Trece pe langa gardul de fier, de dupa care un copacel isi lasa sa lunece crengile subtiri la inceput de drum verde, in drumul gri.
Se inalta un pic sa ajunga la ele si se infioara la atingere. Ii multumeste pentru mangaiere, da sa plece dar se mai intoarce o data, ca o maimutzica ce simte nevoia de mai mult scarpinici. Lumea se uita, dar ce conteaza cand este dragoste adevarata?!
In noapte, langa un perete drept si gol de bloc, ridica privirea. Trapezul alungit pana la stele pare sa se prabuseasca peste ea. Cu capul pe spate si picioarele tremurande continua sa se uite. Ameteste si ochii-i se rostogolesc spre spate, unde raman pironiti pe jumatatea perfecta de luna ce ii da binetze.
Haha! Ce de vorbe!

2 comentarii:
uff !!!
frumoase vorbe !!
frumos cantec !!!
frumoasa imagine !!!!
multzumesc Sorina! :)
Trimiteți un comentariu