luni, aprilie 13, 2009

Mama si codrul din nadragi



Garbovit si cocosat, de-abia-si taraie picioarele.
Merge un pic si se prelinge. Intai dreapta, apoi stanga, dar nu toata. Tine cu dintii de-o bucatica mica crestata-n patru. Si-n cateva secunde raman numai ei, inclestati pe-o inimioara de marimea uneia de pui. Si ce daca? si ce daca e cu patru foi, tot n-are noroc, mama lui de noroc!
Pe piatra neagra de bazalt se-aud sunete.
" Poc, poc " poate-i cu noroc! Da' de unde!
Pipaie. E gol. E alb. Si-atat.
Mama lui de noroc, mama ei de viata!
Bate vantul. Tare. In codru, prin (na)dragii sufletului. Mama lui de suflet!


"Peste vârf de ramurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Si norocul meu cu ele.

Si ma lasa pustiit,
Vestejit si amortit
Si cu doru-mi singurel,
De ma-ngân numai cu el! "


uk2-247

Niciun comentariu: