Euforia ielelor cu viata din vioara

E noapte calda de vara in padure.
Se aud greierii si la lumina calda a lunii se vede-un foc, din care se inalta flacari galbui rosietice si fum si bucatele de lemn devenite foite de cenusa-n zbor lin leganat ca pruncu-n bratele mamei, catre locul de tihna la san, sau inapoi in pamant.
Si dintr-o data, de-acolo din poienita se calatoresc unduind pe valuri de-armonie, acorduri de vioara. Sunete subtiri, lungi si calde, care-n linistea noptii cu aroma de lamaie, paine calda si costita afumata, se-aud clar, iti inconjoara ca o aura dumnezeiasca fruntea si te-ndeamna la visare. Iti vine sa valsezi sau sa dansezi indracit in ritmul fetelor cu cosite balaie sau ca abanosul. Sau sa ramai inmarmurit in fatza frumusetii corpurilor lor perfecte, alb-stravezii prin care se vad vinisoare albastrii, cu forme ce-ti incing simturile, forme ce se intrevad prin camasutele transparente tesute din fire razlete de matase.
Un singur barbat ratacit, ametit de vraja lor, le canta duios la vioara, ielelor. Iar ele, adulandu-l, il atingeau usor, mai intai timid pe bratele ocupate cu arcusul si coada viorii, apoi un pic mai indraznet, rasfirand cu degetele cele multe, parul luuuung, ondulat si negru ce-i punea si mai tare taciunii incinsi din ochi in valoare. Ochii rosii de drac, in care se oglindeste focul si se odihnesc pe rand reflexiile corpurilor de fecioare sagalnice si doritoare de continuare a povestii, in sir indian, in cercuri largi si-nguste, in gramezi de fulgi si zboruri celeste.
Totul desfasurandu-se in secunde, fiecare reintorcandu-se din vazduh, cu pas usor coborand rand pe rand in muschiul padurii, inapoi in somn, inapoi in poveste, inapoi in vise, in basmele ochilor mintii, in beatitudinea unei nopti calde de vara.
Si-apoi trezirea, si undeva se-aude-o melodie, sunt zori de zi si suflete singuratice, pe drumuri diferite revin la viata ...... sau canta ...... la vioara!