauuuuu sa ma dauuuuuu!!!!! cine ma vleaaaa? pe gheatza sa ma dauuuuuuu? Imi zboara pletele-n fulgii alungati din copacii de pe margini, imi ingheata nasul si incerc sa-l prind, dupa culoare, in gheatza.
Gheatza translucida in care cealalta eu se stramba la mine si-mi scoate limba.
Waw, iar a innebunit, inainte, inapoi, inainte, inapoi, cazut pe spate, cu ochii atintiti in albastrul de sus intrerupt doar de cardurile nesfarsite de ciori cu zborul lor intortocheat si croncanitul de socializare la inaltime.
Ahahaaaaa!!!!!! vin norii, si cu ei fulgii cei noi, imbunatatiti cu hainutze din blana de leopard alb. Pe obraji-mi se transforma instantaneu in lacrimi, calde de fericire.
Ia sa gust putin! ce gust o avea blanitza de leopard? hmmmmm, ma-ntzeapa la limba, e picanta :D
De la cristale!!!! cristal, cristale, muuuuulte, dar de data asta nu se topesc. Cresc ..... si cresc ..... Oare o sa-l vad si pe Superman?
Ma acopera. Sunt peste tot pe trupul meu. Auch, mi-au intrat si-n ochi! Mai bine, nu mai simt nimic.
Ajung o padure de cristale de gheatza. Ba nu, continente!
Au inceput sa iasa si din mari, si din oceane, de fapt nu mai e nimic lichid!
Si de undeva din afara lumii cu gust si culoare de rahat, din intuneric privind, sclipeste-un pamant care geme. Iar intr-una dintre ele, din geme, se zvarcoleste eu, cealalta ...... un pui din roua ..... oua ..... uaaaaaaaa!!!!!

Jind ostoit

Offff, ce mici suntem, chiar daca suntem mari! mici pentru ca n-avem picioare, sau avem dar desi putem merge, nu le folosim .......
Si cat de putin ...... si cat de mult ...... si-atat.

Hans Christian Andersen - Fetiţa cu chibriturile


"Era un ger grozav; ningea şi incepuse a innopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul acela şi pe intunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol, şi cu picioarele goale. Avusese ea doar nişte papuci cand plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult: erau nişte papuci mari, pe care mama ei ii rupsese aproape, şi erau aşa de largi pentru ea, incat mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cat p-aci era să fie strivită intre două trăsuri. Unul din papuci nici nu-l mai găsise, iar celălalt il luase un băiat care zicea că vrea să facă din el leagăn pentru copilul lui, cand o avea şi el unul.
Fetita mergea cu picioarele ei goale, rosii-vinete de frig; si-n sortul ei vechi tinea strans un vraf de cutii cu chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Fusese o zi rea pentru dansa si nimeni nu-i cumparase in ziua aceea nimic, si n-avea prin urmare nici un ban; si-i era foame si frig tare. Biata fetita! Fulgii de zapada cadeau pe parul ei lung si balai, care se incretea frumos pe langa ceafa, dar nu se gandea ea acum la parul ei cret. Luminile straluceau pe la ferestre, miros de fripturi se raspandea in strada; era ajunul Anului Nou, iata la ce se gandea ea.
Se opri si se ghemui intr-un colt dintre doua case, din care una iesea in strada mai mult ca cealalta. Isi stranse piciorusele sub dansa. Frigul o patrundea din ce in ce mai mult, si totusi nu-i venea sa se duca acasa; aducea inapoi toate chibriturile, si nici un banut macar. Tatal sau are s-o bata; si afara de asta, si acasa nu era tot asa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperis si vantul sufla in voie, cu toate ca fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu trente vechi. Manutele ei erau aproape inghetate de frig. A! Un chibrit aprins le-ar putea face bine. Dac-ar indrazni sa scoata unul, numai unul din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetele! Scoase unul: harsti! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumanarica, tinu manuta deasupra flacarii. Ce lumina ciudata. I se paru fetitei ca sta langa o soba mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de arama. Inauntru ardea focul si era asa de cald; dar ce-i oare asta? Fetita isi intindea acum piciorusele ca sa si le incalzeasca si pe ele; flacara se stinse si soba pieri; fetita ramase stand cu ramasita de chibrit in mana.

Harscai un altul, care se aprinse, straluci, si zidul in care batea lumina se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita c-o fata alba, pe care sclipeau portelanuri subtiri; in mijloc era o gasca fripta umpluta cu prune si cu mere ce raspandeau un miros placut; si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni cu furculita si cutitul in spinare pana la biata fetita. Chibritul se stinse: si nu mai avu in fata ei decat zidul rece si gros.
Mai aprinse inca unul. Deodata se vazu sezand sub un pom frumos de Craciun; e mult mai mare si mai impodobit decat a vazut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumanarele ardeau pe crengile verzi, si poze de tot felul, ca cele ce impodobesc ferestrele pravaliilor, pareau ca-i zambesc. Fetita ridica amandoua mainile: chibritul se stinse: toate lumanarelele din pom se inaltau tot mai sus, tot mai sus, si ea vazu deodata ca luminitele acelea erau stele. Una din ele cazu si trase o dunga mare de foc pe cer.
"A murit cineva", isi zise micuta; caci bunica ei, care fusese foarte buna pentru dansa si care acum nu mai traia, ii spusese adesea: "Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu".
Mai trase inca un chibrit pe zid: si se facu o lumina mare, in mijlocul careia era bunica ei in picioare, si era asa de stralucitoare, o privea bland si duios!
- Bunica, striga fetita, ia-ma cu tine. Cand s-o stinge chibritul, stiu ca n-o sa te mai vad. Ai sa pieri si tu din fata ochilor mei, ca si soba de fier, ca si gasca fripta, ca si frumosul pom de Craciun. Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai ramasese in cutie, caci voia sa vada mereu pe bunicuta ei. Se facu o lumina ca ziua. Niciodata bunica nu fusese asa de frumoasa, asa de mare. Ea lua pe fetita in bratele ei, si amandoua zburara vesele in stralucirea aceea, asa sus, asa sus, si nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.
Dar in coltul dintre cele doua case, cand se lumina de ziua, zacea jos fetita, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze... moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului. Ziua Anului nou o gasi acolo zgribulita cu gramajoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsa.
"A vrut sa se incalzeasca"! zise cineva. Nimeni nu stiu ce frumuseti vazuse fata, si-n ce stralucire intrase impreuna cu bunica, in ziua Anului nou. "

Breazu, inapoi, doi! ..... la scoala vietii

Ani de liceu!!!!! acum la protv. Ha! o epoca, de demult tare, cand mi s-a format o noua concretiune, sau mai multe, nu zic unde fiecare! Concretiuni de pe vremea ceausista, vreme de uniforme, bentite si numere matricole, vreme de bufon sef, de grup, vreme de iubire.
Vremuri cand, asa cum luam viata de buna si nu ne dam seama ca este-un dar pe care ar trebui sa-l pretuim, asa nu luam nici noi, cei de atunci in seama darul tineretii, al oamenilor care-ti roiesc in jur si tu cu ei, vreme-n care inconstienti sau foarte putini constienti, ne construiam o viata.
Oricum, mult n-ar conta, pentru ca intr-o fractiune de secunda ulterioara, se poate schimba totul. Important e ce s-a intamplat atunci, in prezentul trecut, un prezent care nu se va mai intoarce niciodata inapoi.
De fapt ce inseamna "a se intoarce inapoi " ? sau macar este exprimarea corecta? ..... cica e acceptat.
Orice s-ar intoarce inapoi, ar fi tot cel care a plecat? sau nu?
Se spune ca fiecare lucru ar avea timpul lui! sa fie un timp sau pot fi mai multe timpuri? si daca sunt mai multe timpuri, cum timpul se schimba in permanenta, sa fie acelasi lucru sau altul?
Am vazut de multe ori, in filme, pentru ca viata reala mi-e straina, ca multi, foarte multi, cat ii frunza si iarba, oameni realizati profesionali, se simt la fel de singuri si nefericiti ..... caaaa ......
Atunci?! e mai bine in mai multi, dar ingrozitor de accentuat de singur? sau in starea naturala de singuratate de unul singur?
Parca am fi niste oi bete! cautam si cautam o viata intreaga, CEVA sau PE CINEVA!!!!! dam cu cap-un gard, dar ce conteaza, avem capul tare si o luam de la inceput.
Oare cati gasesc ceea ce cauta? si cati raniti raman din acest razboi? cand unii calca pe trepte calde de carne si sange terciuita?
Oare sa existe trepte numai din trandafiri? fara tzepi, sa poti calca cu pas usor si calcaie netede si moi pe covorul catifelat de la picioare.
Un rai pe pamant, ca altundeva unde?
Sunt convinsa ca se poate! cu foarte multi bani! dar cum s-ar fi facut cei foarte multi bani? probabil pe timpul anilor de liceu!!!!
Si uite-asa se-nchide-un cerc, mai mare sau mai mic, si ne trezim fatza-n fatza cu niste coarne care ne par extraordinar de cunoscute. In prima secunda suntem siguri ca e o oglinda, dar mai apoi pipaim si stupoare, suntem tot noi, oile bete, dar ...... suntem aceleasi sau o idee mai intelepte, dupa un ocol de-un cerc? a se citi mai batrane. Deci nu suntem aceleasi, avem coarnele mai lungi ...... si viata de trait? mai scurta, dar cica mai implinita! pauza de tavaleala ..... poate undeva pe circumferinta buricului.

Se fac la ora actuala facultati! pe banda ...... observati pluralul. Exact ca si cacatii, cand esti stricat la burta.
Ce-ar fi sa putem face din nou liceul?! dar unele speciale, pentru oameni maturi, ca si segment de varsta. Numai ca la nivel de ani de liceu normal...... hihihihihihi!!!!!!!!

Euforia ielelor cu viata din vioara

E noapte calda de vara in padure.
Se aud greierii si la lumina calda a lunii se vede-un foc, din care se inalta flacari galbui rosietice si fum si bucatele de lemn devenite foite de cenusa-n zbor lin leganat ca pruncu-n bratele mamei, catre locul de tihna la san, sau inapoi in pamant.
Si dintr-o data, de-acolo din poienita se calatoresc unduind pe valuri de-armonie, acorduri de vioara. Sunete subtiri, lungi si calde, care-n linistea noptii cu aroma de lamaie, paine calda si costita afumata, se-aud clar, iti inconjoara ca o aura dumnezeiasca fruntea si te-ndeamna la visare. Iti vine sa valsezi sau sa dansezi indracit in ritmul fetelor cu cosite balaie sau ca abanosul. Sau sa ramai inmarmurit in fatza frumusetii corpurilor lor perfecte, alb-stravezii prin care se vad vinisoare albastrii, cu forme ce-ti incing simturile, forme ce se intrevad prin camasutele transparente tesute din fire razlete de matase.
Un singur barbat ratacit, ametit de vraja lor, le canta duios la vioara, ielelor. Iar ele, adulandu-l, il atingeau usor, mai intai timid pe bratele ocupate cu arcusul si coada viorii, apoi un pic mai indraznet, rasfirand cu degetele cele multe, parul luuuung, ondulat si negru ce-i punea si mai tare taciunii incinsi din ochi in valoare. Ochii rosii de drac, in care se oglindeste focul si se odihnesc pe rand reflexiile corpurilor de fecioare sagalnice si doritoare de continuare a povestii, in sir indian, in cercuri largi si-nguste, in gramezi de fulgi si zboruri celeste.
Totul desfasurandu-se in secunde, fiecare reintorcandu-se din vazduh, cu pas usor coborand rand pe rand in muschiul padurii, inapoi in somn, inapoi in poveste, inapoi in vise, in basmele ochilor mintii, in beatitudinea unei nopti calde de vara.
Si-apoi trezirea, si undeva se-aude-o melodie, sunt zori de zi si suflete singuratice, pe drumuri diferite revin la viata ...... sau canta ...... la vioara!

Cuvinte de prisos

Ati lovit vreodata-n cineva?
Eu? Niciodata!
Pana ieri. Am facut rau voit. Cuvintele sunt inutile! si manecile pijamalei albastre ude fleasca.

Rece, rece, rece

Febra cu patru pereti de meditatie.
"ce faci tu primule? - bine, sunt rece, dar simt valuri dogoritoare dinspre tine"
"si tu? - si eu tot rece, dar esti lipita de mine si simt ca iau foc, acolo"
"dar tu, usa? - ce pot face? nu sunt foarte rece, dar ma plictisesc, am ramas singura, mai trece numai vantul"
"si voi geamuri mari, murdare, ce-mi aratati cutiute peste cutiute cu iz de vietuitoare necunoscute mie, voi deschiderea mea cu orizont limitat, cum sunteti? - aburinde, tanjind dupa un orizont infinit, verde si albastru, cu creste si curbe domoale, cu stele si sori in mai multe culori, fara dare de lacrimi si mizerie, lucind transparent, scanteind bobite de diamante slefuite-n tainice fatzete, prin fiecare sa-ti aratam cate-o lume noua, nedescoperita, lumi altfel in care nu exista boli, in care nu exista dureri si-n care tu ai trai fericita"

Multumesc prieteni pentru vorbe! as mai avea o rugaminte, ati putea sa ma invatati sa cant la pian? de fapt doua dragii mei pereti, ati putea sa ma invatati cum sa fiu rece? cum sa sting pasiunea omeneasca si febra? cum sa devin voi? si asa sa fim cinci, reci, leganandu-ne pe acorduri calde de pian, zvacnind cutremurati ..... dar totusi reci

Cercuri concentrice

Spunea cineva, ca daca exista vre-un fel de magie in lume, atunci trebuie sa fie cea in care incercam sa intelegem pe altcineva si sa impartim ceva impreuna.
Da, este intr-adevar magic sa reusesti asa ceva. Si destul de greu pentru unii.
Pentru altii in schimb este foarte usor.
Si acum vine intrebarea: de ce? de unde vine empatia asta definita in dex ca " Forma de cunoastere a altuia, in special a eului social sau a ceva, apropiata de intuitie; interpretare a altora dupa propriul nostru eu." ?
Ce declanseaza intelegerea, ce butonase exista pe care se poate apasa? sau daca nu exista butonasele, sa fie cumva defect de fabricatie? Sau cine stie, poate ca existau, dar din carton si s-au dus la prima incercare!!!!
Dar din nou, magie egal cu producerea miracolelor, deci sa nu ne mai minunam!

Si sa incercam sa intelegem, fara sa intrebam. Ca sa fie magic ..... intr-o lume de kakat!